Asociația Națională de Combatere a Braconajului și Poluării (ANCBP) a fost înființată cu scopul conservării mediului înconjurător, având ca obiective atât activități de prevenire și combatere pe linie de braconaj piscicol și cinegetic, cât și acțiuni de ecologizare, conservare și promovare.
Necesitatea înființării Asociației Naționale de Combatere a Braconajului și Poluării (ANCBP) a rezultat în urma unei analize a situației reale din România privind starea fondului piscicol, cinegetic și silvic. Astfel s-a constatat că este nevoie de o entitate care, fără să fie una care eliberează permise de pescuit, vânătoare sau exploatare, să efectueze acțiuni de pază și monitorizare, fiind astfel obiectivă față de cei cărora li s-au eliberat respectivele permise. ANCBP nu este în concurență cu alte entități, ci vine în completarea și sprijinul altor ONG-uri, regii autonome sau alte entități juridice care au în administrare fonduri piscicole, cinegetice, silvice sau arii protejate.
Ea funcționează la nivel național, iar în Neamț are o filială extrem de activă și deranjantă. Atât de deranjantă încât primește avertizări chiar și de la oameni din zona Poliției Transporturi să o lase mai moale.
De fapt există un adevărat război între asociație și cei de la AJVPS, reprezentați cu cinste mult timp de Ion Vodă, starostele lacului Izvorul Muntelui, completat cu relații mai reci decât o sticlă de Purcari într-o găleată cu gheață cu cei care se ocupă, ca polițiști, de zona portului și a lacului. Formațiune condusă încă de Narcis Benchici, cel care trebuia să ocupe o funcție de conducere la AJVPS, cu protecție (o fi reciprocitate, ca la fotbal pe vremea Cooperativei?) din partea aceluiași Vodă.
Recent, cei de la Asociație au organizat o acțiune pe linia braconajului. Sâmbătă noaptea, că atunci poți depista plasele ilegale, au găsit câteva mostre pline cu pește, după care au sunat la 112, să vină ceva competent să le ridice, asociația neavând competențe în acest sens. Timp de 4 ore nu a venit nimeni, până la urmă a răspuns cineva de la Roman, care a ajuns la fața locului după… 4 ore!
De ce nu a răspuns apelului cineva din echipa domnului Benchici? Greu de înțeles, doar dacă cineva s-a gândit să-i protejeze de un eventual conflict de interese.
Senzația este că nu se dorește sau nu se vrea eradicarea fenomenului numit braconaj și, în acest context, poți să iei de bună informația că o grămadă de permise de pescuit au fost donate gratuit unor polițiști și jandarmi împătimiți să stea pe lac.
(V.B.)





