Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică valabilă în intervalul 16 mai, ora 12-17 mai, ora 15, care vizează și județul Neamț. Meteorologii anunță un episod de vreme severă, cu ploi torențiale, descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului.
Potrivit specialiștilor, în a doua parte a zilei de sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în special în zona de munte. Sunt prognozate averse cu caracter torențial, iar cantitățile de apă pot ajunge, în intervale scurte de timp, la 20-40 l/mp. Pe arii restrânse, sunt posibile căderi de grindină și frecvente descărcări electrice.
Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a Moldovei, cu rafale ce pot atinge 40-60 km/h, iar izolat se pot produce vijelii. De asemenea, meteorologii avertizează că, în cursul zilei de duminică, vremea se va răci semnificativ în întreaga regiune.
Autoritățile recomandă populației să fie atentă la evoluția vremii și să evite deplasările în zonele expuse fenomenelor extreme. În funcție de evoluția situației, ANM poate emite avertizări nowcasting pentru fenomene severe imediate. (G.S)

Mesagerul Bacău Traseu turistic de peste 11 kilometri inaugurat în județul Bacău: Primăria Măgura deschide „Cărările Măgurii”
ZCH Operațiune COUNT a Poliției Neamț – 103 sancțiuni, 20 de permise reținute și 0 decese în accidente pe durata campaniei
NewsEdge Nicușor Dan, huiduit la Bistrița în timpul inaugurării unui spital. Protestatarii au cerut demisia președintelui




