Situație inedită în Neamț după ce primarul comunei Zănești, Ioan Filip, a pierdut mandatul din cauza faptului că nu și-a putut exercita funcția. În alte câteva cazuri edili nemțeni au plecat din primărie după ce au pierdut litigii cu ANI, dar niciodată din cauza faptului că nu au putut exercita funcția timp de 6 luni consecutive într-un an calendaristic. Ioan Filip a fost împiedicat de ancheta demarată de procurorii DNA pentru fapte de corupție, iar după ce a fost arestat preventiv, la finalul anului trecut, a fost eliberat sub control judiciar, cu interdicția de a exercita atribuțiile. La 1 iulie s-a împlinit termenul de 6 luni, iar Primăria Zănești a întocmit referatul pe care l-a înaintat Prefecturii Neamț. Pe 7 prefectul Maria Apostol a emis ordinul privind încetarea înainte de termen a mandatului primarului comunei Zănești, Ioan Filip.
„Măsura a fost adoptată ca urmare a referatului transmis de către UAT Zănești. Documentul oficial confirmă neexercitarea atribuțiilor de primar timp de 6 luni consecutive în acest an, cauzată de existența unei măsuri de interdicție dispuse de instanțele judecătorești. Ordinul de prefect a fost emis în conformitate cu prevederile legale ale Codului Administrativ în vigoare, privind statutul aleșilor locali”, a anunțat Prefectura Neamț
Începutul sfârșitului – noiembrie 2025

În perioada 11-12 noiembrie anul trecut DNA a făcut 12 percheziții la Zănești, fiind vizată primăria, casa primarului, alte instituții publice și domiciliile unor persoane fizice. La final Ioan Filip a fost reținut și arestat, iar alți doi funcționari și administratorul unei firme au fost plasați sub control judiciar. Au fost acuze de luare de mită, abuz în serviciu și complicitate la ultima faptă. Un amănunt foarte important din anchetă, la descinderi nu au fost folosiți jandarmi din Neamț. Un comunicat amplu al DNA vorbea de trei agenți economici, Termoizoconstruct, Lei în instalații și un altul căruia nu i s-a pomenit numele, cel mai probabil fiind vorba de denunțător. Acesta, ca și ceilalți, ar fi primit contracte de lucrări cu condiția de a „cotiza” cu procent din valoarea investiției. Chiar dacă DNA nu a menționat a treia firmă cel mai mare contract, de 3 milioane de lei, fusese atribuit firmei Proto-Cris SRL Zănești, administrată de Iacoban Maria Cristina. Acționarul unic este soția lui Cornel Iacoban, comisar de poliție în cadrul Biroului de Combaterea Criminalității Organizate Neamț. DNA anunța că a fost vorba de fapte din perioada aprilie – finalul anului 2023 când firma căruia nu i s-a dat numele ar fi derulat un contract de reparații și extindere trotuare în Zănești, valoarea fiind de puțin peste 3 milioane lei. Procurorii spuneau că în acest context, primarul Ioan Filip ar fi cerut administratorului „unei” firme jumătate din profitul obținut în legătură cu implementarea acestui contract. Și ar fi primit de la administrator „foloase necuvenite, constând în construirea unei case pe o suprafață de teren ce aparține familiei acestuia, situată pe raza comunei Zănești, construcție ce a presupus din partea executantului cheltuieli de aproximativ 40.000 – 50.000 de euro. Imobilul respectiv a fost ulterior scos la vânzare pentru o sumă de aproximativ 150.000 de euro”, conform DNA.
Funcționarii și-au dat mâna pentru atribuirea contractelor unor firme agreate
Apoi procurorii au fost mai expliciți și au vorbit de Lei în instalații care a primit un contract de 476.000 lei pentru construirea parcului de la căminul cultural. Pentru asta primarul ar fi primit zeciuiala, adică 50.000 lei, și lucrări de instalații de câteva mii de lei. Termoizoconstruct s-a ales cu contract de circa 450.000 lei pentru reabilitarea grădiniței, iar „inculpatul Filip Ioan ar fi pretins și primit de la inculpatul M.N., administrator al S.C. TERMOIZOCONSTRUCT S.R.L., suma de aproximativ 70.000 de lei pentru atribuirea și derularea în bune condiții a contractului respectiv”, se mai arăta în același comunicat. În tot acest timp Andrieș Andrei Sebastian și Marin Florentina, funcționari în cadrul Primăriei Zănești, au acționat în înțelegere cu primarul și ar fi întocmit fraudulos documentațiile de achiziție pentru ca beneficiari să fie firmele menționate.
Un deces și mai multe acorduri de recunoaștere
La scurt timp de la descinderile din Zănești unde a fost pusă sub acuzare firma Termoizoconstruct și administratorul acestei, Nicolae Marin, acesta s-a stins din viață. Pe 2 decembrie 2025 bărbatul de 63 de ani a suferit, se pare, un infarct la locuința sa din localitatea Borlești și nu a mai putut fi salvat. În câteva luni de la demararea anchetei de la Zănești, pe rolul Tribunalului Neamț au apărut primele acorduri de recunoaștere a faptelor în acest dosar. Inițial instanța de judecată a fost sesizată cu înțelegerile făcute cu procurorii DNA de Marin Florentina și Andrieș Andrei Sebastian, au urmat Termoizoconstruct și Lei în instalații, precum și administratorul acesteia din urmă. Pentru a fi valide, aceste înțelegeri dintre acuzați și anchetatori trebuie să aibă girul instanței. Magistrații au emis prima sentință în procesul faptelor de corupție de Zănești. Unul din funcționarii primăriei, Andrieș Andrei Sebastian, a fost găsit vinovat de complicitate la abuz în serviciu, fiind condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare.
Ioan Filip, singurul pentru care ancheta nu s-a încheiat

Deși toți ceilalți acuzați din dosar au recunoscut faptele și sunt la un pas de a afla pedepsele, în cazul primarului Ioan Filip ancheta încă nu a fost finalizată. Până acum acesta nu a încheiat un acord de recunoaștere a acuzelor aduse, iar urmărirea penală este în derulare. Dar iată care a fost cronologia măsurilor preventive care i-au adus în cele din urmă pierderea mandatului. Recent sosit de la congresul PSD, Ioan Filip a fost reținut pe 11 noiembrie, a doua zi fiind arestat preventiv de magistrații din cadrul Tribunalului Bacău. Aceeași instanță a prelungit succesiv, cu câte 30 de zile, măsura privativă de libertate. De fiecare dată acuzatul a contestat privarea de libertate dar nu a avut succes. Totul până la data de 12 februarie 2026 când cea mai aspră dintre măsurile preventive a fost înlocuită cu cea mai blândă, controlul judiciar. Aceasta a venit cu anumite interdicții și obligații pe care primarul Ioan Filip trebuia să le respecte. Cea mai dură dintre toate a fost cea de a nu exercita funcția de primar al comunei Zănești, alături de interdicția de a se deplasa la sediul primăriei sau de a lua legătura cu martorii sau acuzații din dosarul instrumentat de DNA. Măsura controlului judiciar a fost dispusă pentru o perioadă de 60 de zile, la expirarea căreia anchetatorii au cerut prelungirea cu alte 60 de zile. Au mai urmat alte prelungiri ale măsurii preventive, astfel încât ultima era valabilă până la data de 9 iulie. De fiecare dată Ioan Filip a promovat acțiuni care aveau ca obiect plângere control judiciar, toate fiind respinse. Ultima dată acest lucru s-a întâmplat la data de 19 iunie, iar decizia Tribunalului Neamț nu a putut fi contestată, hotărârea fiind definitivă. După reținerea și arestarea primarului comunei Zănești, Ioan Filip, pe 12 noiembrie 2025, el a uzat de calea de atac fără succes. Când decizia a devenit definitivă prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu, a emis ordinul de suspendare de drept a mandatului primarului din funcție, în baza hotărârii Curții de Apel Bacău. De atunci funcția de primar a fost exercitată de viceprimarul Gheorghe Astancăi. Acestuia i-a revenit obligația de a sesiza Prefectura Neamț cu privier la imposibilitatea primarului ales, Ioan Filip, de a exercita funcția, document în baza căruia prefectul Maria Apostol a emis ordinul de încetare a mandatului.
Gabi SOFRONIA

Parteneri
Mesagerul Bacău Pompierii de la ISU Bacău, vicecampioni naționali! Performanță istorică și șapte podiumuri cucerite
ZCH Cum citești corect detaliile unei polițe și eviți surprizele neplăcute
NewsEdge Sancțiuni occidentale în cascadă împotriva Georgiei. Washingtonul și Bruxellesul vizează spălarea de bani cu influență iraniană și petrolul rusesc
BusinessEdge Producția industrială a scăzut cu 3,5% în primul trimestru. Industria prelucrătoare a înregistrat cel mai mare declin


