
O spune Valentin Gavril (foto), vicepreședinte al Federației Române de Canotaj și director al Clubului Sportiv Ceahlăul Piatra Neamț, într-un dialog despre performanță, sacrificii și visul olimpic. Cu experiența anilor petrecuți în slujba sportului, acesta vorbește deschis despre realitățile din spatele medaliilor, despre efortul zilnic al sportivilor, despre provocările financiare, despre plecarea juniorilor către cluburi mai puternice, dar și despre satisfacția unică de a vedea un copil crescut la Piatra Neamț ajungând campion european sau mondial.
Pentru conducerea clubului, rezultatele din 2026 nu sunt întâmplătoare, ci reprezintă rodul unei munci continue, începută încă din faza de selecție și inițiere. În spatele fiecărei medalii se află ani de antrenament și cantonamente, iar obiectivul rămâne același: formarea unor sportivi capabili să urce, într-o zi, pe podiumul olimpic.
„Avem 31 de sportivi la loturile naționale”
Rezultatele obținute în ultimii ani confirmă statutul canotajului nemțean ca unul dintre cele mai productive centre din țară în ceea ce privește formarea juniorilor pentru marea performanță. Prezența constantă a sportivilor din Piatra Neamț în componența loturilor naționale demonstrează eficiența selecției, seriozitatea pregătirii și implicarea antrenorilor în procesul de creștere a tinerelor talente.
„La ora aceasta, 2026, eu zic că suntem foarte bine la canotorii nemțeni. De ce spun asta? Avem un număr de 31 de sportivi, componenți ai loturilor naționale, atât la fete, cât și la băieți, la juniori I și juniori II. Noi, de fapt, suntem o pepinieră, pentru că financiar nu avem posibilitatea să păstrăm sportivi care să pășească către tineret și seniori”.
Această realitate, deși confirmă valoarea școlii nemțene de canotaj, aduce și o doză de frustrare. Clubul formează sportivi de perspectivă, investește ani de muncă și resurse în dezvoltarea lor, însă, odată ajunși la un anumit nivel, aceștia sunt atrași de cluburi cu o putere financiară mai mare.
Directorul clubului explică deschis situația, fără ocolișuri, asumând atât partea frumoasă a performanței, cât și realitatea mai puțin confortabilă din spatele ei.

Pentru conducerea clubului, această migrație a sportivilor este, pe de o parte, o confirmare a valorii muncii depuse la Piatra Neamț. Faptul că marile cluburi din țară urmăresc și solicită constant sportivi formați aici arată că selecția, pregătirea și disciplina impusă dau rezultate. Pe de altă parte, plecarea lor în momentul maturizării sportive înseamnă pierderea unei investiții realizate ani la rând, de la inițiere, la cantonamente, competiții și integrarea în loturile naționale.
În ciuda acestor plecări, faptul că 31 de sportivi dintr-un singur club sunt convocați la loturile naționale reprezintă o performanță în sine și confirmă că la Piatra Neamț se construiește constant viitorul canotajului românesc. Este dovada că, dincolo de constrângerile financiare, există un sistem funcțional, o strategie și o continuitate a generațiilor care menține canotajul nemțean în elita sportului din România.
Problema salariilor și costul performanței
Dincolo de medalii, podiumuri și aplauze, performanța are un preț, iar pentru un club din provincie, fiecare leu investit cântărește greu. Canotajul nemțean produce sportivi de lot național, însă menținerea lor la nivel local devine o provocare majoră atunci când intervine componenta financiară. În sportul de performanță, stabilitatea materială reprezintă un factor important, mai ales pentru tinerii care ajung la vârsta la care trebuie să-și asigure un trai decent.
„Nu avem posibilitatea să oferim salarii consistente. Doar lipsa salariilor este un impediment. Astăzi se poate face contract de activitate sportivă. Financiar, pentru un sportiv vorbim de 3.000, până la 5.000-6.000 de lei, chiar mai mult dacă ajunge la lot olimpic. Cu toate dările către stat, ajungem la 7.000-8.000 de lei pentru un sportiv de valoare”.

Cu toate acestea, la Piatra Neamț procesul de selecție nu se oprește. Dimpotrivă, se caută permanent noi talente, iar munca continuă, indiferent de dificultăți. „Ne bucurăm că facem selecție și descoperim acești copii”.
Campioni plecați din Piatra Neamț
Canotajul nemțean nu înseamnă doar cifre și statistici, ci nume care au crescut la Piatra Neamț și care astăzi confirmă la cel mai înalt nivel. Mulți dintre sportivii formați aici au făcut pasul către cluburi cu resurse financiare mai mari, însă rădăcinile performanței lor rămân în anii de muncă petrecuți la CS Ceahlăul.
„La Cupa României, copiii de la noi, acum maturi, 20-21 de ani, au câștigat la seniori 8+. Blanariu Georgiana, medaliată la noi la Campionatul Mondial în 2023-2024, a câștigat proba de simplu la ergometru pentru CSM Constanța. Ioana Scutaru, campioană mondială în 2023 și 2024. Beatris Pițeru care este la Dinamo București. Drăghici Bianca la Rapid București. Muraru Robert a fost solicitat de CSM Timișoara și îl vom lăsa să plece. El este încă elev la LPS Piatra Neamț”.
Fiecare dintre aceste nume reprezintă ani de selecție, inițiere și pregătire intensă. Sunt sportivi care au trecut prin toate etapele formării, de la primele ieșiri pe apă până la podiumurile internaționale. Chiar dacă astăzi concurează sub alte culori, contribuția canotajului nemțean la performanțele lor este incontestabilă.
„Numărul de 31 de sportivi la loturile naționale nu este de ici, de colo”.
Între numele care atrag deja atenția specialiștilor se află și Denisa Vasilică, o sportivă care promite să ducă mai departe tradiția rezultatelor mari.
„Campioană mondială, campioană europeană, locul 3 la Campionatele Europene de tineret. Este o valoare și deja cluburi din țară îi fac oferte pentru a pleca după ce termină liceul. De ce nu, poate în 2028 sau 2032 va fi într-o barcă la Jocurile Olimpice”.
Pentru canotajul nemțean, Denisa Vasilică nu este doar un rezultat, ci o dovadă că, dincolo de dificultăți financiare, la Piatra Neamț se formează în continuare campioni capabili să viseze la podiumul olimpic.
Munca din spatele performanței
În spatele fiecărei medalii, fiecărui podium și fiecărei fotografii de la festivitatea de premiere se află un volum uriaș de muncă, disciplină și sacrificiu. Performanța în canotaj nu se construiește peste noapte, ci în ani de pregătire continuă, cu un program care depășește de multe ori limitele obișnuite ale rezistenței fizice și psihice.
„Facem și 5 antrenamente pe zi. Ieși pe apă de la 7 la 8, apoi de la 9:30 la 11:30, continui cu ergometru, după-amiază din nou apă și apoi antrenamente de forță. Este o muncă titanică”.
Programul descris de Valentin Gavril reflectă ritmul unui sport de elită.
Este un regim care presupune concentrare totală, refacere atent monitorizată și o disciplină. Pentru tinerii sportivi, asta înseamnă renunțarea la multe dintre lucrurile specifice vârstei lor. Vacanțele devin perioade de pregătire, iar timpul liber este redus la minimum.
„Este o muncă titanică” nu este doar o formulare, ci realitatea zilnică a celor care aspiră la titluri europene, mondiale sau olimpice. În canotaj, diferența dintre locul întâi și locul trei se măsoară uneori în sutimi de secundă, iar aceste sutimi sunt câștigate prin mii de ore de antrenament.
Investiții în tehnologie
Performanța modernă nu mai înseamnă doar forță și ambiție, ci și utilizarea inteligentă a tehnologiei. La Piatra Neamț, pregătirea sportivilor se bazează pe un sistem bine organizat, în care fiecare parametru este măsurat, analizat și comparat la nivel național. Disciplina și monitorizarea atentă completează munca din teren și din sală.
La Piatra Neamț există 14 ergometre, aparate importante în pregătirea canotorilor, mai ales în sezonul rece sau în perioadele în care antrenamentele pe apă sunt limitate.
„Copiii vin și își iau ergometrele acasă în vacanță, ca să nu piardă din pregătire. Dacă 3-4 zile nu îți faci antrenamentele, scazi în valoare. Cu aceste aparate vrem să te menții la nivel”.

În paralel, tehnologia permite o analiză detaliată a fiecărui antrenament. Datele sunt centralizate, comparate și evaluate la nivel național, astfel încât selecția pentru echipaje să fie susținută de cifre clare. Platforma națională permite monitorizarea fiecărui parametru.
„Știm ce fac cei de la Timișoara, ce fac cei de la Orșova. Avem tot sistemul pus la punct pentru a avea rezultate la nivel olimpic, mondial, european și balcanic”.
Această coordonare între centrele din țară asigură o pregătire unitară și ridică nivelul competiției interne. Sportivii știu că fiecare secundă trasă la ergometru este înregistrată, fiecare test este analizat, iar progresul sau stagnarea sunt vizibile în timp real.
Dorința de echipament galben-negru
Identitatea unui club se vede și în simbolurile pe care le poartă sportivii săi. Culorile, sigla, uniforma, toate creează sentimentul de apartenență și mândrie locală. Pentru canotajul nemțean, dorința de a avea un echipament reprezentativ rămâne un obiectiv important.
„Nu avem echipament reprezentativ. Aș vrea să putem cumpăra echipament galben-negru, cu sigla Ceahlăului pe piept. Vreau echipamentul ca să reprezentăm județul și orașul. Ar fi păcat să nu îi vedem galben-negru pe cele mai înalte trepte ale podiumului”.
Pentru conducerea clubului, acest detaliu aparent simplu înseamnă, de fapt identitate. Sportivii formați la Piatra Neamț ar trebui să fie recunoscuți imediat prin culorile lor, să ducă mai departe imaginea județului și să arate că performanța are rădăcini.
La capitolul material sportiv, situația este bună. „O barcă de simplu costă 18-20 de mii de euro, un 8+ ajunge la 60 de mii de euro. Suntem dotați pentru 5-6 generații”.
Investițiile realizate în ultimii ani au adus clubului ambarcațiuni moderne, competitive la nivel internațional. Într-un sport în care diferențele se pot face și prin calitatea materialului, aceste dotări reprezintă un avantaj.
Astfel, dacă la capitolul echipament reprezentativ mai există pași de făcut, la nivelul bazei materiale pentru competiție, canotajul nemțean se poate alinia fără complexe la standardele marilor centre din țară și din Europa.
„Dacă nu luăm 20 de medalii, muncim degeaba”
Obiectivele pentru 2026 sunt clare și ambițioase. La Piatra Neamț nu se vorbește în jumătăți de măsură, iar standardele sunt ridicate de la an la an. Rezultatele obținute în sezoanele precedente au creat o bază puternică.
Antrenorul Valentin Gavril este optimist și nu ezită să fixeze ținte. „Anul acesta este foarte bun. Cel puțin 5-6 medalii la Europene, 2-3-4 la Mondiale și multe la Balcaniadă. Dacă nu luăm cel puțin 20 de medalii la naționale, muncim degeaba. Dar nu îmi fac probleme”.
Declarația poate părea dură, însă reflectă nivelul de exigență impus în cadrul clubului. Într-un sport în care fiecare secundă contează, iar competiția este din ce în ce mai puternică, obiectivele trebuie să fie pe măsura muncii depuse.
Pentru canotajul nemțean, 20 de medalii la campionatele naționale nu reprezintă o dorință exagerată, ci o confirmare a potențialului existent.
Educație și spirit de echipă
Canotajul nemțean nu înseamnă doar sport, medalii și antrenamente epuizante. Dincolo de performanța fizică, la Piatra Neamț se construiesc caractere, se formează tineri disciplinați și se cultivă valori. Educația, respectul și spiritul de echipă sunt considerate la fel de importante ca forța și rezistența.
„Educația face parte din program. La masă fără telefoane, la antrenament fără telefoane. După competiții, cântă, recită, dansează, își fac și celelalte pasiuni, sunt foarte uniți”.
Regulile sunt clare și asumate. Timpul petrecut împreună este dedicat formării unei echipe în adevăratul sens al cuvântului. Fără distrageri inutile, fără dependență de tehnologie, sportivii învață să comunice, să se respecte și să se susțină reciproc. În cantonamente, momentele de relaxare devin ocazii de apropiere: dansuri populare, cântece, recitări sau simple seri petrecute împreună consolidează legături care, adesea, durează o viață. Atmosfera din jurul echipei este una de familie, iar relația dintre antrenori și sportivi depășește strict cadrul tehnic.
„Sportivul trebuie să muncească. Rezultatele apar după 3-4 ani. Părinții au un rol deosebit, pentru că îi susțin și sunt alături de ei, chiar și de la distanță”.
Ambiția supremă
Canotajul românesc a demonstrat că poate să aducă medalii pe cea mai mare scenă sportivă, Jocurile Olimpice. Din aceste rezultate, canotajul nemțean a contribuit substanțial.
„66% din rezultatele României la Jocurile Olimpice le-a adus canotajul. Mai avem două medalii de aur și batem și gimnastica ca performanță. Ținta noastră este să fim cei mai buni dintre cei buni”.
Această declarație nu este doar un obiectiv, ci un angajament. Canotajul nemțean rămâne un furnizor constant de campioni pentru România, iar fiecare medalie obținută este rodul unei munci continue.
Denisa POPA




