Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) face primii pași pentru declanșarea grevei generale, în acest sens fiind demarate formalitățile pentru organizarea unui referendum. Se are în vedere consultarea pentru declanșarea unei greve de avertisment în data de 18 mai și o posibilă grevă generală peste o săptămână, pe 25 mai.
„Și Sindicatul din Învățământ Neamț ca organizație afiliată la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a demarat procesul de consultare a membrilor de sindicat cu privire la disponibilitatea de a participa la greva care se preconizează a începe în data de 25.05.2025.
Ieri, 27.04.2026, am transmis liderilor de sindicat din unitățile/instituțiile de învățământ din județul Neamț toate formularele și precizările referitoare la organizarea și desfășurarea grevei, urmând ca în perioada următoare să avem o serie de întâlniri cu aceștia în care să mai discutam chestiuni legate de acest demers.
Revendicările privesc toate categoriile de salariați din învățământ, iar principalele dintre acestea sunt:
- diminuarea normei didactice de predare la nivelul avut înainte de adoptarea Legii 141/3025;
- diminuarea numărului de elevi la clasă;
- nemulțumirea privind proiectul de lege al salarizări personalului bugetar, în care Guvernul nu își mai respectă angajamentul luat prin OUG 57/2023”, a declarat Ionel Hociung, liderul FSLI Neamț.
Sindicaliștii susțin că nu mai pot accepta salarii incorecte, încărcarea excesivă a normei de muncă, precum și deciziile fără un dialog cu cei afectați. Rămâne de văzut dacă va fi declanșată greva de avertisment, însă în cazul unei greve generale foarte aproape de finalul lunii mai ar putea avea consecințe serioase în desfășurarea și susținerea examenelor naționale care au loc în iunie.
(G. S.)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital





