O echipă a redacției Mesagerul de Neamț a ajuns astăzi în Parcul Natural Vânători-Neamț, devenit oficial noua casă a celor patru exemplare de elan aduse recent în România, marcând un moment istoric pentru biodiversitatea țării.
După mai bine de două secole de absență, această specie impresionantă revine în habitatul său natural, printr-un proiect amplu de conservare derulat de administrația parcului.
Vizita jurnaliștilor a fost ghidată de Sebastian Cătănoiu, directorul parcului, alături de echipa de specialiști care, pe lângă îngrijirea zimbrilor, se ocupă acum și de noii „locatari”. Aceștia au oferit detalii despre caracteristicile, comportamentul și regimul alimentar al elanilor.

Potrivit directorului, cele patru exemplare – un mascul și trei femele – sunt tinere, inteligente și extrem de rezistente. Ele se hrănesc în principal cu vlăstari și iarbă, dar preferă și morcovii. Animalele provin din centre specializate din Germania, Franța și Elveția, fiind atent selecționate pentru a se adapta condițiilor din România.
Reintroducerea elanilor face parte din proiectul „Ținutul Zimbrului: conservare, educație și turism în Parcul Natural Vânători Neamț”, implementat în parteneriat cu Asociația de Ecoturism din România, ACDB și Asociația Mioritics. Inițiativa urmărește atât refacerea biodiversității, cât și dezvoltarea unui model sustenabil de turism în zonă.
În această etapă, elanii vor rămâne în carantină timp de 30 de zile, perioadă în care vor fi monitorizați atent. Accesul publicului este restricționat pentru a permite evaluarea stării de sănătate și acomodarea animalelor. Ulterior, vizitatorii vor putea observa exemplarele de la distanță, în condiții strict reglementate.
Proiectul beneficiază de finanțare din partea Fundația OMV Petrom, prin programul „Verde pentru viitor”, dezvoltat împreună cu FDSC și Propark – Fundația pentru Arii Protejate.
Revenirea elanilor și stabilirea lor în Parcul Natural Vânători-Neamț deschid o nouă etapă pentru conservarea naturii și reconfirmă potențialul zonei ca destinație de ecoturism.
C.T.S.
Imagini și montaj: Denisa Popa

Mesagerul Bacău APIA Bacău dă startul plăților în avans pentru Campania 2026: Peste 1.300 de lei/cap de animal și până la 400 de lei/ hectar pentru fermieri
ZCH Iași. Incendiu la acoperișul unei pizzerii, din campusul studențesc Tudor Vladimirescu
NewsEdge Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Niculescu: condamnări penale, acuzații de plagiat și zboruri private la Mykonos
BusinessEdge Băncile de pe Wall Street au intrat în acalmie. Majoritatea au depășit estimările de profit, dar investitorii sunt dezamăgiți de marjele de creștere










