Serviciul Salvamont Neamț atrage atenția că pe masivul Ceahlău este încă iarnă, la altitudini mari stratul de zăpadă este foarte înalt, iar ascensiunile montane pot fi periculoase dacă nu se respectă traseele deschise și nu este utilizat un echipament adecvat.
“În perioada sărbătorilor de Paște, salvamontiștii au intervenit în trei situații de urgență. Numărul relativ redus de intervenții poate fi explicat și prin prezența mai scăzută a turiștilor în zonă. Două dintre cazuri au vizat acordarea primului ajutor unui turist care a suferit o criză cardiacă și unei turiste cu o leziune la un membru inferior, ambele incidente petrecându-se în zona Durău. Cea de-a treia intervenție a fost mai complexă, implicând transportul unei turiste accidentate de la cota 1.400. Operațiunea s-a realizat cu targă și a durat aproximativ trei ore”, precizează Salvamont Neamț.
Salvamontiștii precizează că, “la altitudini de peste 1.400 de metri, stratul de zăpadă depășește pe alocuri un metru, iar condițiile sunt specifice iernii. Rămân închise traseele Duruitoarea – Piciorul Șchiop – Dochia, din cauza porțiunilor acoperite cu gheață și zăpadă, precum și sectorul Poiana Maicilor – Cabana Dochia, unde riscul de avalanșă este ridicat. Pentru zilele următoare, turiștii sunt sfătuiți să aleagă trasee accesibile, precum Durău – Cabana Fântânele – Cabana Dochia, să țină cont de temperaturile negative și să se echipeze corespunzător sezonului de iarnă”.
Angela Croitoru
Imagini: Salvamont Neamț
Punte între cer și pământ: Lecție de istorie și onoare predată de aviatorii băcăuani la Monumentul Eroilor de la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Brusturi- Etapa 10 din Liga 3, Seria 1: FC Bacău 2 a câștigat deja, 2-1 cu Odorheiul. Urmează meciurile Aerostarului și Oneștiului
- Performanță incredibilă la Buhuși: spitalul propus pentru desființare a cucerit trei premii de excelență la Romanian Healthcare Awards
- Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”
- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
Neamț. Două accidente în aceeași zi și acțiuni ale polițiștilor în trafic- De la Buhuși la Piatra-Neamț: spitalele Moldovei, în top la Romanian Healthcare Awards 2026
- Suceava. Acoperișul casei și o anexă, distruse într-un incendiu. Focul a pornit din camera tehnică
- A pornit mașina tatălui și a ajuns cu ea în curtea vecinului
- Ora de iarnă 2026 – în această noapte ora 04:00 devine ora 03:00




