„Bazil Marian… Un mare jucător. Un mare internațional. Un mare șuteur. Poate cel mai bun din fotbalul nostru”, scria Ioan Chirilă. Iar Jack Berariu vorbea despre „Călăul portarilor”, cum a fost numit în epocă Bazil Marian. O legendă a fotbalului românesc.
Bazil Marian a văzut lumina zilei la 7 noiembrie 1922, la Uioara, în judeţul Alba şi a fost legitimat la 11 ani la echipa locală Solvay Uioara, iar apoi a jucat la Victoria Cluj pe când era încă elev.
În 1940, la 1 iunie, Bazil Marian a debutat și în echipa națională a României, într-un meci amical cu Germania (scor 1-4), disputat pe fostul stadion ANEF. A avut 21 de selecţii la naţională. După o scurtă trecere pe la Mica Brad, a ajuns în 1941 la Carmen Bucureşti, echipa industriaşului Ionel Mociorniţă, unde a fost coechipier cu Angelo Niculescu, Iuliu Baratky şi Nicolae Simatoc.
Fotbalul a fost pus în umbră de cel de-al Doilea Război Mondial, iar în țară nu s-au mai disputat competiții oficiale, ci doar așa-numitul „campionat de război”. Perioada războiului a făcut ca să se piardă talentul lui Bazil Marian, Moldoveanu sau Lupaş. În victoria cu Turcia din 1946 se remarcau Simatoc, Fabian şi Petschovschi. Petru Gaţu scria la 1947 că „fotbalul românesc a trăit mai mult din partidele excepţionale ale internaţionalilor săi pentru că din păcate nu are valoare constantă”.
În prima ediţie a Diviziei Naţionale disputată după încheierea războiului. Carmen s-a luptat pentru titlu cu echipa baronului Neumann, ITA Arad. Beneficia de serviciile antrenorului Steinbach şi ale unor jucători valoroşi precum N. Simatoc, I. Siclovan, B. Marian, Covaci, Torjoc, Tr. Iordache, V. Stănescu, I. Fabian II, Toth III, G. Popescu. La 7 decembrie 1946, Carmen a câştigat cu 6-0 disputa cu Ciocanul Bucureşti. La un moment dat, Bazil a scăpat singur spre poarta adversă, a driblat şi portarul, după care s-a aşezat cu fundul pe minge şi cu mâna streaşină la ochi, căutându-şi parcă adversarii, înainte să împingă balonul în plasă.
În etapa a 19-a, 20.000 de bucureşteni, s-au adunat pe stadionul ANEF pentru a urmări confruntarea dintre ITA şi Carmen. Meciul se termină cu 5-2 pentru formaţia bucureşteană, golurile carmeniştilor fiind înscrise de Covaci (3), Fabian şi Bazil Marian. Echipa ardeleană, ce beneficia de aportul unui jucător formidabil, Iosif Petschovschi, câştiga ediţia de campionat 1946-1947, astfel încât Carmen se va mulţumi la sfârşitul sezonului cu poziţia de vicecampioană a Diviziei Naţionale. Aventura echipei de fotbal Carmen se va încheia în vara lui 1947. Clubul de fotbal Carmen Bucureşti este desfiinţat printr-o decizie abuzivă în vara lui 1947, locul său în Divizia A precum şi o parte a lotului de jucători fiind preluate de noul club departamental, ASA Bucureşti (Steaua).
După ce echipa s-a desfiinţat, în 1947, Bazil Marian şi Valentin Stănescu au încercat să ajungă în Italia, dar au fost prinşi pe puntea vaporului cu care încercau să evadeze. Propunându-li-se ca, în locul puşcăriei, să joace la o echipă muncitorească, au ajuns împreună în Giuleşti. Aici a rămas Bazil Marian până la 32 de ani, când şi-a agăţat ghetele în cui. I-a cucerit repede pe giuleşteni. În tricoul Rapidului. La un meci cu CFR Timişoara, i-a dat gol lui Pavlovici de la 18 metri. Balonul a rupt plasa. Întâlnirea a fost întreruptă mult timp, până ce arbitrul şi-a dat seama că plasa fusese perforată de şutul violent al lui Bazil. „Cel mai bucuros că a fost gol sunt eu. Altfel, dacă şutul lui Marian m-ar fi izbit în plin, ajungeam direct la spital”, a recunoscut portarul la final.
În 1952, la un meci cu Metalul, disputat pe un ger năprasnic, Marian a dat un gol, dar arbitrul i l-a anulat. Supărat, s-a dus la marginea terenului, unde se vindea ţuică fiartă şi a dat pe gât un păhărel. A marcat iar, dar nici acest gol n-a fost validat. A mai băut „una mică”, după care s-a dus la arbitru și i-a întins mâna, spunându-i: „Eu plec, că dacă mai dau un gol și mi-l anulezi, mai beau o țuică și mă îmbăt”. A susținut de-a lungul activității sale de jucător (care a durat pînă în 1954, încheindu-se la Rapid), peste 600 de meciuri oficiale sau amicale.
„Ţin cu Rapid din cauza lui Bazil Marian”, spunea regretatul Florian Pittiş despre „Bombardier”. Când s-a lăsat de fotbal, Bazil Marian a fost pentru 6 ani antrenor secund în Grant, după care şi-a început fructoasa carieră de principal. După ce a trecut pe la Jiul Petroşani, naţionala de tineret a României, FC Argeş, Farul şi Dinamo, s-a întors în 1971 în Giuleşti. La finalul sezonului, Cupa României poposea din nou în vitrina clubului după trei decenii de aşteptare. Tot atunci, giuleştenii reuşeau o frumoasă aventură în Europa, reuşind să elimine echipe ca Legia Varşovia şi SSC Napoli.
De la Rapid, Bazil Marian a plecat în 1973 în Algeria, unde a condus două echipe: Boufarik VA şi JS Kabylie. După doi ani s-a reîntors la Rapid, unde a rămas timp de trei ani. Începând din 1979 a activat ca antrenor federal, timp de 10 ani, după care s-a pensionat. Marian a plecat din această lume discret, în ianuarie 2008, după o lungă luptă cu sindromul Alzheimer. (D. DIEACONU)
