Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Sânzienele

În Calendarul popular, Sânzienele sunt descrise ca niște fete foarte frumoase, care trăiesc îndeobște prin păduri sau pe câmpii, cel mai adesea, jucând. Ele sunt socotite zâne ale câmpului, oferind puteri deosebite florilor și buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu întâmplător, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu mai cresc deloc. Ziua de Sânziene este considerată sfântă. Nimeni nu are voie să lucreze în aceasta zi, când soarele joacă pe cer și stă pe loc la amiază.

Biserica Creștin-Ortodoxă serbează de obicei doar ziua morții sfinților. Dar, Sfânta Fecioară Maria și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la această regulă. Aceste personalități spirituale au privilegiul de a li se sărbători atât nașterea, cât şi alte evenimente din viața lor: Adormirea Maicii Domnului, Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Acoperământul Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Când s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc cu 6 luni înainte de cea a lui lisus Hristos. Conform unor cercetători, fixarea Sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul la 24 iunie, s-a realizat pentru înlocuirea unor sărbători păgâne, care aveau loc în 22 şi 23 iunie, ce aveau un caracter agricol. Alţi specialiști afirmă că data de 24 iunie a fost fixată ținând cont de Sfânta Scriptură. Aici se precizează că zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl său, a tămâiat în sfântul altar, un loc în care numai arhiereul intra o singură dată pe an, în luna a şaptea, ziua a 10-a. Având în vedere că această dată din calendarul iudaic corespunde lunii septembrie, Sfinții Părinţi au rânduit ca zămislirea Sfântului Ioan să fie sărbătorită pe 23 septembrie, iar nașterea sa, la 24 iunie. Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul este atestată documentar în secolele IV-V, chiar în perioada în care a fost fixată şi data Crăciunului.

Cum ajută Sânzienele oamenii buni la suflet

În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Această zi specială mai este denumită „Ziua Soarelui”, „Ursina”, „Amuţitul Cucului” şi are loc pe 24 iunie. La câteva zile după solstiţiul de vară, moment ce marchează apogeul drumului solar, când astrul se află la zenit, punctul cel mai înalt al boltei cereşti, vin Sânzienele, cu noaptea cea mai albă a dragostei şi ziua cea mai călduroasă a anului. Sărbătoare solară şi lunară totodată, Sânzienele sunt tributare focului, prin făcliile aprinse de feciori şi rotite după cum merge soarele pe cer, dar şi apei, prin ritualul scăldării în rouă, practicat de tinerele fete. Spre deosebire de Rusalii, care era descrise de țăranii de altădată ca fiind fete frumoase şi rele, Sânzienele erau înfățișate drept fete frumoase şi bune. Ele trăiesc în cete, ascunse de ochiul omenesc şi îşi fac simţită prezența doar în noaptea de 23 spre 24 iunie, când se deschid Cerurile. Atunci plutesc în văzduh, dansează în poieni şi pe mal de ape, cresc bobul grâului, intensifică mirosul florilor, sporesc puterea tămăduitoare a plantelor de leac. Sânzienele apără copiii de boli, alungă grindina şi vijelia, înmulțesc păsările cerului şi animalele pământului. Femeilor le aduc prunci frumoși şi sănătoși, iar fetelor mari, ursitul. Dacă oamenii sunt răi, Sânzienele devin nemiloase şi îi pedepsesc pe măsură: provoacă secetă, iau înapoi leacul plantelor, mirosul florilor, fertilitatea femeilor, puterea bărbaților, rodul pământului. Cu toate acestea, Sânziana, Drăgaica, este mai mult iubită decât temută, i se pronunță fără frică numele, iar atunci când este invocată, ţăranii o cheamă în felurite chipuri: „Regina Holdelor”, „Doamna Zânelor”, „Doamna Căluşarilor”. În ziua de Sânziene, vara începe „să se întoarcă spre iarnă”, florile câmpului îşi pierd treptat mirosul şi puterea tămăduitoare, în păduri apar licuricii, pe cer răsare „Cloşca cu Pui”.

Credințe pierdute de Sânziene

În ajunul sărbătorii, spre seară, copiii adunau sânziene şi le puneau pe la porţile caselor, câte una la fiecare poartă. Se credea că a cui sânziană va fi veştejită a doua zi, acela va muri înaintea celorlalţi. În zorii zilei sărbătorii, în special bătrânele satelor, însoţite uneori de tinere fete, umblau pe câmpuri pentru a culege anumite plante de leac, fiind cunoscut faptul că acest timp este special pentru aşa ceva.

Tradiții de Sâmpetru de Vară

Pe 29 iunie se încheie Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. În cele 7 zile de post, atât a durat în acest an postul, credincioșii au avut în 3 zile dezlegare la pește. A fost un post ușor, menit tuturor credincioșilor care se spovedesc și primesc dezlegare, să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului.

Praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din 29 iunie este cunoscut în Calendarul popular ca Sâmpetru de Vară. Sfântului Petru i se atribuie, în virtutea numelui său, şi pregătirea şi aruncarea „pietrei” (grindinei) atât de păgubitoare pentru agricultură. Acest post se ţine pentru foamete, grindină şi sănătate la oameni şi vite, se precizează în credinţele vechi ale neamului. Postul Sâmpetrului era numit, în urmă cu multe secole, Postul Cincizecimii. Tradiția ne amintește că sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel se ține trei zile.

Tradiții creștine de Sfinții Apostoli

În ziua de 29 iunie credincioșii merg la biserică având pomeni din mere, zarzăre, colaci, faguri de miere. Toate acestea sunt lăsate pentru a fi sfințite de către preot apoi sunt oferite de pomană nevoiașilor. Oamenii merg la mormintele celor apropiați și aprind lumânări. Femeile de altădată nu îşi pieptănau părul în această zi, crezând că în acest fel se șterg cărările lupilor spre a nu da de urma turmelor. Ele nu aruncau gunoiul şi cenuşa din casă, nu împrumutau nimic, nu coseau, nu torceau, nu împleteau, serbând astfel jertfa acestor doi apostoli. Cu trei zile înainte de acest praznic, femeile în vârstă râșneau boabe de porumb. A doua zi, ele mergeau la o apă curgătoare, unde spălau într-o sită boabele râșnite. Aruncau resturile pe o apă curgătoare. Aceasta simboliza călătoria sufletelor după ce au părăsit trupurile. Seara, bătrânele pregăteau păsatul, prin fierbere cu lapte și zahăr, precum și merele care erau oferite de pomană în ziua praznicului Sfinților Apostoli. Păsatul se punea la răcit în străchini de pământ, presărându-se deasupra, în formă de cruce, mere rase sau tăiate în felii mărunte. În tradiția populară nu se mâncau mere până la acest praznic. Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt considerați patronii spirituali ai celor aflați în detenție.

Aducerea Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, protectorul Moldovei

Praznicul Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava este fixat în Calendarul creștin-ortodox la 24 iunie. În 1402, Marele Voievod Alexandru cel Bun, la sfatul Mitropolitului Iosif Muşat, a trimis boieri şi oaste la Cetatea Albă să aducă în Moldova moaştele Sfântului Ioan cel Nou, făcătorul de minuni. Moaştele au fost aşezate în catedrala domnească, unde se ungeau domnii ţării, adică în Biserica Mirăţilor, la 2 iunie 1402. Această zi a devenit zi de mare praznic pentru Ţara Moldovei. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava s-a născut în Trapezunt (Asia Mică), în jurul anului 1300. Încă de copil și-a câștigat existența făcând negoț împreună cu tatăl său. A fost martirizat în Cetatea Albă pentru faptul că a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Noaptea au început miracolele la moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Martorii au putut vedea trei bărbaţi îmbrăcați cu haine albe ce cântau dumnezeiește și tămâiau împrejurul trupului mucenicului. De asemenea, s-a văzut un stâlp luminos până la Cer deasupra sfintelor moaşte. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este prăznuit la 2 iunie, ziua muceniciei și la 24 iunie, data în care moaștele sale au fost așezate în catedrala domnească a Moldovei.

FOTO: doxologia.ro