Pietrenii s-au alăturat protestelor organizate în capitală și în orașele mari ale țării după reportajul Recorder despre corupția din justiție.

Câteva zeci de pietreni s-au adunat și și-au strigat nemulțumirea față de ceea ce se întâmplă în justiția din România, față de amânările din cauzele marilor corupți până la prescrierea faptelor și față de lipsa de transparență și de respect față de cetățeni, din spatele ușilor închise ale unor instituții ale statului cu rol determinant în justiție.
„După reportajul devastator realizat de Recorder, care scoate la lumină realități greu de acceptat despre starea justiției din România, nu mai putem rămâne indiferenți.

Avem o responsabilitate morală să spunem clar că ne pasă, că vedem ce se întâmplă și că nu acceptăm ca viețile și viitorul nostru să fie decise în spatele ușilor închise.
Este momentul să arătăm că Piatra Neamț are voce, că suntem uniți, solidari și hotărâți să cerem dreptate, transparență și respect pentru cetățeni.
Fiecare prezență contează. Fiecare voce are putere„, a fost îndemnul Asociației „Femei de Piatra”, primul organizator al acestor proteste.
La protestul de la Teatrul Tineretului nu pare să existe un organizator propriu-zis, oamenii s-au mobilizat prin mesaje pe grupurile platformei de socializare Facebook și au strigat: „Jos corupții!”, „Justiție” și alte îndemnuri, timp de peste o oră.
Angela Croitoru
Sursă foto: Facebook / Grup Ești din Piatra Neamț dacă…
FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău
- Dofteana/Cinci răniți după o coliziune dintre un BMW și un microbuz de pasageri, pe DN 12A
- Lucian Viziteu, primarul Bacăului, în prim plan la congresul USR: „Candidez pentru o schimbare de direcție”
Descoperire macabră la Alexandru cel Bun- RO-ALERT – posibilă incursiune de drone
- FOTO. Un tractor s-a răsturnat pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți.
- Iași. Culoare, varietate și măiestrie la Grădina Botanică – expoziția „Flori de toamnă” și-a deschis porțile
- Iași. Flagrant cu heroină – acuzații ascunseseră drogurile în lenjeria intimă




