Vești bune pentru suporterii pietreni: sancțiunile dictate împotriva CSM Ceahlăul de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal în 22 octombrie 2025 au fost anulate în data de 10 decembrie 2025.
Ca urmare a acestei decizii, echipa revine la 18 puncte în clasament și nu mai are restricții la legitimarea jucătorilor.
Președintele clubului, Angelo Alistar, consideră hotărârea firească și subliniază contextul juridic în care se află clubul:
„Ne bucurăm că din partea comisiilor Federației Române de Fotbal am primit această decizie, una pe care o considerăm normală. CSM Ceahlăul a intrat în insolvență din 1 octombrie 2025 și, din punct de vedere legal, se afla în imposibilitatea de a achita datoriile mai vechi de această dată.”
Oficialul clubului arată că momentul este unul extrem de important pentru parcursul echipei:
„Hotărârea vine într-un moment foarte important al existenței noastre, înaintea unui meci extrem de dificil și cred că poate aduce un plus de încredere pentru jucătorii Ceahlăului. M-aș bucura și dacă asta ar însemna un plus de spectatori la meciul cu FC Bacău, pentru că este nevoie, așa cum am mai spus, de aportul nostru al tuturor pentru a câștiga derby-ul Moldovei.”
Prin anularea sancțiunilor, CSM Ceahlăul își recâștigă nu doar punctele în clasament, ci și libertatea de a-și întări lotul, într-un moment în care fiecare detaliu poate conta în lupta pentru obiectivele sportive ale clubului.
V.B.





