EDITORIAL / Avem o problemă

… că în prezentul continuu al derulării traiului în patria noastră, cântată de poeți și salvată (electoral) de o altă categorie de corifei, se bâjbâie o lege, o regulă, o măsură, naiba știe ce va fi, conform căreia copiilor ce știu a scrie (corect, nu foarte mulți), dar lipsiți de buletin, le va fi interzis accesul la rețelele sociale. Punct. Nu ai 14 ani? Mâna pe carte, lasă vrăjeala pe Instagram, Tik Tok ori Facebook. Dincolo de aplicabilitatea tehnică a aplicării acestei găselnițe, ce poate fi pusă lejer la îndoială, judecând după capacitățile copiilor din ziua de azi, apar aspecte care pun sub semnul întrebării competențele celor ce au emis un astfel de proiect și mai cu seamă lipsa analizei contextuale care să argumenteze valid această normă.

Cei ocupați cu legea nu iau în considerare preocuparea îndrăcită pentru jocurile în rețea, unde este o aplicație de mesagerie inclusă „by default“ și care este folosită și pentru livrări de mesaje neortodoxe. Să bagi bețe‐n roate unei industrii a jocurilor cu cifre de afaceri ce depășesc PIB-ul mioritic, aduce a discriminare și se poate lăsa cu niște procese nu tocmai comode. Dar poate n‐ar fi chiar așa mare deranjul, pentru că orice antreprenor din domeniu ar proceda la o limitare de formă a accesului, dar și o ridicare a prețului pentru că… așa‐i în tenis. Ei știu, iar noi ar trebui să nu uităm, intervalul de vârstă aflat sub incidența prohibiției este sub tutela spiritului ludic, caracteristică de fond acestei perioade, ori această limitare ar putea altera ceva din ceea ce va fi viitorul june. Și aici mă gândesc la accentuarea agresivității, energia neconsumată prin joc fiind expulzată, cel mai adesea, prin agresivitate sau comportament coleric, ca să respectăm domeniul.

Vârsta aflată sub incidența prezumtivei legi este și una destul de sensibilă. Orice vine de sus în jos are un singur feed‐back de la cei vizați: fuck off. Fie exprimat fluent, fie printer dinți, fie prin gestul asociat acestei sintagme. Mai mult, se creează aura de fruct oprit care smintește fundamental comportamentele și crește sfera creativă a celor oropsiți de măsuri cretine, pentru a gusta din dulceața produsului. Spune‐i micului prinț că n-are voie, când până nu demult i se dădea tableta, laptopul sau orice alt terminal ca recompensă pentru juma de oră de conformitate cu rugămințile părinților sau celor puși să‐l aibe‐n grijă. Eșec garantat? O, da.

Mai mult, în zilele noastre comunicarea autorităților cu alegătorii și ulteriorii plătitori de taxe se face prin intermediul rețelelor sociale. Ori, „soțietatea“ își dorește membri activi, erecți mintali și mai cu seamă pricepuți în orice, competențe care nu se pot face în orb, ci cu obiectul muncii. Cum să ai astfel de contemporani, când cei de sus taie accesul la taina opoziției de dragul opoziției, la taina înjurăturilor fără profesor și a altor manifestări socialmente încadrate în normalitate, că, deh, gura lumii… În viața civilă, dacă vrei să știi ceva trebuie să consulți musai internetul, pentru că dacă mergi la primărie și întrebi, un funcționar mai lipsit de maniere te trimite la origini cu argumentarea supremă: „… am scris pe feisbuc, mamaie!“ Și cum ceea ce se întâmplă în lumea celor mari este model (mai mult sau mai puțin conștient) pentru mințile necoapte, sunt lesne de intuit consecințele.

Lăsând scenariile să dospească pentru altceva, aș supune analizei celor aflați în postura de a aplica această normă un aspect destul de minimalizat, pomenit mai sus, dar covârșitor ca importanță. Fructul oprit. Ca să‐l spargi îți trebuie ceva destul de simplu ca volum, dar destul de greu ca și conținut, respectiv, argumentul. Vă dau exemplul Olandei, care, atunci când s‐a trezit copleșită de numărul consumatorilor de droguri la un moment dat, imuni la pliante și discursuri motivaționale, a ridicat interdicțiile și în felul ăsta s‐a tăiat hazul consumului. Ce mare șmecherie mai este să faci ceva ce este permis, nu? Ce au obținut? Clar, a scăzut numărul consumatorilor de primă încercare, precum și numărul de dealeri. Vrei să amețești și să vezi fluturi, mergi colea după colț, dai banu`, iei produsul și… succes. Mergeți în Amsterdam să vă convingeți. Prostia și plăcerea se plătesc.

Să revenim la copii. Greul cade pe dascăli, care ar trebui să găsească formula magică prin care interesul pentru conspirația din spatele social media să se rarefieze. Mai mult, instituțiile școlare ar trebui să dețină propriile mijloace de comunicare, mai ușor de filtrat și administrat și care ar putea fi un antrenament pentru social media prohibită până la 14 ani. Ori cum să faci așa ceva, când primăriile alocă bani cu nemiluita pentru chermeze cu artiști ai momentului, emoționați până la zece mii de euro pentru un auditoriu de câteva zeci de autohtoni strânși să vadă dacă seamănă Delia cu cea de la televizor. Majoritatea instituțiilor folosesc social media ca vector principal de comunicare, dar fără o metodologie ori o instrucție specială. Se face o separare pe genunchi, asta e de Facebook, asta nu, se varsă în eter, restu`… Dumnezeu cu mila, după principiul președintelui jucător „…suntem mulți și liberi!“.

Sigur că ar fi mult mai interesantă o preocupare despre arta comunicării, decât despre a pune legi ce satisfac o bifă intr‐o fișă de evaluare. Să zicem că e greu. Bun, dar se poate începe cu mijloace prin care, cel puțin în anumite spații, accesul se poate gestiona tehnic, la modul că în școli se poate administra accesul la astfel de comunicare. Dascălii mai puțin dotați cu harul educației ar putea face uz de sintagma „direcțiunea a hotărât ca…“ și s‐au spălat pe mâini. Asta la școală. Dar ce facem în familie? Avem mijloace de a pune în practică o așa măsură? Nu prea. Când cei mari ară Facebook ‐ul și Tic Tok‐ul, mai pot fi smintiți din calea curentului? Vise. Nu credeți? Vedeți rezultatele recentelor măsurători sociologice. Cota suveranismului nu vă spune nimic?

Sigur, subiectul rămâne deschis, dar ar trebui să reținem că miezul acestei legi, măsuri sau ce‐o mai fi asta cu limita de vârstă, nu se face peste noapte sau cum s‐a instaurat civilizația în Europa, adică cu barda în piața publică. Poate fi consecința unui demers atent studiat și documentat de o echipă ce ar include și oameni ai legii. Pricepuți, fără doar și poate.

GD Patraucean

Caricaturi; Pawel Kuczynski