Marea Mișcare, festival aflat ce ce-a de-a IV-a ediție, se afla la momentul în care a putut organiza și o conferință de presă în care să vorbească despre eveniment. La urma urmei, cea mai facilă metodă de a veni în fața opiniei publice atunci când mânuiești și bani publici. Mai ales că organizarea ediției de anul acesta a debutat cu o promovare insistentăa unor parteneriate cu Consiliul Județean Neamț și Primăria Piatra Neamț, deși la vremea respectivă nu erau semnate contracte în acest sens (amănunte aici). Conferința de presă organizată 26 august a reprezentat o ocazie perfectă pentru a afla de la Andrei Nica, președintele Asociației „Marea Mișcare” cum s-a ajuns la acest lucru. Dl. Nica, un avocat cunoscut nu numai în Neamț, a subliniat faptul că promovarea cu menționarea celor două instituții publice pe afiș, chiar înainte de semnarea contractelor, s-a făcut în baza unui „acord verbal” (un argument de necombătut atunci când vine vorba de bani publici chiar și în instanță).

Și pentru că vorba/afișul/postarea zboară, ulterior au fost parafate și documentele. „Marea Mișcare” a devenit astfel o acțiune cu un buget de 100.000 de euro, din care 20% sunt bani publici.
Manifestarea are loc în perioada 29 – 31 august și se desfășoară la Baza Hipică. Sunt invitate trupe locale dar și artiști consacrați, nouă la număr, cap de afiș fiind Delia. Vor avea loc mai multe evenimente, concursuri sportive, de fitness, dans, magie, modă, dar și cinematograf în aer liber. Accesul cu mașinile va fi permis în limita locurilor disponibile, fiind recomandat transportul public, autobuze care vor pleca din Dărmănești și zona 1 Mai, precum și retur, către centrul orașului.

Gabi SOFRONIA, foto – video Denisa POPA
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA





