Un singur judecător din județul Neamț apare, până în acest moment, 11.12.2025, pe o lista a magistraților care se solidarizează cu colegii de breaslă Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu, cei care au făcut un pas în față și au denunțat public abuzurile din sistemul judiciar (detalii aici: https://mesagerulneamt.ro/2025/12/razboi-in-justitie-acuzatii-de-abuzuri-si-indemnuri-la-revolta/).
Este vorba despre judecătoarea Laura Moroiu, de la Tribunalul Neamț, care a semnat mesajul public de susținere la care au aderat aproximativ 180 de magistrați din toată țara, inclusiv judecători militari, procurori DNA și procurori DIICOT. Acțiunea a fost anunțată de judecătoarea Sorina Marinaș, de la Curtea de Apel Craiova, printr-o postare pe Facebook.
În mesajul comun se arată:
„Subsemnații, judecători și procurori,
Având în vedere repercusiunile ce se preconizează cu privire la colegii noștri Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu, dar și mesajele contradictorii publicate de Secția pentru judecători și Secția pentru procurori, facem următoarele precizări.
Ne exprimăm public solidaritatea cu magistrații care au avut curajul de a sesiza problemele și presiunile din sistemul de justiție.
Adevărul și integritatea nu trebuie sancționate, ci protejate.
Tăcerea nu este o opțiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol.
Totodată, subliniem că aspectele semnalate de colegii mai sus menționați nu sunt izolate. Disfuncționalități profunde și sistemice persistă, iar asumarea lor este esențială.
Justiția are nevoie nu doar de curaj, ci și de o reformă reală, onestă, pentru a putea rămâne liberă, dreaptă și credibilă — în slujba cetățeanului.”
Lista completă a semnatarilor este publicată de Sorina Marinaș pe pagina sa de Facebook: https://www.facebook.com/sorina.marinas.
Reamintim că judecătorul Laurențiu Beșu a fost cel care a deschis acest subiect extrem de sensibil într-un amplu reportaj realizat de jurnaliștii de la Recorder, publicat pe 10 decembrie.
În replică, Curtea de Apel București a anunțat o conferință de presă pentru 11 decembrie, ora 12.00. După ce președintele de secție a luat loc la prezidiu pentru a susține conferința, judecătoarea Raluca Moroșanu, de la aceeași instanță, a ieșit din rând și, chiar în deschiderea conferinței, și-a exprimat solidaritatea față de colegul Laurențiu Beșu, declarând că tot ceea ce a spus acesta este adevărat și că magistrații sunt „terorizați pur și simplu”.
(G.S.)

Mesagerul Bacău Vrei să te implicit în viitorul elevilor? Primarul Bacăului caută reprezentanți în Consiliile de Administrație ale școlilor
ZCH Bacău. Plan Roșu activat după ce mai mulți copii au acuzat stări de rău. 44 de persoane au ajuns la spital
NewsEdge Protestul fermierilor din București, marcat de tensiuni. Prefectul Capitalei ridică semne de întrebare după imaginile filmate cu drona
BusinessEdge Cumpărăm trenuri noi, dar tot mai puțini români aleg să călătorească pe calea ferată. Numărul pasagerilor a scăzut cu 1,4 milioane în trei luni




