La început de 2026, economia României intră într-o etapă în care indicatorii companiilor arată reziliență, dar mediul de afaceri resimte efectele măsurilor fiscale și ale presiunii pe deficit. Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, vorbește pentru ”Mesagerul de Neamț” despre consum, fiscalitate, riscuri externe, deficitul comercial, sectoare cu potențial (energie și procesare în agricultură), forța de muncă și zonele unde pot apărea insolvențe.

– Care este fotografia economiei României la început de 2026: una de rezistență, oboseală sau resetare?

Cred că termenul potrivit este circumspecție, multă prudență. Economia nu stă rău. Am spus-o și spre finele anului 2025: atunci când vezi că sunt aproape 51.000 de societăți care au depus bilanțul în plus la organele fiscale față de anul anterior și când vezi o cifră de afaceri crescută de la 490 de miliarde de euro la 502,789 miliarde de euro, un profit de la 52,6 la 53,7 miliarde de euro, nu poți să zici că situația economică a fost rea sau este rea. Este foarte clar însă că noile măsuri care s-au luat afectează într-un fel mediul de business. De exemplu, creșterea TVA-ului descurajează consumul și, atunci, indirect, mediul de business va resimți acest lucru.

Un lucru bun este că a scăzut impozitul pe cifra de afaceri de la 1% la 0,5% pentru companiile cu peste 50 de milioane de euro cifră de afaceri. Un lucru rău este că a crescut impozitul pe dividend, la 16%, deci o oarecare descurajare pentru ca oamenii să facă profit în România.

Dar cred că o afectare mai dură sunt noile impozite pe clădirile care asigură mijloacele de producție. Acestea cred că ar fi trebuit exceptate de la creșterea taxelor și impozitelor locale, pentru că sunt zone de productivitate, de producție. Vorbesc strict de producție, nu de retail, nu de activități economice non-productive. Cred că aceste spații trebuiau exceptate de la creșterea taxelor. Dar, repet, deocamdată trebuie să fim prudenți și, probabil, cu piața Mercosur, chiar optimiști.

„Primul risc mare: să colapseze economiile super-industrializate din Vest”

– Domnule președinte, din punctul dv. de vedere, care sunt cele mai mari trei riscuri pentru companiile românești în următoarele 12 luni?

Primul risc mare este ca economiile super-industrializate din vestul Europei să colapseze. Mă refer la Germania, Franța, Italia, pentru că noi suntem, vrem nu vrem, subcontractori ai acestor economii. De aceea am salutat acordul Mercosur, pentru că oferă o nouă perspectivă pentru desfacerea produselor industriale. Al doilea risc este predictibilitatea fiscală. Nu aș putea să numesc al treilea factor, deși aș putea să spun, așa, grandios: să avem pace.

– Legat de predictibilitate, mai putem vorbi de acest concept în privința schimburilor economice la nivel mondial, în contextul în care lumea se schimbă rapid și ordinea mondială bazată pe alianțele de după cel de-al Doilea Război Mondial și apoi după dispariția URSS dispare?

Cred că, la un moment dat, dacă mă întrebați pe mine, trebuie să ieșim din rutină. Cred că am avut o rutină prea lungă și cred că ceea ce se întâmplă acum sunt provocări noi la care trebuie să facem față.

„Cea mai dăunătoare decizie: impozitul de 1% pe cifra de afaceri”

– Legat de teme precum fiscalitate, deficit, mediul de afaceri reclamă impredictibilitate. Care a fost, concret, cea mai dăunătoare decizie economică din ultimul an?

Din ultimul an a fost celebrul impozit de 1% pe cifra de afaceri, clar, la firmele peste 50 de milioane de euro și, să fim sinceri, cam atât. Am avut parte, totuși, de un boom din ceea ce înseamnă deschiderea de noi șantiere și investițiile publice. Trebuie acceptat și faptul că o mare parte din acest deficit a fost realizată și în condițiile în care toate lucrările de infrastructură au fost deschise. Unii se mai laudă cu faptul că acum vreo 7-8 ani aveam un deficit de 1% sau ceva de genul acesta. Numai că, în perioada aceea, din păcate, nu prea erau foarte multe șantiere deschise în țară. Deci aveam un deficit mic, care ne arunca în zona euro, dar nu ne puteam lăuda cu foarte multe lucrări de infrastructură.

„Unica formă: tăierea de cheltuieli” și reorganizarea administrativă

– În condițiile presiunii pe deficit, care este cel mai probabil scenariu: taxe mai mari, tăieri de cheltuieli sau înghețarea investițiilor?

Tăierea de cheltuieli este unica formă. Și aici vreau să subliniez că nu tăieri de cheltuieli anapoda. Politicienii nu se vor opri niciodată din obiceiul de a-și angaja sinecurile, pentru că, până la urmă, să știți că se întâmplă și la case mai mari. Important este să dispară oportunitățile de angajare, să dispară niște instituții prin reorganizare administrativă.

Să se ajungă de la 42 de județe la 15 județe, la 12, la 8 județe. Orice variantă este de salutat. Să nu mai fie comune sub 5.000 de locuitori. Să nu mai fie orașe sub 10.000 de locuitori. Bucureștiul, în loc de șapte primării, să aibă una singură. Acestea ar fi lucruri de aplaudat care ar duce la o echilibrare a bugetului și nu numai, chiar la crearea unui buget confortabil pentru investiții publice, pentru acordarea unor stimulente mediului de business.

Dacă promulgăm legea de reorganizare administrativă, chiar dacă va avea aplicabilitate din 2028, entitățile financiare internaționale vor îmbunătăți substanțial ratingul de țară începând cu a doua zi, pentru că vor vedea un act pe masă.

Una din principalele probleme ale echipei Nicu și Marcel a fost că n-a existat pe masă niciun act normativ care să reducă deficitul. Am văzut cum domnul Bolojan, doar pentru că a ridicat două puncte la TVA, agențiile au menținut ratingul României, nu l-au scăzut. De ce? Pentru că au văzut în față un act.

Noi, dacă mâine arătăm actul – legea prin care reorganizăm administrativ România, ceea ce se vede clar cu ochiul liber că va reduce cheltuielile de administrație cu două treimi – eu vă garantez că a doua zi de mâine ratingul de țară se va îmbunătăți substanțial; creditele vor deveni mai performante pentru mediul de business.

Energie și comerț: „un dezechilibru de Black Friday”

– Continuăm cu subiecte la fel de importante și actuale: industrie, export de energie. România exportă prea ieftin și importă scump? Unde se vede cel mai clar acest dezechilibru, dacă există?

Există un dezechilibru de Black Friday. Da, pentru că, în general, putem vorbi de două tipuri de import: un import de necesitate și un import de diversitate. Noi, din păcate, suntem în categoria de import de necesitate, pentru că sunt foarte multe bunuri de larg consum care efectiv nu se produc în România și pe care cetățeanul le dorește. Într-o economie gen cea sud-coreeană, japoneză, chineză, americană, oamenii mai fac importuri pentru că respectivul consumator își dorește și altceva. Nu că acel altceva nu se produce în țara respectivă, ci pur și simplu dorește altceva: un alt design, alte performanțe, alt gen de echipament. Acesta este importul de diversitate.

Noi suntem, din păcate, în zona de import de necesitate și aici trebuie să avem acel buget confortabil pentru a putea crea niște facilități unor investitori din afară care să producă acele bunuri pe care noi le importăm.

Avem 33,4 miliarde de euro deficit al balanței comerciale, am importat de 102,6 miliarde de euro. Hai să vedem în ce constă acest import. Toți avem tendința să ne gândim la agricultură, produse alimentare. Din 33,4 miliarde de euro deficit, cred că doar vreo 3 miliarde sunt în dreptul agriculturii, industriei alimentare. Restul sunt alte năzbâtii gen Black Friday.

„Principal produs: megawatt-ul”. Plus procesare în agricultură

– Apropo de asta, ce domenii pot deveni motoare reale de creștere în 2026, respectiv 2028? Trei priorități și ce lipsește astăzi pentru ca să se întâmple?

Eu văd pe viitor ca principal produs – și de export, dar și de dinamică economică – energia, mai exact megawatt-ul. Avem nevoie de o creștere exponențială a capacităților de producere a energiei în România. Măcar să ajungem la cei 20.000 de megawați nominali pe care i-am avut cândva.

Pe de altă parte, produsele procesate din agricultură. Adică să ajungem să nu mai vorbim de 806 milioane de euro import de produse procesate din panificație, care înseamnă pâine congelată și paste; să nu mai vorbim de 515 milioane de euro produse procesate din carne; să nu mai vorbim de 1,025 miliarde de euro produse procesate din lapte și 230 de milioane de euro produse procesate din roșii.

Dacă rezolvăm această problemă, vom vedea cu ochiul liber cum s-ar îmbunătăți deficitul balanței comerciale.

Forța de muncă: „ambele”. Și problema mobilității

– O altă temă importantă la nivel național și des abordată este tema legată de forța de muncă. S-a vorbit pe subiect iar și iar. Vă întreb: avem lipsă de oameni pregătiți, lipsă de productivitate și management, sau ambele?

Ambele. Sunt vreo 2 milioane de oameni, dacă nu și mai mulți, apți de muncă care sunt în România. Nu sunt pe străzile Parisului, nici pe cele ale Londrei, nici pe cele ale Castellón-ului, nici pe cele ale Madridului. Sunt în România. Noi avem o problemă, spre deosebire de alte țări, și anume: mobilitatea forței de muncă. Salariile raportate la chiriile din marile orașe fac ca oamenii să nu poată să vină din zonele unde trăiesc ei, în special din zona rurală, la oraș, pentru că nu vor avea un salariu suficient de mare din care să-și permită o chirie în orașul respectiv. Și atunci omului nu-i mai rămâne mare lucru și preferă să stea la el acasă decât să vină să muncească la oraș.

– Importul de forță de muncă – soluție temporară sau strategie?

O soluție pe care au aplicat-o țările din vest cu noi. Este un deja-vu. S-a întâmplat și la case mai mari. Nici pe Champs-Élysées nu te mai servește niciun francez neaoș la masă, nici pe Oxford sau pe Edgware Road, în Londra, nu te mai servește un englez la masă. Sunt lucruri care ni se întâmplă și nouă.

Insolvențe: agricultură supradimensionată și semnale în auto

– Revenind, unde vedeți riscul cel mai mare de insolvențe în 2026? Și ce semnale timpurii întrezăriți?

Îi văd în domeniul agriculturii pe acei fermieri care s-au supradimensionat din punct de vedere al echipamentelor. Îi văd și eu la proteste, cu tractoare de 300.000 de euro. Sunt nemulțumiți, dar cred că au exagerat în multe aspecte și vor fi multe falimente tocmai pentru că, la suprafețe foarte mici, și-au cumpărat echipamente care ar necesita suprafețe de 10-20 de ori mai mari pentru a fi rentabile.

Este vorba de rentabilizare. Și, probabil, în funcție de cum vor evolua economiile țărilor super-industrializate din vestul Europei, vom vedea ce se întâmplă cu industria auto, pentru că avem 206.000 de oameni care lucrează pe orizontala industriei auto în România, pentru diferite branduri din Europa și din lume. Trebuie văzut că, în general, industria noastră prelucrătoare creează ansamble și subansamble pentru marile firme din Vest.

 A consemnat Valentin BĂLĂNESCU

*************************

– Domnule președinte, legat de Camera de Comerț și Industrie Neamț, ce puteți să ne spuneți?

Este o cameră foarte activă, cu foarte multe activități în comunitate. Este o cameră condusă de un om priceput, de un antreprenor foarte bun, de un coleg minunat și nu întâmplător – domnul Mihai Apopii este și vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie a României.

*************************

– Care este cea mai mare iluzie economică a clasei politice în acest moment?

Nu știu dacă această clasă politică are vreo iluzie. Oricum, din păcate, atât la nivel de Guvern, cât și la nivel de diplomație economică, lipsesc oamenii care vin din business, lipsesc oamenii care au rupt măcar o factură la viața lor. Lipsesc oamenii care au avut angajați – în sensul de angajați cu responsabilitatea personală asupra nivelului de trai al acestora. Aici cred că este o problemă și, mai ales după 35 de ani, când deja putem vorbi de începutul generației a doua de oameni de afaceri, cred că prima generație poate fi activată și adusă la decizie.

– Pentru a nu crește taxele, ce ați tăia primul lucru din cheltuielile publice?

Aș reduce numărul de județe. Reorganizare administrativă. Mai puține județe înseamnă mai puține inspectorate de poliție, mai puține inspectorate ale muncii, mai puține birouri ale OPC-ului etc.

– Care este cel mai mare NU pe care îl spuneți Guvernului în momentul de față?

Să nu crească taxele pe mediul de business.

– Care este mesajul dv. pentru investitorii străini? De ce România? Și apoi, cu sinceritate, care sunt riscurile?

Riscuri mari nu sunt, în afară de impredictibilitatea codului fiscal care ne caracterizează de vreo 20 de ani încoace. Pot să vină în România pentru că, totuși, că la nivel de fiscalitate suntem încă jos față de vestul Europei. Să vină în România pentru că avem același regim de țară membră a Uniunii Europene. Să vină în România pentru că de la Constanța la Port Said sunt 4 zile de marș de navigație, față de 14 zile de la Rotterdam la Port Said, față de 18 zile de la Gdansk la Port Said. Mă refer la Canalul de Suez, prin care poți să ajungi în Estul Africii, Sudul Asiei, în Extremul Orient. România, de fapt, este într-o zonă care poate fi un hub atât pentru producția de mărfuri care pot pleca prin Canalul de Suez. De asemenea, și pentru zona Caucazului, zona Mării Caspice și, de ce nu, zona rusă. Domnul Putin, până la urmă, va dispărea biologic.

– Ultima întrebare, prognoza dv. pe 2026: creștere, stagnare sau recesiune?

Cred că stagnare, în niciun caz recesiune. Creștere ar fi prea optimist.

*************************

Mihai Daraban în arhiva ”Mesagerul de Neamț”

În 2016, la Topul firmelor din Neamț

”Învățământul românesc și economia reală sunt două linii paralele”

”Îl salut în primul rând pe colegul meu, dl. Mihai Apopii. Este, cred, cel mai eficient vicepreședinte al Camerei de Comerț a României și spun asta cu toată sinceritatea. Este un om care și-a luat o temă foarte importantă și o duce la capăt. Este vorba de un proiect în care Camera de Comerț a României și nu numai – toate Camerele de Comerț județene sunt implicate – și anume învățământul profesional în sistem dual. Pentru că, știm bine, trebuie să spunem lucrurilor pe nume: la ora actuală, învățământul românesc și economia reală sunt două linii paralele. Dacă economia a suferit trei resetări după Revoluție – m-aș referi la anii ’90 și m-aș referi la perioada după ce am semnat toate actele pentru aderare, în anul 2000, când premier era dl. Isărescu și, nu în ultimul rând, a treia resetare după 1 ianuarie 2007, când am intrat efectiv în Uniunea Europeană -, trebuie să spunem că învățământul românesc a rămas cantonat unor anticorpi interni, care luptă cu asiduitate pentru menținerea unui status quo și a unor condiții de mult trecute.

Problema este una fundamentală. Dacă nu ai oameni bine pregătiți, nu poți face față noilor tehnologii. Pentru asta, este nevoie de oameni care să-i pregătească pe elevi, de locuri unde să se pregătească, dotate cu utilaje noi, de implicarea pe termen lung a oamenilor de afaceri, prin burse și contracte de angajare. Dar cel mai important lucru rămâne spargerea barierelor birocratice, anchilozate de pe vremea comunismului, din sistemul de învățământ, care se luptă din toate puterile să nu piardă privilegiul de a crea, la acest nivel de instruire, catedre în mod artificial. Așa am ajuns să pregătim – nu discutăm aici calitatea, vorbim strict de diplome – buluc de operatori în turism, bucătari sau cine știe ce alte meserii, care generează doar șomaj și ajutoare sociale (plătite de stat).”

În 2018 – din articolul ”Cultul performanței: Electoratul meu este mediul de afaceri” semnat Viorel Cosma

Statul care stă pe lângă stat

”Marile probleme pleacă de acolo unde statul mai este încă acţionar. Acolo sunt nişte indivizi care, de la privatizare încoace, fac umbră pământului şi sunt membri în consiliile de administraţie. Nu-i cunoaştem. Ca să afli ceva, trebuie să-i cunoşti. Noi nu-i ştim.

Am avut Daewoo Mangalia, privatizat de timpul lui nea Nicu Văcăroiu. Permanent erau cel puţin doi oameni în CA, iar această societate, de la privatizare până la vânzare, n-a fost niciodată pe plus. Omuleţii ăia, care, pe cicluri politice, s-au răvăşit prin CA, niciodată n-au venit cu un raport, să spună că se întâmplă ceva deosebit. Că li se bagă sub nas nişte cifre şi nişte contracte. De consultanţă, dacă vreţi. Astea se bagă cam în ultimul trimestru al anului, ca să-şi regleze cifrele la 31 decembrie. Unul n-a venit să spună că i se pare ceva dubios. Marile probleme-s tot de unde-i statul. Am arătat date despre ce înseamnă 100% capital privat străin şi 100% capital privat românesc”. (…)

Am avut de-a lungul anilor tot fel de măscărici în Parlament

”Vedeţi, dacă după atâţia ani nu suntem în stare să tipărim un cod fiscal… Noi totdeauna am pledat pentru un plagiat pozitiv. Am zis că, indiferent despre ce vorbim – de legea parteneriatului public-privat, de educaţie, de sănătate, de absolut orice – avem acest avantaj, de-a fi membri ai Uniunii Europene. Aveam posibilitatea – şi încă o avem, dacă ne-am deştepta – să ne recunoaştem capacităţile, dacă vorbim la general, dar în special mă adresez clasei politice…

Am avut de-a lungul anilor tot fel de măscărici în Parlament. Măscărici cum erau ei, au votat legi după care noi funcţionăm acum. Au încercat, după umilele lor cunoştinţe şi umila lor pregătire profesională, să reinventeze apa caldă şi roata. Totdeauna am spus că acolo unde ai probleme să copiezi. Dacă vorbeşti de-o lege a Sănătăţii, de exemplu, cu tot ce înseamnă asigurările de sănătate, fiţi convins că există modele, necontând forma de guvernământ. Ne-am încăpăţânat în această reinventare de apă caldă şi roată şi revin la codul fiscal. Nu reuşim să-l tipărim. Anul trecut, dacă nu mă înşel, a avut vreo 250 de amendamente. Codul fiscal însuşi este o armă de diplomaţie economică”.