Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat pentru data de 8 octombrie decizia privind constituționalitatea reformei privind pensiile speciale ale magistraților.
Reamintim că printre pachetele de măsuri pe care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea a fost și unul privind pensiile speciale ale magistraților. „Prima componentă, pensionarea la o vârstă a unei maturități profesionale, care nu mai poate continua atunci când ai 48-49 de ani, poți să asiguri pentru mulți ani înainte servicii publice pentru cetățeni. Acest proiect prelungește vârsta de pensionare la vârsta standard – deci 65 de ani și acordă o perioadă tranzitorie astfel încât să crească treptat în următorii 10 ani.”, preciza premierul Ilie Bolojan. A doua componentă are în vedere valoarea pensiei în magistratură. „Azi, valoarea unei pensii medii este între 4.800-5.000 de euro, o pensie de multe ori mai mare decât pensia medie, de 550-600 euro. În formula propusă de lege, pensia nu va putea depăși 70% din valoarea ultimului salariu, ceea ce oricum este cea mai mare pensie dintre categoriile profesionale din țară”, a continuat premierul.
De cealaltă parte, magistrații au acuzat că este vorba despre o campanie împotriva justiției, care duce la scăderea încrederii populației în actul de justiție. Ca urmare, au fost declanșate proteste, inclusiv în Neamț (amănunte aici).
În cadrul aceleași ședințe, Curtea Constituțională a respins obiecția de neconstituționalitate privind Legea pentru eficientizarea activității unor autorități administrative autonome, care viza restructurarea ANCOM, ANRE și ASF.
M.N.
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital




