Apariția unei simple știri – „Candidat cu dublă cetățenie, româno-moldovenească, pentru postul de director economic la SJU Piatra Neamț” – a generat o adevărată dezbatere publică și a scos la iveală fractura existentă în spital între actualul manager, cei considerați apropiați ai acestuia și restul angajaților. În ecuație intră și cititorii, care au comentat, în esență, diferențele dintre sistemele contabile din cele două țări, dar și modul ostentativ în care sunt promovați cei de peste Prut, despre care se presupune că ar fi apropiați ai managerului Alexandru Patrașcu. Conferențiar doctor.
Imediat după apariția materialului, la redacție au sosit mai multe documente care par să arate că noul manager își bazează activitatea – și, implicit, lupta internă – pe sprijinul declarat al președintelui Consiliului Județean Neamț, dar și pe persoane din Republica Moldova și colaboratori din perioada în care activa la Târgu-Neamț. Situația nu are cum să nu genereze frustrări în rândul angajaților spitalului, în special în rândul medicilor cu vechime, care își văd pozițiile amenințate.
Un prim exemplu este Comisia de disciplină a spitalului. Din cei trei medici care fac parte din aceasta, doi sunt din Republica Moldova: Serghei Ciuchilean și Grigori Niculina. Cu mențiunea că primul dintre ei activează de mai mult timp în spital, dinainte de epoca Patrașcu și este considerat, în prezent, medicul fără reclamații directe din partea pacienților, probabil și prin prisma activității desfășurate în cadrul secției de medicină legală.
În cazul celui de-al doilea medic, Grigori Niculina, lucrurile sunt considerate clare de către cei care critică actuala conducere. De la preluarea mandatului, Alexandru Patrașcu s-ar fi bazat constant pe aceasta, acordându-i o încredere totală. Este invocat inclusiv faptul că i-ar fi delegat atribuții de conducere în perioadele în care lipsește din unitate, deși, spun contestatarii, experiența administrativă și cunoașterea spitalului ar fi limitate. În această interpretare, delegarea ar fi mai degrabă formală, medicul fiind perceput ca un executant al deciziilor manageriale.
Medicul a fost adus de la Târgu-Neamț, via Bicaz, în contextul unui început primit cu entuziasm reținut spre zero în secția de Anestezie și Terapie Intensivă de la Piatra Neamț, și a primit rapid responsabilități importante. Pe lângă atribuțiile temporare de conducere, a ajuns și în Consiliul de Administrație al spitalului, în locul dr. Raluca Radu, care, potrivit unor surse, s-ar fi retras după ce a constatat diferența dintre promisiunile inițiale și realitățile administrative.
Rămâne neclar, spun aceleași surse, care au fost argumentele decisive pentru numirea în Consiliul de Administrație, într-un context în care funcția presupune competențe administrative solide. Pagina de socializare a doamnei doctor ne relevă lucruri care poate au cântărit și ele, dragoste de natură, de excursii externe și interne.
În ceea ce privește Consiliul de Administrație, percepția unor angajați este că există o linie unică de decizie: Maria Vrânceanu și Carmen Tanasă, ambele cu legături profesionale anterioare la Târgu-Neamț, alături de dr. Grigori Niculina și ceilalți membri, ar funcționa într-o formulă în care opiniile divergente sunt rare sau absente.
La final, în registru neoficial, în interiorul spitalului circulă inclusiv scenarii privind evoluția profesională a dr. Grigori Niculina. Potrivit acestora, există șanse mari ca aceasta să ajungă în poziții-cheie, precum cea de director medical sau chiar la conducerea secției ATI, în funcție de eventuale plecări sau reorganizări interne. Există și variante la o bursă neoficială a pariurilor, , dacă se va ajunge direct în funcția de director medical (cu amendamentul că actualul ocupant al postului, dr. Ștefan Gheorghincă trebuie adus la exasperare ca să părăsească cât mai rapid scena) sau va trece întâi pe la șefia secției.
Rămâne de văzut în ce măsură aceste tensiuni interne, clare și vizibile, vor influența activitatea spitalului și, mai ales, calitatea actului medical. În definitiv asta interesează și din acest punct de vedere, în afară de multe declarații, postări triumfaliste, sunt așteptate încă progrese.
Valentin Bălănescu
Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
- Dosarul „Sexgate cu politicieni”, transpus pe scenă la Bacău. „Cazul Epstein de România”, un spectacol ”true story” pe care trebuie să-l vezi
- 151 de ani de la nașterea Reginei Maria: „Leoaica” din inima României Mari
- PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită
Pe 31 octombrie nu se pot face programări la RAR – sunt lucrări de mentenanță a infrastructurii IT- UE amână cu un an interdicțiile naționale privind accesul copiilor la social media. Ce urmează și care ar trebui să fie principiile legii
- Suceava. Trafic blocat la Pojorâta după un accident de circulație
- Botoșani. Bijuterii de 1.732.000 de lei găsite de polițiști în urma unor percheziții domiciliare
- FOTO. Neamț. Amenzi de peste 21.000 de lei și 11 metri cubi de material lemnos confiscați





