În deschiderea Festivalului de Teatru de la Piatra-Neamț, duminică, 10 mai, în Rotonda Teatrului Tineretului (TT), a avut loc, de la ora 11:00, evenimentul ”Medalion Matei Vișniec”, moderatoare Tamara Constantinescu. La întâlnirea cu publicul, dramaturgul a fost însoțit și de actorul Andrei Merchea – directorul TT, și de Paul Chiribuță – directorul artistic al festivalului. Este primul medalion dintr-o serie de astfel de întâlniri cu publicul, la cea de a XXXVIII-a ediție a Festivalului de Teatru de la Piatra-Neamț, a unor mari personalități din viața teatrală precum Radu Afrim, Gabor Tompa și Andrei Șerban. Este prezent la Festivalul de Teatru cu spectacolul ”Cabaretul cuvintelor”, scris și regizat de Matei Vișniec, pus în scenă cu trupa teatrului municipal din Suceava care-i poartă numele.

Despre totalitarism și alienare socială

Matei Vișniec (n. 29 ianuarie 1956, la Rădăuți) este unul dintre cei mai prolifici și mai jucați pe scenele lumii dramaturg român contemporan. Piesele sale, caracterizate de multe ori prin absurd, dar și angajament social, au fost montate în peste 25 de țări. A debutat în România în anii ’80, însă piesele sale au fost interzise de cenzură securității acelor vremuri din cauza caracterului lor critic. În 1987 s-a stabilit la Paris, unde a activat și ca jurnalist la Radio France Internationale (RFI). A abordat teme precum totalitarismul, manipularea, alienarea și libertatea furată sau prost înțeleasă.

A primit numeroase premii, printre care Premiul European al Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques (2009), Premiul Jean Monnet pentru Literatură Europeană (2016) și mai multe premii de presă la Festivalul de la Avignon (secțiunea off). Printre cele mai cunoscute piese ce-i poartă semnătura se numără ”Angajare de clovn”, ”Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”, ”Cuvântul progres în gura mamei suna teribil de prost”.

”Cea mai profundă experiență a mea, este cea despre cum am rămas la Paris. Este una dintre experiențele, aș spune, mistice, emoționale, extraordinare. Acest om pe care eu îl venerez, Nicolae Scarlat, a fost primul om care s-a luptat pentru mine. El s-a luptat rău de tot să obțină dreptul de a monta o piesă de-a mea, încă în perioada comunistă și obținuse, până la urmă, toate avizele necesare pentru a-l monta la Teatrul Nottara, cu niște actori formidabili, cu Alexandru Repan, cu Margareta Pogonat… o distribuție fabuloasă. Și, exact atunci a ieșit pașaportul! Aveam șansa de a merge în Franța cu o invitație, prin Uniunea Scriitorilor, obținusem și recomandarea. Și era un an fabulos când România încă mai cerea, ceea ce se numea atunci, clauza națiunii cele mai favorizate. Și când Congresul American a analizat dosarul românesc, să dăm sau nu României niște condiții economice mai bune, deodată, zice: De ce nu lăsăm să plece 100-200 de oameni intelectuali, artiști, să se încreadă că e libertate? Și așa m-am trezit eu, că am pașaport și depusesem o cerere fără să am nici cea mai mică idee. Mă invitase o colegă din Grecia, aveam o propunere de bursă, cursuri, niște bani, habar nu aveam dacă ajung ăia, acolo, la Paris! Și, sfătuit, de alții colegi care depuseseră deja. Și atunci, mi s-a dat un telefon: Tovarășule, zice, veniți să vă luați să ieșiți din țară! Mi-am zis: Nu se poate, nu poate să fie adevărat! Am urcat în tren, până în Viena aveam biletul, ca să ies. Și eram sigur că mă vor opri la frontiera, să-mi spună că atâta: Tovarășul Vișniec, v-ați urcat destul!… Și am trecut de frontieră în Ungaria, și am intrat în Ungaria! Și mi-am zis: Băi, ăștia sunt și mai cinici! Pentru ca să mă oprească la frontiera cu Austria! Și eram pregătit să spun: Ei bine, eram sigur, nu e nicio problemă! Dacă ați crezut că mă veți face să sufăr, aflați că eram pregătit! Și am trecut și în Austria. Ei, atunci, am simțit ceva ce nu am mai simțit niciodată în viață. Evadam dintr-o închisoare mentală, dintr-o mașinărie, nu știu, să plec destul de tânăr ca să o iau de la capăt”, a povestit Matei Vișniec, publicului pietrean, despre evadarea sa din România comunistă, plecarea în Franța, la Paris, unde avea să-și petreacă peste trei decenii din viață.