Intenția Guvernului Bolojan de a crește vârsta de pensionare a magistraților aduce proteste în rândul magistraților, judecători și procurori. Mai multe curți de apel din toată țara, precum și unități de parchet au anunțat că vor suspenda activitatea, cu începerede miercuri, 27 august. Concret, în ceea ce privește instanțele de judecată, protestul presupune că nu vor mai fi judecate decât cauzele urgente, cele în care sunt inculpați arestați, cele cu acuzați minori, precum și dosarele care sunt foarte aproape de termenul de prescriere. În restul cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată vor fi acordate termene, fără a se face nici un act procedural.
Pe parcursul zilei de 26 august mai multe instanțe din țară au avut adunări generale ale judecătorilor unde s-a decis suspendarea activității până la noi ordine. Printre acestea Curtea de Apel București, Curtea de Apel Târgu Mureș și instanțe de același grad din Oradea, Galați, Cluj, Craiova. Timișoara, Ploiești, Suceava dar și Curtea Militară de Apel. Curtea de Apel Bacău, în raza căreia sunt toate instanțele de judecată din județul Neamț a decis: „Începând cu data de 27.08.2025 și până la retragerea proiectului de lege, amânarea soluționării cauzelor, cu excepția celor în care se exercită funcţia de dispoziție asupra drepturilor şi libertăților fundamentale ale persoanei, în faza de urmărire penală (art. 3 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală), a cauzelor având ca obiect dispoziţia asupra măsurilor preventive (în faza de cameră preliminară și în faza de judecată) și a cauzelor privind suspendarea executării actelor administrative”, conform unui comunicat al instanței.

În documentul citat se arată că judecătorii vor îndeplini atribuții administrative, vor motiva hotărâri, efectuează proceduri de verificare și regularizare a cererilor. Adică fac tot ce implică munca de magistrat, cu excepția participării la ședințele de judecată care nu sunt urgente. Până la momentul publicării acestui material, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, cea mai mare unitate de parchet din județ nu a anunțat dacă se raliază acțiunilor similare declanșate la nivelul altor unități din țară, dar este foarte probabil ca acest lucru să se întâmple.
FOTO Curtea de Apel Bacău
(G. S.)
Concediere după trei abateri? Ministrul Sănătății anunță reguli mai stricte pentru medicii din spitalele publice- Video/Băcăuan reținut după ce a lăsat o pensionară fără 250.000 de lei prin înșelăciuni cu documente și fotografii false create cu inteligență artificială (AI)
- Concurs directori de școli în Bacău: rezultatele finale la proba de management rămân definitive
- Weekend de poveste în Bacău: începe Hunting Moldavia- Expo Vânătoare, Pescuit & Outdoor 2026 și Festivalul HuntFest
- Vino să îi cunoști! Peste 200 de căței își caută stăpân la Onești. Adopțiile sunt gratuite!
Neamț. Minoră de 13 ani rănită într-un accident rutier- Neamț. Minori de 14 și 16 ani, prinși noaptea la furat
- Scandalul ”Capul de porc de la casa lui Marius Lulea”: un consilier AUR spune că el l-a plasat; Lulea cere verificarea unor posibile presiuni asupra anchetei
- Iași. Patru tineri au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina. Trei dintre victime sunt din Piatra Neamț
- Iași. Preot arestat preventiv – este acuzat că ar fi agresat sexual două minore





