Într-un oraș mic precum Târgu-Neamț, unde încă ne place să credem că „așa ceva nu se poate întâmpla la noi”, realitatea a început să ne contrazică brutal. Avem două colegii și un liceu, iar în ultimul an din fiecare dintre ele a fost arestat câte un elev acuzat că vindea droguri. Faptul, în sine, este suficient de grav încât să spulbere orice urmă de îndoială asupra fenomenului. Care a ajuns aproape de școală, aproape de adolescenți, aproape de familiile lor.
Când într-un oraș relativ mic apar astfel de cazuri, nu se mai poate invoca naivitatea. Nu se mai poate spune că este vorba despre excepții nefericite, despre accidente izolate sau despre „copii care au greșit”. Sigur, fiecare caz are nuanțele lui, fiecare dosar are propriul context, iar justiția trebuie să-și urmeze cursul. Dar dincolo de aceste aspecte punctuale rămâne o întrebare apăsătoare: cum s-a ajuns aici? Cum s-a creat un teren atât de favorabil încât consumul și vânzarea de droguri să pătrundă până în proximitatea liceelor?
În Târgu-Neamț se vorbește tot mai des despre faptul că fenomenul a scăpat de sub control. Se vorbește despre zone în care, seara, vânzarea de droguri ar fi devenit aproape ceva obișnuit. Parcarea de la stadion este indicată frecvent ca unul dintre aceste locuri, dar nu este singurul punct despre care oamenii discută. Când astfel de lucruri ajung să fie cunoscute la nivel de oraș, când părinții șoptesc între ei, când profesorii bănuiesc, când elevii știu, iar comunitatea se obișnuiește să trăiască alături de această teamă, problema nu mai este una marginală. Devine o rană deschisă în viața orașului.
Pericolul cel mai mare este că drogul nu mai vine, astăzi, cu imaginea sordidă și vizibilă de altădată. Nu mai poartă mereu chipul marginalului, al omului pierdut, al dependentului ajuns la capătul puterilor. Drogul vine uneori îmbrăcat în aparența normalității: în grupul de prieteni, în petrecerea „nevinovată”, în tentația de a încerca ceva nou, în dorința adolescentului de a dovedi ceva. Tocmai această banalizare a răului îl face atât de periculos. Când consumul începe să pară firesc, când traficul mărunt se mută în preajma tinerilor, când vânzătorul nu mai este un străin, ci poate chiar un coleg, atunci societatea are deja o problemă gravă.
Să fim foarte clari: fenomenul nu este doar în Târgu-Neamț. El există și în Piatra Neamț, Roman, există în aproape toate orașele României, mai mari sau mai mici, bogate sau sărace, universitare sau de provincie. Nu mai vorbim despre episoade izolate, este un tipar național. Iar dacă la nivelul țării lucrurile par greu de controlat, asta nu înseamnă că, la nivel local, trebuie să ridicăm din umeri și să acceptăm inevitabilul.
Școala trebuie să iasă din reflexul formal al unor campanii bifate administrativ. Un pliant, o prezentare festivă și câteva discursuri despre „efectele nocive” nu mai sunt suficiente. Elevii au nevoie de discuții reale, directe, inteligente, adaptate limbajului și universului lor. Părinții au nevoie să înțeleagă semnele de alarmă, nu să trăiască în iluzia că „al meu copil nu are cum”. Iar autoritățile trebuie să accepte că prevenția costă mai puțin decât indiferența.
În egală măsură, măsurile ferme trebuie să existe și să fie vizibile. Nu pentru spectacol, ci pentru descurajare. Dacă anumite zone din oraș au ajuns să fie asociate cu vânzarea de droguri, atunci acolo statul trebuie să fie prezent. Constant, ferm și inteligent. Nu doar episodic, nu doar după scandaluri, nu doar când apar arestări care confirmă ceea ce toată lumea știa deja. Cea mai periculoasă impresie pentru un adolescent este că nimeni nu vede și nimănui nu-i pasă.
Târgu-Neamț nu este încă un oraș pierdut. Dar este un oraș pus în fața unei alegeri. Ori înțelege gravitatea fenomenului și îl tratează ca pe o urgență, ori va continua să trăiească în iluzia că lucrurile nu sunt atât de rele, până când următoarea știre va fi și mai dureroasă.
Iar când drogurile ajung la poarta școlii, nu mai este în pericol doar ordinea publică. Este în pericol viitorul unei generații.
Valentin BĂLĂNESCU
