Biserica maramureșeană de la Neamț – locul în care minunile sunt la ele acasă

Biserica Sfânta Treime din satul Mănăstirea Neamţ (comuna Vânători-Neamţ) este mai puţin cunoscută amatorilor de circuite turistice ecumenice. Situaţia este motivată de faptul că nicăieri nu există vreun indicator care să îndrume turistul sau credinciosul spre locul unde, în 1822, a avut loc o minune cu Icoana Maicii Domnului, ce se află acum în Mănăstirea Neamţ. Cum Dumnezeu lucrează prin oameni, la cei doar 33 de ani, Constantin Cristian Andron este preotul paroh al bisericii. Un preot aparte, care-şi depăşeşte cu mult rolul de la slujbe şi care nu ezită să răspundă deschis şi direct chiar şi la întrebări incomode.

„Parohia pe care o păstoresc este cea mai bună din comună”

– Cum aţi ajuns preot în satul Mănăstirea Neamţ?

Sunt preot paroh la biserica Sfânta Treime din satul Mănăstirea Neamţ din comuna Vânători-Neamţ începând cu data de 1 septembrie 2015 şi păstoresc doar 30 de familii de enoriaşi cu binecuvântarea mitropolitului ÎPS Teofan şi a stareţului Benedict Sauciuc. Parohia pe care o păstoresc este cea mai bună din comună dacă ne raportăm la lucrările care s-au efectuat în cei 6 ani de când sunt preot aici, în ciuda numărului mic de enoriaşi. Pe lângă realizarea acoperişului bisericii şi alte lucrări s-a reconsolidat din temelie cantina fabricii de cherestea care este aşezământ social cultural al parohiei. Eu, împreună cu credincioşii, am pus în valoare orice lucru vechi găsit aici. Aici se fac praznice şi manifestări culturale ale parohiei şi, după finalizarea unor mici lucrări, va urma şi o sfinţire a edificiului.

– Biserica are o poveste foarte interesantă. Ce anume o face specială şi unică în acest peisaj monahal al zonei?

Biserica este ridicată între anii 2000 şi 2002 cu binecuvântarea şi la iniţiativa părintelui patriarh Daniel. A fost ridicată pe locul binecuvântat de icoana Maicii Domnului din anul 1822, în stil maramureşean. De fapt biserica a fost ridicată în cinstea minunii. În anul 2018 icoana Maicii Domnului care se află în Mănăstirea Neamţ a fost trecută în calendar cu culoare albastră ca şi sărbătoare locală pe data de 9 iulie. Noi o ţinem cu mare cinste pe data de 28 octombrie în fiecare an şi la anul se împlinesc 200 de ani de la minune. Biserica a fost ridicată cu fondurile fabricii de cherestea. Biserica noastră este fiica mai mică a Mănăstirii Neamţ, pentru că toate schiturile din jur sunt copiii mănăstirii. Până acum în acest loc s-au băgat câteva miliarde de lei vechi cu sprijinul în primul rând al credincioşilor din sat, cu sprijinul mitropoliei, a autorităţilor locale, dar şi al unor sponsori din zonă. Sunt oameni care au evlavie şi doresc să-şi aducă recunoştinţa lor în acest loc.

– Trebuie să ne spuneţi şi povestea cu minunea icoanei Maicii Domnului.

Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Neamţ în anul 1821 a fost ascunsă în muntele Rusu (pe locul actualului schit Icoana Veche) pe data de 3 iunie şi adusă înapoi pe 28 octombrie 1822. Icoana când a ajuns aici în această poiană unde ne aflăm noi acum carul cu boi nu a mai putut înainta. La acel eveniment a fost martor ocular şi arhimandritul Neonil Buzilă, fiind primul care a dat valoare acestui loc prin ridicarea acestui cerdac în 6 septembrie 1839. Deci carul cu boi nu a mai putut înainta, tot soborul s-a alarmat, a făcut slujbă toată noaptea şi după săvârşirea Sfintei Liturghiii icoana s-a luminat la faţă arătând mai curată şi mai luminoasă decât a fost vreodată până atunci. Asta se întâmpla în 1822. Această minune este consemnată şi în Acatistul Icoanei Maicii Domnului la Icosul al nouălea. Aici se afla doar o poiană în care se adăposteau sihaştrii. Deci înainte de 1822 nu putem vorbi nici de schiturile Icoana Veche sau Icoana Nouă. Aşadar, rădăcina acestor schituri se trage de la această minune din 1822. Icoana a fost adăpostită pe locul schitului Icoana Veche la părintele Macarie între 3 iunie 1821 şi 28 octombrie 1822. Acum icoana se află în biserica voievodală ştefaniană din Mănăstirea Neamţ.

– Cum decurge o zi din viaţa preotului paroh al satului Mănăstirea Neamţ?

Orice zi din viaţa mea de preot aici este foarte frumoasă în această comunitate, pentru că vin cu mare dragoste şi cu mare bucurie. Cred că sufletul familiei mele este aici, pentru că toate resursele şi dragostea mea mi le-am pus în această comunitate şi răspunsul a fost foarte bun. Şi asta pentru că şi enoriaşii mei răspund cu aceeaşi dragoste şi evlavie. Biserica este plină mereu şi acest lucru mă bucură. Ţinând cont că avem 30 de familii şi în biserică vin peste 30 de credincioşi înseamnă că mi-am atins scopul. Şi cel mai mult mă bucură că vin şi tineri la biserică. Avem patru seminarişti din sat şi cântă la strană. Plus că avem şi activităţii cu copiii. Şi dacă vă uitaţi, în biserică avem jucării, dulciuri pentru ei, iar din respect pentru bătrâni avem scaune şi bănci. Investim mult în acest segment al populaţiei, pentru că ei sunt viitorul nostru, copiii. În fiecare duminică avem cel puţin 7-8 copii care se împărtăşesc. Eu sunt preot 24 de ore din 24 de ore. Nu poţi fi preot doar duminica. Ajutăm familii nevoiaşe şi avem campanii umanitare. Am venit şi în pandemie duminică de duminică şi am slujit cu biserica goală. A fost greu, dar am reuşit.

„Cei care doresc să-l descopere pe Dumnezeu trebuie să cerceteze şi să-L caute”

– Am fost prezent şi eu la o slujbă aici la dv. şi am observat acest lucru, dar mi-au mărturisit şi alţi credincioşi că aici vin enoriaşi şi din alte comune vecine şi chiar din oraş. Cum reuşiţi să atrageţi enoriaşi din alte comune?

Nu ştiu dacă am reuşit eu să-i conving. Ştiu că vin mulţi mai ales din Petricani, pentru că acolo sunt şi profesor de religie şi am o relaţie foarte bună atât cu cei din conducerea primăriei, dar şi cu elevii şi cu părinţii de acolo. Îmi este drag să-i apropii de biserica, dar nu eu i-am adus aici, ci Maica Domnului îi aduce pe toţi aici. Eu doar propovăduiesc Evanghelia şi cuvântul lui Dumnezeu. Consider că menirea unui preot este de a aduce lumea pe calea cea bună. Adică spre mântuire. Sunt persoane pe care nu le-am văzut în viaţa mea dar vin aici pentru Icoana Maicii Domnului. Îmi place mult un proverb românesc şi mereu încerc să-l aplic: Ordinea şi disciplina într-o casă când lipsesc paguba şi sărăcia pe stăpân îl urmăresc. Aşa şi la biserică. Noi suntem ostaşii lui Hristos.

– Ţinând cont de legendele şi minunile ţesute în jurul acestui loc s-a încercat ca această imagine să fie folosită şi în scop turistic şi să intre în circuitul turistic monahal al zonei? Pentru că nu am observat niciun indicator cu numele bisericii de aici sau vreo pancardă pe care să scrie despre minunea cu icoana Maicii Domnului.

Din fericire noi avem credincioşi care vin aici din auzite, prin viu grai. Şi asta pentru că noi nu avem promovată biserica nicăieri, pe niciun indicator. Şi nici nu ne dorim acest lucru, pentru că cei care doresc să-l descopere pe Dumnezeu trebuie să cerceteze şi să-l caute. Dacă doresc să vadă un loc binecuvântat să cerceteze. Dacă vom căuta să aducem mulţi oameni nu vom mai avea acea linişte. La început mi-am dorit, dar apoi când am observat că Maica Domnului trimite aici credincioşi fără ajutorul niciunui indicator m-am simţit fericit. Nu cred că suntem trecuţi ca biserică pe vreo hartă a judeţului Neamţ. Dar prin dumneavoastră sau prin oameni care au ajuns la această biserică suntem promovaţi.

– Ce anume v-a atras spre preoţie? Sau când aţi realizat că trebuie să urmaţi această cale?

Eu provin dintr-o familie preoţească, tatăl meu fiind preot în Urecheni şi încă de mic am fost la altar şi am dorit să devin preot. Însă, anturajul din perioada adolescenţei m-a făcut să mă îndepărtez de biserică. Aproape doi ani nu am fost duminică de duminică la biserică, pentru că aveam colegi care râdeau de mine şi poate că nu erau cu Dumnezeu şi eram marginalizat. Iar pentru a nu fi marginalizat şi a fi împreună cu ei am ales să mă îndepărtez de biserică. Dar până la un moment dat când vrednicul părinte, Dumnezeu să-l ierte, Valerian Ciochină, tatăl artistei Angela Ciochină, care a slujit împreună cu tatăl meu mai mulţi ani, în urma unei discuţii private duhovniceşti cu dânsul am înţeles unele lucruri şi am decis să mă întorc la Dumnezeu. Atunci am înţeles că sunt atras spre preoţie şi am dat la trei facultăţi concomitent: la teologie, la construcţii şi la geografie. Şi chiar dacă doar la teologie am intrat cu taxă am ales să fac teologia. Mulţumesc  Maicii Domnului că a ales să slujesc în acest loc pentru că şi eu mi-am dorit asta.

„Nu este bine să se facă politică în biserică”

– O să vă pun o întrebare puţin incomodă. În perioada campaniilor electorale aţi fost solicitat să faceţi îndemnuri la finalul slujbelor către enoriaşi ca să voteze pe un anume candidat?

Nu. Şi asta pentru că nu cred că cineva ar îndrăzni să mă contacteze şi să încerce vreo politizare a parohiei noastre. Am fost chiar imparţial şi în duminica votului doar am îndemnat credincioşii să meargă la vot şi să voteze cum le dictează conştiinţa. Ţin minte că între timp se asfaltase şi drumul de aici, dar am evitat să spun ceva despre realizare tocmai pentru a nu se interpreta politic. Dacă aş face asta mă gândesc că din 10 enoriaşi 3 ar vota cu cine spun eu, dar restul ar fi sigur dezamăgiţi de mine şi s-ar întreba în sinea lor că părintele este părtinitor. Eu mă consider ca şi un părinte pentru enoriaşii mei şi-i iubesc deopotrivă pe toţi la fel. Dacă aş face o politizare în biserică atunci nu i-aş mai iubi pe toţi la fel. Nu este bine să se facă politică în biserică. Cu toate că am relaţii bune cu autorităţile locale şi avem o relaţie de respect, dar nu putem să aducem politica în biserică. Politica lui Dumnezeu este alta, aceea ca toţi oamenii să se mântuiască. Şi peste 10 ani mă văd tot aici cu mulţi credincioşi alături de mine făcând fapte de caritate.

– Cum aţi perceput ca preot această perioadă de pandemie mai ales anul trecut în starea de urgenţă, când restricţiile au afectat şi slujbele ţinute fără enoriaşi?

A fost greu, însă cei care au avut îndeletnicirea rugăciunii s-au apropiat şi mai mult de Dumnezeu. Dar au fost şi cei care s-au îndepărtat şi mai mult de biserică în acea perioadă.

– Dar oricum nu aţi încercat să faceţi şi o a doua Înviere anul trecut?

Am fi putut face şi asta dar noi mergem după calendarul nostru şi credincioşii noştri au înţeles asta. Am mers la poartă la fiecare familie şi am împărţit Lumină. Important este că oamenii au înţeles.

– Aţi încurajat vaccinarea în rândul enoriaşilor din parohie?

Avem destul de mulţi oameni aici în sat care s-au vaccinat. Avem o comunitate deschisă. Eu la slujbe propovăduiesc cuvântul lui Dumnezeu şi am spus că un om poate să mănânce o căpşună şi să facă un şoc anafilactic şi altul poate să mănânce 2 kilograme de căpşuni şi să nu păţească nimic. Deci, riscurile sunt din toate părţile. De aceea le-am dat de ales şi le-am dat această pildă. Eu i-am îndemnat să aleagă fiecare cum doreşte. Nu le-am zis să nu se vaccineze, nici să se vaccineze. Ştiinţa este cu ajutorul lui Dumnezeu şi merg mână în mână.

Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Neamț este cunoscută și sub numele de “Lidianca” și este considerată cea mai veche și mai frumoasă din România. Este cunoscută în toată lumea ca fiind făcătoare de minuni. Timp de peste 600 de ani, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț a întărit credința creștin-ortodoxă a conducătorilor, monahilor și a credincioșilor din România. A fost comandată de către Sf. Gherman în anul 665, fiind copie a icoanei Maicii Domnului ce se afla în Lida, din anul 35. Pe spatele icoanei este zugrăvit Sf. Mare Mucenic Gheorghe, care s-a născut în Lida. Sf. Gherman a adus icoana cu el în Constantinopol atunci când a devenit patriarh, și a oferit-o Mănăstirii Heleopatra. La începutul persecuției iconoclaste a împăratului Leon al III-lea, în anul 714, icoana Maicii Domnului a fost ascunsă, iar în anul 716 a fost trimisă în secret de către Sf. Gherman la Roma, Papei Grigorie al III-lea. Icoana Maicii Domnului a fost așezată timp de 106 ani în Basilica „Sf. Petru” din Roma. După învingerea iconoclaștilor, Papa Serghie al II-lea a readus icoana în Constantinopol. Icoana a fost întâmpinată la intrarea în Constantinopol de Sf. Împărăteasă Teodora, însoțită de Sf. Metodie, Patriarhul Constantinopolului și popor mult din Imperiul Bizantin. Apoi, icoana a fost reașezată în Mănăstirea Heleopatra. În jurul anului 1400, împăratul Manuel al II-lea Paleologul a trimis trei icoane în semn de recunoștință a Imperiului Bizantin, față de Alexandru cel Bun, voievodul Moldovei: pentru voievod – icoana făcătoare de minuni a Sf. Ana, care a fost așezată în Mănăstirea Bistrița, pentru soția sa, Neacșa – icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost așezată în Mănăstirea Agapia şi pentru Mitropolitul Iosif Mușat – icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care a fost așezată în Biserica Sf. Gheorghe din Suceava. Această icoană a stat în biserica Sf. Gheorghe până în anul 1415, când a fost dusă și așezată în Mănăstirea Neamț, unde a și rămas de atunci. În timpul unei invazii a Imperiului Otoman, icoana a fost îngropată din iunie 1821, până în octombrie 1822, împreună cu alte obiecte de valoare, într-o poiană tainică de pe Muntele Rusu, pentru a fi protejată. Astăzi, pe locul în care a fost îngropată icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se află Schitul Icoana Veche. Între anii 1844-1845, icoana a fost ferecată într-o îmbrăcăminte de argint aurit, ornamentată cu pietre prețioase.

A consemnat Ciprian Traian STURZU

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 493, săptămâna 10 – 16 iunie.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *