Luna iunie aduce trei zile libere pentru personalul din instituțiile și autoritățile de stat, ocazionate de Rusalii. Sărbătoarea, care are loc în perioada 8 – 9 iunie, se leagă cu prima zi de week-end, 7 iunie. Astfel, bugetarii pleacă de la serviciu în după amiaza de 6 iunie și se mai întorc la muncă marți, 10 iunie. Rusaliile au loc la 50 de zile după Paște și mai sunt cunoscute sub numele de „Cincizecime”, marcând Pogorârea Sfântului Duh asupra apostolilor lui Iisus Hristos.
În acest an sunt 17 zile libere legale pentru angajați, dar numai 13 sunt în timpul săptămânii, celelalte patru fiind în week-end. Următoarea zi liberă prin lege este abia în august – Adormirea Maicii Domnului, care are loc pe 15 august, în 2025 fiind vineri. Liberă prin lege este și ziua de 30 noiembrie, Sfântul Andrei, dar este duminică. Aceasta se leagă cu 1 decembrie, Ziua Națională a României, care va fi într-o zi de luni. Ultimele libere legale din acest an sunt prima și a doua zi de Crăciun, 25 – 26 decembrie, joi și vineri.
(G. S.)

Mesagerul Bacău Peste 900 de tineri din Bacău au învățat să salveze vieți la „Ștafeta Resuscitării”
ZCH Soldații profesioniști de la Batalionului 634 Infanterie „Mareşal Józef Piłsudski” au jurat pentru patrie
NewsEdge Tensiuni în PNL înaintea votului pentru Guvernul Luca Niculescu. Mai mulți liberali contestă lista miniștrilor PSD
BusinessEdge Președintele Fed Kevin Warsh estimează că inteligența artificială va crește productivitatea economiei mondiale. Decizia privind o nouă majorare a dobânzii rămâne incertă





