Dosarul crimei care a șocat municipiul Piatra Neamț a ajuns pentru prima dată în instanță, la doar 24 de ore de la comiterea faptei. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț au formulat propunere de arestare preventivă, ședința de judecată în cadrul completului de drepturi și libertăți fiind programată pentru ora 19:00. Magistrații au deliberat și s-au pronunțat în jurul orei 21:00. Verdeș Vlad-Mihai a fost arestat pentru 30 de zile pentru comiterea infracțiunilor de omor, tulburarea liniștiții și ordinii publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.
„În temeiul art. 226 Cod procedură penală cu referire la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 91/118/P/2026. Dispune arestarea preventivă a inculpatului V.V.-M., pentru săvârșirea infracţiunii de: omor calificat (în forma violenţei în familie), faptă prev. și ped. de art. 199 alin. (1) C.pen. cu trimitere la art. 188 alin. (1) C.pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) C.pen., tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. (2) şi (3) din Codul penal şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. (1) lit. a) Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 02.06.2026, şi până la data de 01.07.2026, inclusiv”, conform instanței.
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Bacău.
G.S.
Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi






