Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț anunță, prin intermediul unui comunicat semnat de dr. Alexandru Patrașcu că, începând cu 15 februarie, va implementa o măsură de monitorizare în sistemul informatic a timpilor de răspuns pentru consulturile de specialitate solicitate în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), după „numeroase sesizări” privind timpii mari de așteptare.
Potrivit unui mesaj semnat de managerul unității, conf. dr. Alexandru Pătrașcu, conducerea spitalului a analizat fluxurile medicale și timpii de intervenție ai personalului implicat, iar verificările au indicat „disfuncționalități legate de timpii de reacție ai medicilor de pe secțiile de specialitate” atunci când sunt chemați la UPU.
Ce se schimbă de la 15 februarie?
Concret, spitalul precizează că fiecare solicitare adresată unui medic de pe secție pentru consult la UPU va fi înregistrată în sistemul informatic, cu ora exactă.
Vor fi consemnate în același sistem momentul prezentării medicului la UPU și efectuarea consultului.
Managerul afirmă că măsura va permite monitorizarea „obiectivă” a timpilor de răspuns, identificarea eventualelor întârzieri nejustificate și adoptarea rapidă a măsurilor necesare „în interesul pacienților”.
În mesaj se subliniază că respectarea timpilor de intervenție în urgență „nu reprezintă o opțiune, ci o obligație profesională și morală”, iar obiectivul declarat este creșterea eficienței, transparenței și încrederii în serviciile spitalului.
Așteptăm precizări din partea conducerii spitalului în privința timpilor medii vizați și procedurilor de sancționare în caz de întârzieri care nu pot fi justificate, pentru ca tabloul să fie complet.
Aceste măsuri vin în completarea celor luate privind informarea pentru aparținători a stadiului în care se află pacienții care au ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe.
V.B.
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro





