După nenumărate amânări de pronunțare magistrații din cadrul Tribunalului Neamț au dat soluția în dosarul amenajării blocului operator din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț (amănunte aici ). În Joia Mare, pe 9 aprilie, instanța de fond a dispus încetarea procesului penal pentru cei deferiți justiției, respectiv Mihail Popescu, șeful Biroului achiziții publice din cadrul Consiliului Județean Neamț și dr.Ioan Lazăr, managerul de la acea vreme al SJU Piatra Neamț. Ambii au fost acuzați de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave. Aceeași soluție este și pentru Tudor Gheorghe Florin și Mazilu Neculai, care au fost acuzați de complicitate la fapta menționată anterior.
Dacă pe parte penală procesul a încetat, pe parte civilă acuzații trebuie să achite prejudiciul de peste 3 milioane de lei către Consiliul Județean Neamț. Instanța spune că „admite acţiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă Consiliul Judeţean Neamţ (cu sediul în municipiul Piatra Neamţ, str. Alexandru cel Bun nr. 27, judeţul Neamţ) şi obligă pe inculpaţii PM, LI, TGF şi MN, în solidar, iar pe inculpaţii TGF şi MN în solidar şi cu partea responsabilă civilmente să plătească părţii civile suma de 3.430.393,13 lei, reprezentând prejudiciul material cauzat prin faptele ilicite deduse judecăţii”, conform deciziei Tribunalului Neamț din 9 aprilie. Hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Bacău.
Conform actului de inculpare emis de Direcția Națională Anticorupție faptele ar fi avut loc în urmă cu mai bine de un deceniu, în perioada 2012 – 2013 când cei doi funcționari și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în legătură cu licitația pentru amenajarea blocului operator de la SJU Piatra Neamț, pentru favorizarea unei asocieri de firme controlate de cei doi oameni de afaceri menționați (amănunte aici ).
(G. S.)
BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi
- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026






