Sfinți români: Cuvioasa Mavra de la Ceahlău

În istoria Bisericii Ortodoxe Române, muntele Ceahlău sau Pionul a fost numit „munte sfânt”, datorită unei bogate viețuiri sihăstrești din cele mai vechi timpuri, o adevărată Meteoră românească. Și amintim nevoința întru Hristos a cuvioșilor Ghedeon, Vucol, Nazarie, a cuvioaselor Casiana, Serafima, Nazaria, Olimpiada sau Mavra, cea care a primit cognomenul „de la Ceahlău” sau „Sfânta de la Ceahlău”, știută de sătenii de la poalele Ceahlăului ca „Maica cea cu căprioara”.

La sfârșitul secolului al XVII-lea, într-o casă țărănească de pe valea Bistriței din munte, s-a născut o copilă, care a primit numele de botez Maria. Lumina sfintei credințe era în sufletul acestei fecioare. Părinții ei erau oameni blânzi, temători de Dumnezeu, își iubeau copila și o lăsau slobodă să meargă cu suratele ei la biserica satului și la schiturile și mănăstirile din părțile locului. La lumina lumânărilor, în mijlocul credincioșilor, Maria se apropia de nevoințele sfinților, hotărâtă în dragostea inimii sale pentru Hristos să nu pună pe frunte cununa nunții, ci să-și păstreze fecioria până la mormânt. În adâncă rugăciune i s-a luminat gândul să ia calea locurilor sihăstrești de la muntele Ceahlău.

A pornit într-o călătorie, privind spre înălțimile muntelui, dorindu-și să ajungă acolo sus. Noaptea a petrecut-o sub stele, pe iarba deasă de munte. Dis-de-dimineață a plecat mai departe, ajungând la Schitul Sihastrului Silvestru. A mers mai departe și, intrând în codru, a întâlnit o maică bătrână, care strângea din roadele codrului, și i-a cerut îndrumare să-și găsească liniștea dorită. Aceasta, gândind la viața grea pentru o începătoare în viața duhovnicească, a trimis-o spre un sobor de maici de la care să învețe buna rânduială a pravilei și a vieții călugărești: „Întoarce-te și mergi la schitul lui Silvestru și acolo vei afla loc de învățătură, rugăciune și odihnă!”.

La Schitișor, cum era numit, a rămas ea mai multă vreme, supunându-se ascultărilor rânduite de maica stareță. Animalele sălbatice din pădurile din jurul schitului veneau la ea ca pentru binecuvântare. Mai ales căprioarele se țineau după ea, iar câteodată o însoțeau până în curtea schitului. Era cunoscută ca maica bună a căprioarelor.

Și-a făcut apoi un bordei în afara schitului și a început nevoința cu post și cu rugăciune. A fost tunsă în călugărie și a primit numele de Mavra. Și în jurul Cuvioasei Mavra s-au adunat surori care erau însuflețite de aceeași râvnă sfântă, dorind să trăiască în curăție trupească și sufletească, iar ea le povățuia cu înțelepciune. Cuvioasa Mavra, considerând că bine și-a făcut această lucrare cu tinerele surori, a hotărât să se retragă la mai multă liniște.

Stareța a încuviințat cererea ei și Maica Mavra și-a aflat locul în Poiana de la Ponoară, sub versantul abrupt al Panaghiei, departe de focul și vremelnica deșertăciune omenească. Aici s-a nevoit multă vreme, până când i s-a subțiat trupul, iar obrazul i s-a brăzdat adânc. Dar era mulțumită de liniștea găsită și de lucrarea grea pe care o făcea. Nici în acest loc retras nu a putut rămâne până la sfârșitul vieții în singurătate, deoarece surorile au început să o caute și, până la urmă, au descoperit-o. S-au adunat în jurul ei și au copleșit-o cu rugăminți să le îngăduie să i se alăture și să facă aici un lăcaș sihăstresc. Și au alergat fiecare unde au putut, pe la neamuri, pe la sătenii credincioși și, cu milosteniile pe care le-au adunat, au pornit să ridice chilii și o mică biserică, saivane pentru animale și pomi roditori pentru o livadă. Urmele acestei bisericuțe, cu sfânta masă, cu o troiță și cu pomii fructiferi, au fost știute mult timp, iar locul se numește și astăzi „La Maici”. Și aici s-a ridicat în anii din urmă o sihăstrie nouă și i se zice „Poiana Maicilor”. La sihăstria veche a ajuns și Gheorghe Asachi în călătoria sa la muntele Ceahlău, precum și cărturarii J.A. Vaillant sau Wilhelm de Kotzebue.

Maica Mavra a avut o trăire în credința dreaptă a Bisericii Ortodoxe Române și, prin viața ei neîntinată, s-a învrednicit de daruri deosebite de la Dumnezeu. A răspândit cuvântul Sfintei Evanghelii și a învățat calea spre curăția trupească și sufletească pe toți cei care ajungeau la ea și îi cereau binecuvântare și sfat. Pe cei din lume îi sfătuia să fie soți și părinți buni, să-și crească odraslele în frica lui Dumnezeu, cu omenie și cu dragoste de glia strămoșească. Pe credincioasele care veneau de prin părțile Ardealului le povățuia să nu se lase înșelate în dreapta credință de cei care au părăsit calea Sfintelor Sinoade, de papistași și de uniți.

Maica umbla în haine simple, de călugăriță de munte; nu iubea mândrețea podoabelor deșarte și nu jinduia spre locul de frunte, ci umbla cu smerenie și modestie. Nu iubea mai mult pe una decât pe alta dintre surorile ei întru călugărie; tot adevărul era spus în față și le învăța ca pe niște fiice sufletești. Niciodată nu se plângea că o doare ceva, deși picioarele îi erau tot o rană. Era bătrână și slabă, dar le răbda pe toate cu bucurie. Se spune că Psaltirea o știa pe de rost, ca și Sfânta și Dumnezeiasca Scriptură. De asemenea, avea darul vindecării bolilor și, prin puterea rugăciunii, alina durerile unor credincioși care o căutau pentru tămăduire.

Dar despre Cuvioasa Maică Mavra de la Pion nimeni nu a cunoscut multe lucruri. S-a păstrat, de către surorile și maicile din jurul ei, care au aflat unele din nevoințele ei, o tăcere ca în jurul unei taine de mare evlavie. Așa se face că numele acestei minunate călugărițe din sihăstria de sub Panaghia Ceahlăului a rămas aproape necunoscut urmașilor. Dar Dumnezeu a dat gând bun unora dintre cei care știau a scrie în acele vremuri și care au însemnat faptele petrecerii pământești a roabei Sale în câteva cărți vechi.

Se spune că, simțind apropiata sa ieșire din viața aceasta, cuvioasa monahie a zis către ucenicele sale:

„Eu, mult păcătoasă și nevrednică cum sunt, nu cutez să mulțumesc lui Dumnezeu că S-a milostivit spre mine și m-a miluit până în ceasul de acum. Am petrecut în acest loc minunat și sfânt și am văzut de aici cerul albastru, strălucirea soarelui și, noaptea, cerul înstelat, cu lumina lunii. De aceea mulțumesc lui Dumnezeu, după a mea nevrednicie, că m-a păzit să ajung la vârsta bătrâneților în curăția pe care am făgăduit-o atunci când am plecat din lume. Am trăit aici mulți ani, Dumnezeu știe câți, bucurându-mă și uitând de durerile și nevoile trupului. M-am îndestulat aici cu puțin posmag și cu roadele pădurii, dar mai ales din Cuvântul lui Dumnezeu. Cântările și rugăciunile, pe care le-am deprins încă din tinerețe, până astăzi nu le-am uitat și cu ele m-am mângâiat, hrănindu-mi sufletul. Niciodată nu a încetat de pe buzele mele și din mintea mea rugăciunea de mulțumire pentru părinții și binefăcătorii mei, pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru mântuirea tuturor dreptcredincioșilor. Pentru Domnul vă rog ca, la trecerea mea dintru această lume, să lăsați trupul meu păcătos aici, în Poiana de la Ponoară, unde împreună am viețuit, și să vă rugați neîncetat ca să capăt îndurare de la Milostivul Dumnezeu. Înainte de aceasta să vestiți pe părintele duhovnic să vină cu Preacuratele și de Viață Făcătoarele Taine, să mă împărtășesc cu ele.”

Cugetând la acele cuvinte ale bătrânei, surorile au făcut precum le rugase. Iar părintele duhovnic nu a pregetat, ci a venit și a spovedit-o și a împărtășit-o după cuviință. Atunci și mai mult s-a luminat Cuvioasa Mavra la față și a mulțumit cu multă bucurie în suflet pentru dragostea care i s-a arătat. Întorcându-se din nou către ucenicele ei, le-a amintit să n-o uite la sfintele lor rugăciuni și să o cerceteze și a doua zi.

Una dintre ucenice a zis la ușă: „Binecuvântează, Maică Mavra!”. Dar nu a primit răspuns. Trăgând de clanța ușii, s-a oprit cu înfricoșare. Cuvioasa stătea întinsă pe laița sa, neclintită și dreaptă, cu fața către cer, cu ochii închiși și cu mâinile încrucișate, ca și când le-ar fi așezat cineva așa. Înțelegând că sufletul ei a trecut la cele veșnice, a udat cu lacrimi trupul cuvioasei; apoi a alergat și le-a vestit și pe celelalte surori. Cu multă jale au pregătit-o pentru îngropare și, cu cântări, au dus-o în bisericuța schitului lor. Iar a treia zi, cu rânduiala înmormântării călugărilor, în sunetul toacei și al clopotelor de la schit și al celui de pe Toaca, de pe vârful Ceahlăului, au coborât trupul în mormânt. Aveau însă mângâierea că stareța lor le-a fost pildă de rară viețuire și erau încredințate că Dumnezeu o va primi în corturile sfinților, pentru nevoințele ei cele multe, făcute cu atâta dragoste pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Numele Cuvioasei Mavra s-a alăturat nenumăratelor nume de femei ostenitoare din neamul nostru, făcând cinste cinului călugăresc. De aceea chipul ei strălucește între sfinții pictați în biserica Schitului Vovidenia de la Mănăstirea Neamț și la clopotnița Mănăstirii Durău. La 1 iulie 2025 a fost canonizată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu numele Sfânta Mavra de la Ceahlău și se prăznuiește pe 4 mai a fiecărui an.

Prof. dr. Daniel DIEACONU