După seria acțiunilor de protest din mai multe instituții publice, de la Fisc la Casa de Pensii sau grefieri, a venit rândul lucrătorilor din cadrul Ambulanței pentru a-și exprima nemulțumirea față de proiectul legii salarizării. Acțiunea are loc pe 11 iunie, la București, timp de două ore, și se va desfășura în fața Ministerului Sănătății și Ministerul Muncii.
O delegație de la Ambulanța Neamț s-a alăturat sindicaliștilor aflați în Capitală. „Suntem 20 de salariați din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Neamț care ne-am alăturat colegilor din toată țara la acțiunea din 11 iunie. Fiecare județ are delegații sindicale similare ca număr de sindicaliști, cu excepția SABIF de unde vin cam 200 de colegi. Toți suntem în timpul liber, nu în timpul serviciului, astfel că activitatea SAJ Neamț nu este afectată. Este vorba de o acțiune de protest autorizată de două ore, cu începere de la ora 10:00, câte o oră în fața celor două ministere, Muncii și Sănătății”, a declarat Florin Gust, lider de sindicat în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Neamț.
Protestul este determinat de proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care prevede reducerea unor sporuri esențiale, precum cele pentru ture, gărzi, zile de repaus și condiții periculoase. Sindicaliștii susțin că noii coeficienți de salarizare nu ar asigura menținerea veniturilor actuale pentru o parte semnificativă a personalului, în lipsa unor majorări solicitate.
(G. S.)
BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi
- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026





