Noaptea strigoilor sau Halloween românesc

Frământările viscolului și șuierăturile crivățului au fost asociate adesea de către țăranii de altădată cu sufletele neliniștite ale morților necurați, care în noaptea de Sân-Andrei capătă putere și acționează nestingheriți pe pământ. Ca și ajunul Sf. Vasile sau al Sf. Gheorghe, este unul din momentele propice desfășurării de practici magice.

În tradiţia românească sunt puține sărbători ce au o asemenea complexitate, manifestată în credinţe şi practici de o vechime incontestabilă. Obiceiurile și tradițiile de Sân-Andrei sunt răspândite pe întreaga arie românească şi foarte bine păstrate de-a lungul timpului. Ziua de 29 noiembrie este închinată în Calendarul creștin-ortodox Sfinţilor Mucenici Paramon şi Filumen. Însă, este mai cunoscută sub numele de Ajunul Sfântului Andrei, a cărui sărbătoare debutează cu Noaptea Strigoilor. Următoarea zi, 30 noiembrie, este praznicul Sfântului Apostol Andrei, celui Întâi Chemat, numită şi Ziua Lupului, Gădineţul Şchiop, Ieşirea (încheierea) Filipilor de Toamnă sau Moş Andrei. O altă semnificație creştină a zilei de 30 noiembrie este cea de Ocrotitor al României, acesta fiind cel care i-a creştinat pe strămoșii noștri de pe plaiurile danubiano pontice.

Superstiții în Ajunul de Sân-Andrei

Despre Sf. Andrei se spune că ar fi fost stăpânul fiarelor sălbatice și în noaptea zilei de sărbătoare – 29 spre 30 decembrie – le dă voie a umbla pe la toate răspântiile și pe toate drumurile, cu soroc a mânca vitele celor ce n-au păzit sărbătoarea. În seara de Sf. Andrei copiii din flori se fac strigoi, credeau femeile de altădată. Strigoaicele încep a umbla de Sfântul Andrei și se risipesc la Sfântul Gheorghe, iar de atunci nu mai au putere, căci încep a crește florile, busuiocul, adică mâna lui Dumnezeu (din Revista „Ion Creangă“, an VII, nr. 2, 1912, p. 54). În noaptea către Sf. Andrei ies strigoii. Strigoii sau strigoaicele sunt duhuri de bărbați sau de femei moarte, care în această noapte se întruchipează aievea din morminte. Tot strigoi se mai cheamă și unii bărbați sau femei vii, care au coadă și care în această noapte își părăsesc culcușurile lor, fără ca să aibă vreo știință despre aceasta, și umblă pe afară. Pentru a se apăra, se ascundeau coasele și limbile de meliță, se făceau cruci cu usturoi pe la uși, ferestre, se întorceau cu gura în jos toate vasele.

Dacă strigoii nu găseau nici un loc pe unde să intre în casă, încercau să-i cheme afară pe cei dinăuntru.

Magia cântatului la fluier

Oamenii de altădată povesteau despre unii dintre cei care cântau la fluier că au puteri magice. Virtuozitatea în interpretare se credea că se câștigă apelându-se la forțele malefice ale nopții (draci, iele, știme, duhuri ale morților), precum și printr-un procedeu magic complicat. Se fura ceară de albine din biserică și cu ea se astupau toate orificiile fluierului. Apoi se fura laptele unei capre roșii și se umplea tubul. Dezbrăcat complet și cu mâinile la spate, virtuosul îngropa fluierul astfel pregătit la o răspântie de drumuri. După nouă zile sau trei săptămâni, viitorul interpret dezgropa fluierul și-l aducea acasă, fără să privească înapoi. În caz contrar el risca să-și piardă vederea, graiul sau să fie „pocit“ (paralizat) de duhurile rele. Interesant, dar niciodată nu-și pierde auzul! Ajuns acasă, interpreta din fluierul adus câteva melodii, pentru a goni din preajma casei zgomotele și spiritele necurate. De menționat că toate aceste ritualuri învăluite în magie se petrecea cu precădere noaptea, toamna târziu, dar numai până la Sfântul Andrei (30 noiembrie).

Sânt-Andrei sau Ziua când își vede lupul coada

Sfânta Evanghelie după Ioan menționează că Sfântul Apostol Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Isus. Conform aceleiași Evanghelii, Apostolul Andrei l-ar fi dus pe fratele său Simon Petru la Isus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia. De aici provine caracterizarea lui Andrei ca „cel dintâi chemat”. În enumerările Sfinților Apostoli, Andrei este menționat mereu între primii patru.

În Calendarul popular Sfântul Apostol Andrei mai este numit și Andrei Pescarul. Aceasta deoarece, după cuvântul lui, niște oameni care se necăjeau cu pescuitul au tras cu voloacele și au prins pește mult. Alte tradiții orale aminteau că pe Sfântu’ Andrei l-o găsit o femeie pe o apă, unde a fost dat de mă-sa într-o albiuță. Unele tradiții amuzante spuneau despre sărbătoarea de Andrii că se ținea pentru ca oamenii să nu se smintească. Unii oameni mai cârcotași ziceau că acesta a fost un mincinos fără pereche care-i poate sminti. Unul din motive ar fi că Ziua de Sân-Andrei ar trebui serbată la 1 decembrie și nu la 30 decembrie cum a ales sfântul.

Gromovnic de Sân-Andrei

Cei care urmăreau mersul timpului, spuneau că de Sfântul Andrei ziua crește cât bobul de mei. Cei mai mulți spuneau că Sântul Andrei este început de iarnă. Iarna, ziceau unii că vine după Sfântul Dumitru, da’ nu-i adevărat. Sfântul Andrei e cap de iarnă, că atunci coboară lupii din munte, a consemnat etnologul E. Bernea. Ultima zi din noiembrie era văzută de oamenii de altădată ca ziua când lupii se formează în potăi de câte doisprezece și nu se despart decât în ziua de Bobotează. Iar babele măreau frica, suspansul și respectul oamenilor pentru această zi povestind că lupul, al cărui gât e țeapăn, în această zi capătă darul de a și-l îndoi. De aici credința că în această zi „își vede lupul coada“. Se spunea despre cei care nu păstrează sărbătoarea lui Sfântul Andrei că e rău pentru boale și cine lucrează în ziua lui, nu-l iartă Dumnezeu.

Puterea usturoiului de Sân Andrei

Folcloristul I.A. Candrea, elevul lui B.P. Hașdeu a sintetizat credințele și riturile populare care aveau în centrul lor usturoiul. „Mirosul usturoiului fiind grozav de nesuferit atât duhurilor rele, cât și strigoaicelor”, nu se poate imagina un scut mai puternica împotriva acestor duhuri. Astfel, țăranii în ajunul Sfântul Andrei ungeau cercevelele ferestrelor și țâțânele ușilor cu usturoi, ca să nu se apropie duhurile rele și strigoii de casă. Până și ușile grajdurilor se ungeau, la Sfântul Gheorghe și la Sfântul Andrei, cu usturoi, ca să alunge strigoaicele care vin să ia mana vacilor. Pe fereastră e bine să pui seara usturoi, ca să nu se apropie nici o boală de casă, spuneau bătrânii. Vindecătoarele te sfătuiau să te ferești de friguri, legând la încheietura mâinii o ață roșie, de care e atârnat un cățel de usturoi sau se lega, tot acolo, într-o cârpuliță, puțin usturoi pisat. Dacă vreun om dobândește o „pocitură de noapte“, adică congestie cerebrală, paralizie facială, epilepsie, pentru a fi vindecat, „descântătorul ia un fir de usturoi și, străpungându-l pe toate părțile cu vârful unui ac, descântă. După ce rostește cuvintele care „se fură” de alt descântător, împungând cățelul de usturoi cu vârful acului, cu o parte a cățelului de usturoi descântat, descântătorul unge pe cel suferind peste tot trupul, iar cealaltă parte i-o dă bolnavului să o mănânce. Alteori, omul «pocit» este uns cu mujdei de usturoi“.