Cilibi Moise a fost un povestitor evreu originar din Moldova, dar stabilit la Bucureşti, umorist și autor de pilde și aforisme în limba română, care au circulat în mii de broşuri, mult gustate de publicul de rând, dar apreciate şi de mari oameni de cultură. George Călinescu, în „Istoria literaturii române” din 1941, îl descria astfel: „Vânzător de mărunțișuri prin iarmaroace (Marfă ruptă gata, pe un sfanț bucata), geniu oral fără știință de carte, el își dicta aforismele de-a dreptul zețarului. Maximele lui sunt pline de un sănătos umor bătrânesc.”
Moise Froim s-a născut la 1812 la Focșani într-o familie evreiască numeroasă de condiție modestă. Moise a trăit o mare parte a vieții în București, unde familia s-a mutat de când era copil și și-a asigurat existența din neguțătorie, fiind prezent la târguri şi iarmaroace cu taraba lui ce reprezenta un loc de atracție, datorat spiritul său vioi, înțelepciunii bătrâneşti și a vorbelor sale de duh cu capta atenția mușteriilor.
Cilibi, porecla sa, se trage din turcescul tradus la noi – înțelept. Numele său întreg era Froim Moise Schwarz şi tatăl său, cândva negustor prosper scăpătase, iar fiului îi rămăsese micul negoț ambulant și sărăcia. A venit la București pe vremea lui Caragea-Vodă în speranța schimbării norocului. Locuia într-un bordei lângă Podul de Nuiele, aproape de cheiul Dâmboviței şi umbla prin capitală ademenind lumea să facă „alișveriș”, strigând: „Marfă ruptă gata pe un șfanț bucata” sau „Îți vând o mănușă, iar cealaltă ți-o dau gratis”. Sau spunea altora: „Doi lei perechea de mănuşi, doi lei! În altă parte daţi 4 lei ca să vă căzniţi câte două săptămâni să le rupeţi, la mine daţi 2 şi le luaţi rupte gata”.
Cilibi Moise nu putea să-și noteze ideile, căci nu știa să scrie și își dicta aforismele zețarului direct şi le-a publicat în vreo 14 volume, ultimul fiind publicat chiar în anul morții sale, 1870. Se spune că o parte din „apropourile” sale ar fi fost împărtăşite lui I.L. Caragiale, al cărui tată era prieten cu Moise. Caragiale scria: „Domnul Schwarzfeld a făcut un seviciu literaturii nostre, redându-ne rătăcitele pilde și apropouri, serviciu de care trebuie să-i mulțumim.” Caragiale a afirmat despre cărticelele lui: „Cu ele am petrecut multe seri într-adevăr încântătoare, pe atunci când începusem să știu citi, și poate nu puțină influență a avut acea citire, și dânsa, asupra spiritului meu“.
Scrierile sale nu au prea fost luate în considerare de lumea cultă, până n-au fost strânse cu migală și publicate sub îngrijirea lui Moses Schwarzfeld la Tipografia Lazăr din Craiova. La sugestia cărturarului evreu Moses Gaster, Moses Schwarzfeld, un cronicar al lumii evreieşti din cea de-a doua jumătate a veacului al XIX-lea şi folclorist de seamă, a căutat broşurile lui Cilibi Moise şi, deşi au apărut în mii de exemplare, au fost greu de găsit. Moses Schwarzfeld a fost recuperatorul lor prin edițiile din 1883, 1901 și 1936, sub titlul „Practica și apropourile lui Cilibi Moise, vestitul din Țara Românească”. Peste 46 de ani, în 1982, a apărut ediția „Apropouri”, îngrijită de I. Dianu, iar în 2000 cea a lui Țicu Goldstein, care a descoperit și adăugat broșura din 1864, absentă la Moses Schwarzfeld.
Moses Gaster spunea: „Printre cei ce veneau la Sinagogă se afla o persoană care a devenit renumită pentru spiritul și înțelepciunea sa. Un om simplu, aproape necultivat, o figură îndesată, cu picioare mici, cu mâini groase, fața largă, dar foarte de treabă”. Cilibi în limba turcă ar însemna şi „cel prietenos”. George Potra afirmă, în volumul său „Din Bucureștii de altădată”, că Moise Ovreiul „a căpătat de la cetățeni calificativul de Cilibi cu semnificația de «glumețul», «înțeleptul», «filozoful», «păcăliciul», sau poate toate acestea la un loc”.
Spunea celor din jurul său: „Sunt unii oameni care ajută pe șchiopi, orbi și ciungi de frică să nu ajungă ca ei, iar pe un om învățat nu-l ajută, fiindcă știe că n-or să fie ca el.” Sau: „Patru lucruri sunt dulci pe lume: copilul, somnul, moneda și slujba statului.” Sau: „Două feluri de oameni nu se mulțumesc niciodată: cei ce se muncesc să afle meșteșuguri și cei ce strâng averi.”
Constantin Bacalbaşa, în lucrarea „Bucureştii de altă dată, 1871-1884”, vol. I, Editura Ziarului Universul, Bucureşti, 1935, publica o întâmplare anecdotică cu Cilibi Moise: „Într-o zi, vara, apare la cafeneaua Fialkovski încălţat cu ghete noi. Cum îl văd, toţi îl iau în primire.
– Bre, dar ce frumoase ghete! Dar cât ai dat?… Dar de unde le-ai luat?
Cilibi Moise, răsturnat pe un scaun, ridică piciorul drept şi-şi arată gheata care în adevăr, era de bună calitate.
– Bune şi ieftine, răspunde el, fiindcă numai Cilibi Moise ştie să târguiască.
– Dar de unde le-ai luat?
– De la Steaua Albastră, în uliţa franţuzească.
– Şi cât ai plătit?
– Şase lei.
– Șase lei?!, exclamă toţi într-un glas.
Pe vremea aceea, magazinul care avea cea mai bună încălţăminte era Steaua Albastră, iar perechea de ghete de întâia calitate, marca Polak de la Viena, costa 12 lei.
– Mă, nu minţi? întrebă cei de faţă.
– Să n-am parte de copii, să mor aici pe loc dacă spui o minciună! Eu am plătit 6 lei.
Imediat, un număr de clienţi se aruncă, claie peste grămadă, în două trăsuri şi mână la Steaua Albastră. Iar Cilibi Moise rânjea. Peste douăzeci de minute ceata se întoarce furioasă. Dar evreul era impasibil. Un potop de imprecaţiuni izbucneşte.
– Măgarule! Ţi-ai râs de noi! Şi te-ai jurat şi pe copii! Ghetele costă 12 lei; de ce ne-ai minţit?
– Staţi, domnilor, eu nu v-am minţit. E adevărat că perechea de ghete costă 12 lei, dar eu când v-am spus că am plătit 6 lei nu v-am arătat decât piciorul drept. O gheată costă 6 lei.”
N. Zaharia afirma despre Cilibi Moise că „nu a fost un caraghios, ci un om de spirit – ceea ce nu e totuna. A fost un semănător de idei, care poate fi citit cu plăcere și folos și astăzi…”
Prezentăm câteva vorbe de duh ale sale: „Într-o zi Cilibi Moise a dat de o mare ruşine, l-a călcat hoții noaptea şi n-au găsit nimic.
Cilibi Moise se roagă de sărăcie de vrea câțiva ani ca să iasă din casă numai până se îmbracă.
Vedeți, domnilor, în ce timpuri am ajuns, hârtia scrisă e mai ieftină decât cea nescrisă.
Ce deosebire este între o roată de car şi un avocat? Roata strigă ca să o ungă, pe avocat trebuie să îl ungi ca să strige.
Acela care deosebeşte om de om, nu este om.
Aurul se cearcă cu vitriol, omul cu aur.
Omul cel bun pătimeşte, iar cel rău se îmbogățeşte.
Sunt două feluri de oameni în lume… unii care pierd viața pentru cinste şi alții care pierd cinstea pentru bani.
Două feluri de indivizi sunt fuduli pe această lume… un slujbaş mic şi un prost mare.
Omul bogat ce se mândreşte între cei săraci este tocmai ca măgarul ce se crede între oi.
Omul nu poate fi ceva decât atunci cand se va simți că nu este nimic.
Am descoperit mijlocul de a mă îmbogăți… voi da tuturor ce vor vorbi adevărul câte un sfanț, şi toți care vorbesc minciuni să îmi dea mie câte un ban.
Frumusețea învățatului este ştiința, şi a nebunului, banii.
Toți cei care n-au, fac socoteală de ceea ce fac alții.
Omul nu-şi poate vedea faptele lui având chiar zece ochi, iar ale altuia le poate vedea şi orb fiind.
Sunt oameni în lume care poartă pălărie de cinci galbeni, dar capul lor nu face nici un sfanț.
Vai de hoțul care e sărac şi vai de săracul care e hoț.
Nu e nimic mai rău în lume decât o femeie rea.”
O altă anecdotă cu Cilibi merită urmărită: „Un polițai își făcuse obiceiul să ia pe datorie de la Cilibi. Într-o seară la cafeneaua plină de ciocoime, Cilibi merse la polițai și-l rugă să- l ajute «să împlinească» un datornic. Bucuros, bucuros, zise polițaiul, chemă un slujbaș și-i porunci să facă tot ce zice negustorul.
– Slujbaș, ai auzit?
– Poruncă!
– Pune mâna pe ciocoiul ăsta, zise, arătând pe polițai, că ăsta-i datornicul!
Mare râs, mare chef! Polițaiul a plătit cinstit și n-a mai încercat să ia pe datorie”.
Opera tipărită a lui Cilibi Moise cuprinde:
– Diata lui Cilibiu Moisi vestitul (București, 1858);
– Viața și proverbele lui Cilibi Moise de la 1859 decembrie 5 (București, 1859);
– Visul de 48 nopți al lui Cilibi Moise (București, 1861);
– Anecdote și povețe din reflexiele lui Cilibi Moise, vestitul din Țara Românească (București, 1862);
– Practica lui Cilibi Moise (București, 1862);
– Practica și culegeri ale lui Cilibi Moise (București, 1863; ed. a III-a, 1864);
– Practica lui Cilibi Moise (București, 1865);
– Practica lui Cilibi Moise (București, 1866);
– Gândurile a 40 de nopți ale lui Cilibi Moise (București, 1867);
– Practica lui Cilibi Moise (București, 1868)
– Anul nou 1869. Apropourile lui Cilibi Moise (București, 1869);
– Gândurile de 40 de nopți ale lui Cilibi Moise (București, 1870);
– Păcăliturile lui Tilu Buh-Oglindă împreună cu o parte din Testamentul lui Cilibi Moise (București, 1883);
– Practica și apropourile lui Cilibi Moise, vestitul din Țara Romănească, adunate și aranjate după materii și precedate de biografia lui Cilibi Moise de Moses Schwarzfeld (Tipografia Filip Lazar, Craiova, 1883; ed. a II-a, București, 1901)
– Cilibi Moise, Cilibi Moise, Vestitul în Țara Românească: practica și apropourile, Ediție îngrijită de Ticu Goldstein, Editura Hasefer, București, 2000.
S-a stins când încă era încă în putere, la București, în 1870, la 58 de ani, răpus de tifos. Cilibi credea cu tărie: „Toți oamenii sunt muritori, afară de autori”. Şi cărţile sale au rămas peste ani, bucurându-i pe cititori.
Prof. dr. Daniel DIEACONU
