Comunitatea educațională din Târgu-Neamț se pregătește pentru un eveniment de referință: Zilele Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, organizate în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026. Manifestările marchează 65 de ani de activitate ai instituției, un simbol al excelenței în educație.
Sub motto-ul „65 de ani de tradiție, educație și performanță”, evenimentul va reuni elevi, profesori, absolvenți și invitați speciali, într-o serie amplă de activități menite să evidențieze atât realizările academice, cât și implicarea în viața comunității.
Programul este unul divers și atractiv, incluzând conferințe, dezbateri și simpozioane, concursuri de creație și arte vizuale, ateliere educaționale și proiecte Erasmus+. De asemenea, vor avea loc expoziții artistice și florale, activități sportive, demonstrații de robotică și acțiuni dedicate protecției mediului.
Nu vor lipsi momentele dedicate tradiției, prin prezentarea meșteșugurilor populare, dar nici evenimentele festive, precum seara absolvenților sau spectacolul artistic „Ștefan are Talent”, așteptat cu interes de public.
Organizatorii subliniază că aceste zile reprezintă nu doar o celebrare a trecutului, ci și o oportunitate de a consolida valorile educației moderne. „Tradiția înseamnă educație, educația presupune formare, iar formarea creează performanță. Colegiul Național «Ștefan cel Mare» aduce performanța în viața ta!” – este mesajul transmis de organizatori.
Evenimentul promite să fie unul de amploare, reafirmând rolul important al colegiului în formarea generațiilor de elevi și în dezvoltarea comunității locale.
C.T.S.
BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi
- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026





