Funcționarii din cadrul ITM Neamț au efectuat în luna martie verificări în rândul agenților economici care se ocupă cu exploatarea forestieră. Inspectorii de muncă au efectuat 9 controale. „Pentru încălcarea legislației în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă, inspectorii de muncă au aplicat angajatorilor 12 sancțiuni contravenționale din care 8 amenzi în cuantum de 84.000 lei și 4 avertismente contravenționale. Au fost dispuse 15 măsuri de remediere a neconformităților constatate”, conform ITM Neamț.
Au fost identificate două persoane care prestau muncă nedeclarată, iar inspectorii de muncă au dispus oprirea din funcțiune a unui echipament de muncă neconform. Printre deficiențele constatate în teren se numără primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activității sau în perioada în care acesta avea contractul individual de muncă suspendat ori lipsa avizului ISCIR pentru macaraua utilizată la activități de exploatare forestieră.
În alte cazuri nu erau asigurate stivele de bușteni împotriva prăbușirii, lucrătorii nu foloseau echipamentele individuale de protecție ori roțile tractorului nu erau dotate cu lanțuri antiderapante. Au mai fost găsiți lucrători care nu erau instruiți în domeniul sănătății și securității în muncă, ori nu era asigurată semnalizarea de securitate și sănătate în muncă.
Obiectivele verificărilor au constat în creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ce privește necesitatea respectării prevederilor legale din domeniul securității și sănătății în muncă; diminuarea consecințelor sociale care derivă din nerespectarea de către a prevederilor legale; luarea măsurilor care se impun în vederea prevenirii accidentelor de muncă; identificarea și combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate.
FOTO ITM Neamț
(G. S.)

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire
NewsEdge Este posibilă întinerirea celulelară a ochiului? Primele rezultate ale unei terapii experimentale în tratarea glaucomului
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare




