Tradiții creștine: Sfânta Varvara

Sfânta Barbara, arhaic Sf. Varvara, este o fecioară martiră creștină. Ea a trăit în secolul al III-lea, în Nicomedia. Datorită frumuseții ei neobișnuite, a fost ferecată de tatăl ei, Dioscorus, într-un turn. În captivitate, s-a covertit la creștinism, motiv pentru care a fost ucisă chiar de tatăl său.

Sfânta Muceniță Varvara (Barbara) se numără printre așa-numiții „Paisprezece ajutători”, invocați cu precădere în Evul Mediu drept protectori în caz de pericol. Barbara este considerată patroana minerilor, geologilor, arhitecților, artileriștilor, prizonierilor etc. Sfânta este sărbătorită de Bisericile Ortodoxe și de Biserica Catolică pe 4 decembrie.

Cele mai vechi mărturii ale venerării sfintei s-au găsit în Edessa, în bazilica copților din Cairo și pe teritoriul Imperiului Bizantin.

În poveștile populare românești, care descriu viața sfinților, Sfânta Varvara este cea care a făcut semnul crucii peste o scăldătoare din marmură. Legenda spune că urmele degetului sfintei s-au încrustat în marmură, ca și cum ar fi fost săpate cu un fier. Țăranii povesteau că, tot la acea baie, se mai pot vedea urmele tălpilor ei goale, întipărite în piatră. Din acele urme, izvora apă, cu care s-au vindecat mulți oameni ce au venit acolo cu credință.

Se mai zicea în popor că Sfânta Varvara era o femeie bună, ce a devenit sfântă după moarte. Sfânta Varvara este cunoscută și drept ocrotitoarea femeilor, nu doar a minerilor.

Pe 4 decembrie, de ziua Sfintei Varvara, minerii nu intră în galerii, ci sărbătoresc și se veselesc. Bătrânii de altădată povesteau că acestei sfinte îi plac veselia, petrecerea și glumele. Potrivit unei legende, culeasă de Ion Ghinoiu, Sfânta Varvara ar fi închisă de un blestem într-un cărbune și doar într-o singură zi pe an, 4 decembrie, ea poate să răsufle și să se bucure.

Alte tradiții o descriu pe Sfânta Varvara ca fiind sora Sfântului Nicolae sau ca mama lui, tatăl fiind Sfântul Sava. Aceasta deoarece zilele praznicului acestor sfinți sunt 4, 5 și 6 decembrie.

Gromovnicul din bătrâni o asociază pe Sfânta Varvara cu una dintre cele trei stele de lângă Lună.

Bogăția de tradiții și obiceiuri care înfrumusețează praznicul Sfintei Varvara atestă impactul pe care viața acestei sfinte a avut-o asupra credincioșilor. Dar lucrurile nu se opresc aici. Sfintei Varvara îi sunt atribuite caracteristici și acțiuni care țin de domeniul superstițiilor.

Superstiții populare de Barbara

Superstițiile populare o descriu pe această sfântă că ar umbla în mână cu un pahar de moarte. Tocmai de aceea, ziua ei era păstrată cu sfințenie. 4 decembrie este una din Zilele Bubatului, de-a lungul căreia oricine muncește, spală, toarce sau chiar mănâncă fasole riscă să fie umplut de bube ori chiar să îi plece de pe lumea asta copiii.

În tradiția populară românească , 4 decembrie este prima zi a Bubatului, sărbătoarea bubelor ori a vărsatului. Conform obiceiului, pe 4 decembrie, nu se țese și nu se coase, ca nu cumva vărsatul să fie des ca ițele ori țepos. În această zi, nu se opăreau rufele, ca să nu opărească vărsatul. Sărbătoarea Varvarei se ținea de femei și pentru protejarea celor mici împotriva opăririi sau arderii la sobe.

Sf. Mc. Varvara a căpătat funcții polivalente în Calendarul popular, fiind considerată stăpână a minelor, pe motiv că le-ar indica minerilor unde să sape ca să dea de aur. De asemenea, Sf. Varvara era considerată de agricultori și de păstori stăpână a bubatului.

În satele românești de altădată, femeile aveau grijă ca, între 3 și 5 decembrie, să nu iasă din tiparele datinilor străbune, considerând că, astfel, copiii lor vor fi feriți de bolile copilăriei, în special de bubat. Pentru a opri creșterea bubatului și întărirea lui ca sâmburii, copiii nu mâncau în ziua Sf. Varvara semințe de fasole, linte, mazăre, dovleac, porumb.

Nu trebuie să uităm, de asemenea, că, în Ajun de Sf. Nicolae, cei mici își pregătesc ghetuțele, înașteptarea lui ”Sânt Nicoară”.