Parcul Natural Vânători-Neamț este cunoscut mai ales prin zimbrul reintrodus în libertate, prin pădurile sale și prin monumentele religioase de mare însemnătate, precum Mănăstirea Neamț, Văratec, Agapia ori Cetatea Neamț. Există însă un alt patrimoniu, mult mai puțin vizibil, dar cu o valoare științifică excepțională: patrimoniul arheologic.

Sub pământul acestei zone se află urme ale unor comunități care au trăit aici cu mii de ani înaintea noastră: exploatări de sare din neolitic, fortificații ridicate în epoca bronzului și necropole antice cu obiecte de factură romană. În perimetrul parcului și în zona apropiată sunt cunoscute situri care acoperă mii de ani de istorie. Unele dintre ele ar putea completa, în viitor, traseele turistice tradiționale cu o adevărată călătorie în preistoria și antichitatea acestor locuri.

„Parcul Natural Vânători-Neamț are, pe lângă bogăția peisajului natural, un patrimoniu istoric reprezentativ, constituit din monumente și situri arheologice”, explică arheologul dr. Vasile Diaconu, din cadrul Complexului Muzeal Național Neamț.

Apa sărată care a atras oamenii acum opt milenii

Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri este legată de exploatările de apă sărată. În zona Lunca-Poiana Slatinei sunt documentate activități de extragere și prelucrare a apei sărate începute în urmă cu aproximativ 7.500–8.000 de ani. Oamenii din neoliticul timpuriu extrăgeau apa sărată și o fierbeau pentru a obține sare recristalizată, o resursă extrem de importantă pentru hrană, conservare și schimburile dintre comunități. Activitatea ar fi continuat, cu diverse forme și intensități, timp de aproape opt milenii.

„Aici se află cele mai vechi exploatări de apă sărată din întreaga Europă”, subliniază arheologul Vasile Diaconu.

Multă vreme, Lunca-Poiana Slatinei a fost singurul punct de acest fel cunoscut în zonă. Recent a fost identificată încă o exploatare salină foarte veche, în perimetrul satului Oglinzi. Cele două situri confirmă importanța pe care izvoarele sărate au avut-o pentru comunitățile preistorice din această parte a Moldovei.

O fortificație de 5.000 de ani, pe valea Neamțului

O altă descoperire importantă este o fortificație de la începutul epocii bronzului, identificată în comuna Vânători-Neamț. Așezarea, veche de circa 5.000 de ani, a fost ridicată pe un promontoriu de pe valea râului Neamț, într-un loc cu vizibilitate bună și cu valoare strategică. Cercetările au arătat că oamenii care locuiau aici au fortificat zona pentru a controla accesul spre munte și dinspre zona montană. Armele de piatră descoperite în sit sugerează că locul ar fi putut avea și o funcție defensivă, într-o perioadă în care resursele și drumurile de trecere erau disputate. În aria Parcului Natural Vânători-Neamț sunt cunoscute și alte așezări fortificate, inclusiv din vremea culturii Cucuteni, una dintre cele mai remarcabile culturi preistorice ale Europei.

Urmele bisericilor și ale comunităților de odinioară

Arheologia nu se oprește la preistorie. Cercetările realizate în ultimii ani la Mănăstirea Neamț și la Mănăstirea Văratec au adus informații noi despre istoria unor așezăminte cu rol major în cultura și spiritualitatea românească. La Mănăstirea Neamț, în 2019, arheologii au descoperit, într-una dintre absidele bisericii principale, un segment de fundație care ar putea aparține celei mai vechi biserici ridicate în acest loc, probabil în secolul al XIV-lea. La Văratec, săpăturile preventive desfășurate în 2021 și 2025 au cercetat mare parte din vechiul cimitir al mănăstirii și au identificat urme de clădiri și pivnițe din secolul al XIX-lea. Surpriza a fost apariția unor vestigii neolitice, dovadă că zona a fost frecventată cu mult înainte de întemeierea așezământului monahal.

Movilele care ascundeau morminte antice

În zona satului Nemțișor, la Braniște și Gura Secului, au fost cercetate, în urmă cu aproximativ patru decenii, două cimitire formate din movile funerare de dimensiuni mici. În interiorul acestora au fost identificate morminte cu resturi umane incinerate, datate în secolul al IV-lea după Hristos. Descoperirile au inclus recipiente de sticlă, monede și vase de factură romană. Astfel de necropole sunt rare în Moldova, iar valoarea lor științifică este cu atât mai mare. Cele mai multe dintre movilele cercetate atunci nu mai pot fi observate astăzi la suprafața solului. În schimb, investigațiile recente au identificat un al treilea cimitir, format din opt movile, care ar putea aparține epocii fierului. Datarea exactă va fi clarificată prin cercetări viitoare.

Tehnologia care vede ce ascunde pădurea

În zonele împădurite, urmele trecutului sunt greu de identificat prin simpla observare de la sol. Arheologii folosesc însă și tehnici moderne, între care măsurătorile LiDAR. Tehnologia presupune utilizarea unor senzori laser amplasați pe drone. Prin procesarea datelor se pot obține modele detaliate ale reliefului, inclusiv acolo unde vegetația deasă ascunde terase, șanțuri, movile sau urmele unor fortificații.

„Prin intermediul razelor laser se obțin modele ale suprafeței solului, fiind foarte eficiente în zone cu vegetație forestieră”, explică dr. Vasile Diaconu.

Cu ajutorul acestor măsurători au fost identificate și înregistrate situri noi în perimetrul comunei Vânători-Neamț.

Un posibil traseu turistic al istoriei vechi

Specialiștii consideră că siturile arheologice din Parcul Natural Vânători-Neamț pot deveni, treptat, obiective complementare traseelor turistice deja cunoscute. O asemenea ofertă ar putea lega natura, spiritualitatea și istoria veche într-un circuit mai amplu, destinat atât turiștilor, cât și elevilor sau pasionaților de patrimoniu. Nu toate siturile pot fi vizitate liber, iar unele necesită protecție specială și cercetări suplimentare. Dar punerea lor în valoare prin panouri explicative, trasee tematice, reconstituiri digitale ori activități educaționale ar aduce în prim-plan o față mai puțin cunoscută a zonei. Parcul Natural Vânători-Neamț păstrează, așadar, nu doar păduri și animale rare, ci și o arhivă a oamenilor care au locuit aceste locuri din neolitic până în epoca medievală. O arhivă care încă așteaptă să fie descoperită.

C.T. Sturzu