Autoritatea Națională pentru Integritate (ANI) l-a declarat incompatibil pe Ion Asaftei, actual vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Neamț. Conform comunicatul ANI, în perioada 17 martie 2021 – 21 decembrie 2022, îndeplinea atât funcția de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului de Psihiatrie „Sf. Nicolae” Roman și era și președinte al Partidului ALDE, Organizația Județeană Neamț.
În perioada precizată, Ion Asaftei fusese numit în CA-ul spitalului romașcan în calitate de consilier județean, când președinte la CJ Neamț era condamnatul pentru corupție Ionel Arsene.
“ASAFTEI ION – fost Membru în cadrul Consiliului de Administrație al Spitalului de Psihiatrie ’’ Sf. Nicolae’’ Roman
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17.03.2021 – 21.12.2022, întrucât simultan cu exercitarea funcției de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului de Psihiatrie „Sf. Nicolae” Roman a deținut și exercitat și funcții de conducere în cadrul organismelor de conducere ale unui partid politic.
Prevederi legale încălcate:
- 178 alin. (1) lit. f) coroborat cu prevederile art. 187 alin. (13) din Legea nr. 95/2006”, precizează ANI într-un comunicat de presă din data de 16 decembrie 2025 (comunicatul îl puteți accesa aici).
Am încercat să aflăm un punct de vedere al celui vizat, însă Ion Asaftei – acum membru al PSD Neamț, avea telefonul mobil închis și, potrivit secretarei sale de la CJ Neamț – la ora 11:30, marți, 16 decembrie, nu era încă ajuns la birou.
Șeful său direct, președintele Daniel Harpa a fost surprins să afle informația despre incompatibilitatea vicepreședintelui Ion Asaftei: “De la dumneavoastră aud prima dată! Ce să vă spun? Așteptăm să vedem ce decizie va lua instanța, deocamdată!”.
Angela Croitoru
Liga 3, Seria 1. Etapa a XII-a: Aerostar a învins Adjudul, FC Bacău II a pierdut la Pașcani, iar azi Viitorul Onești joacă la Piatra Neamț- Regal sportiv la Onești: cei mai buni luptători ai României se bat pentru titlurile naționale U23 la Sala Polivalentă „Nadia Comăneci”
- (Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud
- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
Weekend rece dar însorit în Regiunea de Nord-Est- Sâmbăta morților – Moșii de toamnă
- Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău
- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro





Un comentariu
Sa nu va fie frica sa comentati, este bine ca astfel de masuri sunt luate pentru restabilirea legalitatii,
sunt numerosi indivizii care au cumul de functii, de multe ori incompatibile, nu numai ca au acaparat toata administratia nemteana, dar si nivelul de toxocitate la nivel de intitutii este unul foarte ridicat! Un mediu toxic e putin spus, multi din administratie au inlesnit jaful si sifonarea banului public, sa nu uitam de fostul presedinti CJ!