Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) demarează, începând de săptămâna viitoare (16–20 februarie 2026), o consultare în rândul membrilor săi privind posibilitatea declanșării grevei generale în învățământul preuniversitar, în perioada simulărilor examenelor naționale.
Dacă majoritatea cadrelor didactice, a personalului didactic auxiliar și a personalului administrativ se va pronunța pentru grevă, simulările ar putea fi boicotate, existând posibilitatea ca acestea să nu mai poată fi organizate.
Președintele FSLI Neamț, prof. Ionel Hociung, oferă detalii despre consultarea care va avea loc la nivelul personalului din școlile nemțene.
La baza demarării procedurilor pentru o posibilă grevă generală în martie, urmată de o altă acțiune la finalul anului școlar, când au loc examenele naționale, se află feedback-ul negativ primit de la membrii de sindicat – personal didactic, didactic auxiliar și administrativ – cu privire la măsurile adoptate recent în Educație, prin Legea nr. 141/2025, care modifică unele prevederi ale Legii educației.
Potrivit unui sondaj realizat la nivel național, la care au participat peste 35.000 de membri ai FSLI, precum și angajați afiliați Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, 87% dintre respondenți consideră că aceste măsuri le afectează foarte mult activitatea, în timp ce o proporție redusă apreciază impactul ca fiind mic.
Redactor și imagini: Angela Croitoru
Montaj: Denisa Popa
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital





