În comuna Răucești, lângă Târgu-Neamț, primăvara nu începe neapărat după calendar, ci atunci când în serele Ionelei Obreja încep să înflorească zambilele. Pentru cei care o cunosc în piață sau au cumpărat măcar o dată flori de la ea, Ionela este una dintre puținele producătoare locale care au rămas fidele unei munci tot mai grele și tot mai rare: cultivarea florilor în gospodărie, cu răbdare, cu efort și cu toată familia implicată.

La prima vedere, locul în care trăiește și muncește împreună cu ai ei pare o gospodărie ca multe altele din zona rurală. Numai că, încă de la poartă, te întâmpină un miros puternic și curat de zambile, acel parfum greu de confundat care anunță fără greș că iarna se retrage. În spatele curții se întind serele și solarele în care familia Obreja crește nu doar flori, ci și legume. Aici, printre ghivece, răsaduri, pământ, semințe și folii de plastic încălzite de soare, se vede limpede câtă muncă se ascunde în spatele unei flori pe care cumpărătorul o ia, adesea, în grabă, din piață.

Pentru Ionela Obreja, zambila nu este doar un produs de vânzare. Este floarea care, spune ea, aduce primăvara. Și poate tocmai de aceea vorbește despre ea cu o afecțiune aparte, ca despre ceva viu, apropiat, aproape de suflet. Într-o vreme în care micii producători sunt tot mai greu de găsit, iar piețele pierd teren în fața marilor magazine, povestea ei este și despre supraviețuire, și despre încăpățânarea de a merge mai departe.

De la munca în Italia, la solarele de acasă

Activitatea în solare a început în urmă cu aproximativ 20 de ani. La început nu era vorba de flori, ci de legume: tomate, vinete, castraveți, salată și multe alte culturi care, de-a lungul timpului, au trecut prin mâinile Ionelei și ale familiei sale. Ideea nu s-a născut însă întâmplător.

„Am fost plecată în Italia, unde am lucrat în solare. De acolo mi-a venit ideea ca atunci când mă întorc acasă să-mi fac și eu un solar. Și așa am început. Am investit și m-am apucat de muncă. Toate soiurile de legume le-am cultivat. Subvenții am primit, dar puține, la roșii. La început se dădeau 3.000 de lei, acum a scăzut la jumătate, la 1.500 de lei”, povestește Ionela Obreja.

Florile au venit mai târziu, dar nu întâmplător. În urmă cu aproximativ 15 ani, o vizită la INDAGRA, cel mai important târg de agricultură, horticultură și zootehnie din România, organizat la Romexpo, i-a schimbat perspectiva. Acolo a văzut din nou lumea plantelor decorative și și-a dat seama că ar putea încerca și ea ceva diferit.

„Mie îmi plac foarte mult florile, în special zambilele. Am luat câțiva bulbi și i-am pus în ghiveci, în casă. Era iarnă și în două luni au și înflorit. Atunci mi-am spus: hai să plantez și să produc și eu zambile acasă.”

Așa a început totul: cu câțiva bulbi și cu o curiozitate transformată în pasiune. În timp, zambilele au devenit emblema micii sale afaceri, iar numele Ionelei Obreja a început să fie cunoscut printre cei care caută flori produse local.

O muncă migăloasă, care începe din noiembrie

Privite din afară, florile par să aibă ceva simplu și firesc: le plantezi, cresc, înfloresc și apoi le vinzi. În realitate, procesul este mult mai atent și mai pretențios. La zambile, de pildă, totul începe din luna noiembrie. Atunci, bulbii sunt puși în ghivece și acoperiți complet cu pământ. Apoi urmează o perioadă de așteptare, control și grijă. La finalul lunii ianuarie, ghivecele sunt scoase și ținute la căldură, pentru ca florile să poată înflori la timpul potrivit.

„Mi-s tare dragi aceste flori. Eu le vând în Piață, în oraș, sau de acasă. Și primăria din Răucești îmi cumpără zambile atunci când organizează evenimente și trebuie să ofere flori. Pentru mine este un ajutor”, spune ea.

În serele familiei se găsesc acum nu doar zambile, ci și primule, iar din acest an au apărut și lalelele. De probă au fost plantate și narcise. În gospodărie există și culturi de căpșuni, iar printre plante se regăsesc chiar și câțiva măslini, semn că experimentul și curiozitatea nu au dispărut.

Prețuri mici, muncă multă

Prețurile cu care își vinde florile sunt, după cum spune chiar ea, accesibile. Un ghiveci de zambile costă între 12 și 15 lei, iar la angro ajunge la 10 lei. Primulele se vând cu 7-8 lei, iar dacă producția de lalele va fi bună, acestea ar putea ajunge la aproximativ 20 de lei ghiveciul. Sunt sume care, la prima vedere, par rezonabile pentru client, dar care în spate ascund cheltuieli mari și multă muncă.

„Eu vând în Piață, iar soțul meu muncește acasă la sere. Avem și multe răsaduri. Uneori ne mai ajută și copiii, chiar dacă nu prea le place. Am și PFA, am atestat de producător. Dar la sere este foarte multă muncă. Vânzările de flori nu au crescut, dar nici nu au scăzut mult. Depinde de la an la an.”

Concurența cu supermarketurile și florăriile

În ultimii ani, producătorii mici au fost tot mai apăsați de concurența marilor lanțuri comerciale și a florăriilor care importă constant marfă. Pentru cine produce local și sezonier, lupta este inegală. Florăriile au aprovizionare aproape continuă, vitrine luminoase și flux permanent de clienți. Producătorul local depinde de anotimp, de vreme, de trafic și de cât mai vine omul în piață.

„Florăriile au vânzare non-stop, pentru că importă flori. Eu vând doar în sezon, atât cât produc. Iarna, când lumea stă la căldură, noi muncim. Și eu, și soțul meu. De dimineața până seara.”

Sprijinul de la stat, adaugă Ionela, este limitat. În afara subvenției pentru tomate, ajutorul nu este suficient pentru a susține cu adevărat astfel de activități. În schimb, autoritățile locale mai cumpără uneori direct de la producători, iar acest lucru contează.

„Primăria ne mai ajută. Când au nevoie de flori sau legume, vin prima dată la noi și cumpără. Pentru noi contează.”

O familie care trăiește din muncă și din răbdare

În gospodăria familiei Obreja nu există romantismul acela decorativ pe care mulți îl asociază cu florile. Există, mai ales, muncă. Muncă fizică, organizare, program lung și un ritm care nu ține cont de sărbători sau de anotimpuri. Chiar și așa, soțul Ionelei privește totul cu optimism și cu o filosofie simplă, legată de libertatea de a munci pentru tine.

„Eu sunt mulțumit. Pe vremuri îți luau comuniștii pământul. Acum ai teren, ai libertate și te poți întreține dacă muncești.”

Este, poate, glasul unei generații care nu se sperie ușor și care a învățat să compare greutățile de azi cu lipsurile de odinioară. Dar nici optimismul nu poate ascunde faptul că munca în sere este una dintre cele mai obositoare ocupații pe care le poate avea o familie de la țară.

Ionela recunoaște fără ocolișuri că nu i-ar îndemna pe tineri să aleagă acest drum.

„Este foarte multă muncă și la final nu prea ieși cu mare lucru. Nu te îmbogățești. Lumea nu mai vine în Piața din Târgu-Neamț. Mulți preferă supermarketurile, unde e mai ieftin.”

Vânzarea de pe marginea drumului, o altă problemă

Pe lângă concurența supermarketurilor, producătorii autorizați se lovesc și de comerțul ambulant, practicat adesea fără taxe și fără reguli egale pentru toți. Și această problemă apasă direct asupra celor care încearcă să respecte legea și să își vândă marfa în locurile stabilite.

„Noi plătim locurile din piață, iar cei care vând pe marginea drumurilor nu plătesc nicăieri. Omul oprește și cumpără de la ei. În Piață trebuie să găsești parcare și este mai incomod pentru mulți.”

Observația concretă: clientul alege calea cea mai simplă. Dacă poate opri mașina și cumpăra direct de la marginea drumului, o face. Dacă trebuie să caute loc de parcare și să meargă până în piață, de multe ori renunță. Pentru producătorii din piețe, acest mic inconvenient devine o problemă serioasă, repetată de la o zi la alta.

Cu toate acestea, Ionela Obreja vine de trei ori pe săptămână în fața Pieței din Târgu-Neamț, pe un loc oferit de primărie, și își pune florile la vânzare cu aceeași consecvență. Nu vorbește despre succes în termeni spectaculoși, ci în măsura firească a muncii cinstite. „Vând câte o mie de zambile și sunt mulțumită.”

Mai mult decât o afacere

Poate aici stă și cheia întregii povești.

Pentru Ionela Obreja, zambilele nu înseamnă doar venit. Nu sunt doar marfă, doar cifre, doar un calcul economic. Sunt și o formă de bucurie, și o dovadă că munca ei lasă ceva frumos în urmă.

„Zambila este floarea care pentru mine aduce primăvara. Când apar zambilele, simt că dă colțul ierbii. Îmi oferă o satisfacție profesională și sufletească. Este o floare care răsare repede și se vinde repede.”

Ionela Obreja este una dintre acele femei care nu fac zgomot, nu cer mult și nu se plâng mai mult decât este nevoie. Își vede de sere, de legume, de flori, de piață, de familie și de anotimpuri.

Într-o lume grăbită, în care totul se cumpără repede și se uită ușor, ea continuă să lucreze cu răbdare pentru ceva fragil și trecător, dar esențial: floarea care vestește primăvara.

Iar la Răucești, în gospodăria ei, primăvara are nume, parfum și culoare: zambila.

Ciprian-Traian STURZU