Două competiții de anvergură, Olimpiada Națională de Informatică pe Echipe (ediția a IX-a) și Concursul Pluridisciplinar PROSOFT@NT (ediția a XXIV-a) încep marți, 3 martie la Piatra-Neamț. Timp de trei zile, gazdă este, potrivit tradiției, Colegiul Național de Informatică (CNI) sub coordonarea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Neamț.
Competițiile îi aduc la Piatra- Neamț pe cei mai buni elevi din România la disciplinele matematică și informatică, alături de invitați și parteneri din mediul academic și din industria IT.
11 echipe de informaticieni la olimpiadă, PROSOFT@NT – online

La etapa națională a Olimpiadei participă 11 echipe a câte 4 elevi de liceu (clasele IX–XII): primele 10 echipe clasate în etapele preliminare (dintr-un total de 156) și echipa Școlii Lider – Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț. Primele două echipe clasate la nivel național, alături de echipa Școlii Lider, vor reprezenta România la finala internațională, care va fi organizată în luna mai 2026, tot la Piatra-Neamț.
„Ediția din acest an a Concursului Pluridisciplinar „PROSOFT@NT” se desfășoară în format online, în centre de examen organizate în fiecare județ participant. Participarea este atât individuală – pentru probele de programare, matematică și soft educațional/pagini web, cât și pe echipe – pentru proba interdisciplinară. Fiecare județ participă cu un lot format din 5 elevi.
În cadrul competiției are loc și Secțiunea internațională de comunicări metodico-științifice „Memorial Vasile Țifui”, organizată sub forma unei mese rotunde, în parteneriat cu universități din România și școli partenere din străinătate, reunind elevi, studenți, profesori, specialiști din Ministerul Educației și traineri din companii producătoare de software”, ne-a informat prof. dr. Daniela Neamțu, directoarea CNI Piatra-Neamț.
Oaspeți de seamă: 60 de specialiști în informatică din întreaga țară
Competițiile sunt organizate de Inspectoratul Școlar Județean Neamț și Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț și sunt coordonate de două comisii naționale formate din peste 60 de specialiști în informatică și matematică – profesori universitari, inspectori ai Ministerului Educației, profesori preuniversitari, studenți, ingineri de sistem și informaticieni.
„Prezența acestor olimpici la Piatra-Neamț confirmă nivelul ridicat al competiției și statutul orașului, respectiv al județului nostru, drept un reper al excelenței în educația informatică din România. Pe lângă activitățile competiționale, participanții vor avea ocazia să viziteze obiective culturale, iar noi le-am pregătit materiale de promovare, care să le lanseze invitația de a reveni, poate chiar împreună cu familiile lor, în vacanțe. Le urez succes, tuturor!” a transmis Daniel – Vasilică Harpa, Președintele Consiliului Județean Neamț.
Angela Croitoru
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni



„Prezența acestor olimpici la Piatra-Neamț confirmă nivelul ridicat al competiției și statutul orașului, respectiv al județului nostru, drept un reper al excelenței în educația informatică din România. Pe lângă activitățile competiționale, participanții vor avea ocazia să viziteze obiective culturale, iar noi le-am pregătit materiale de promovare, care să le lanseze invitația de a reveni, poate chiar împreună cu familiile lor, în vacanțe. Le urez succes, tuturor!” a transmis Daniel – Vasilică Harpa, Președintele Consiliului Județean Neamț.

