Fără contracanditați la concursul organizat de o comisie de examen din cadrul Consiliului Județean (CJ) Neamț, instituție căreia i se subordonează Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, Daniela David este, oficial, director (detalii puteți reciti aici).
De ce fără contracandidați? Pentru că, practic, chiar dacă patru persoane s-au înscris la acest concurs, Daniela David a fost singura care a luat notă de trecere (7,70), la proba proiectului de management.
Ceilalți trei candidați au primit note mai mici de 7,00, recte 6,55; 6,27 și 6,17, toate sub pragul minim. Astfel încât, au fost eliminați din start, și nu au mai susținut cea de-a doua probă, a interviului, la care Daniela David a obținut nota 8,61.
Joi, 9 aprilie 2026, ar fi trebuit să fie afișate rezultatele finale, după contestații, însă, niciunul din ceilalți trei candidați nu a făcut un astfel de demers.
Cu media 8,15, Daniela David a câștigat concursul și poate să-și înceapă activitatea, după Paște, la centrul pentru cultură, unde va avea de coordonat organizarea a o mulțime de festivaluri.
Angela Croitoru
BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi
- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026







2 comentarii
Să ne ferească Dumnezeu de atâta impostura. Au repetat concursul până a ieșit cine trebuie. Dacă nu ieșea nici acum o numea interimar. Cum poți numi o nulitate absolută (în orice) la o asemenea instituție. Rușine, psd!
Era pacat ca o persoana atat de plurivalenta sa nu ocupe si aceasta functie !
Poftim cultura !