Comisia pentru Sănătate din Camera Deputaților a adoptat, pe 27 iulie, un amendament pentru deblocarea posturilor din sistemul medical. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, iar după parcurgerea tuturor etapelor administrative și aprobarea Memorandumului, unitățile sanitare, inclusiv serviciile de ambulanță, vor putea scoate posturile la concurs, în limita bugetului aprobat.
La nivel național este vorba de 7.360 de posturi din spitalele publice, din care peste 1.300 de posturi sunt pentru medici, alte aproape 3.000 pentru asistenți medicali, iar restul pentru personal auxiliar, farmaciști biologi, biochimiști sau fizicieni medicali. Alte 445 de posturi sunt prevăzute pentru serviciile județene de ambulanță. „Ministerul Sănătății a deblocat integral posturile solicitate de Serviciile de Ambulanță Județene, de spitalele de psihiatrie și maximă siguranță, precum și de unitățile sanitare din sistemul penitenciar, având în vedere specificul activității și necesitatea asigurării continuității serviciilor medicale.
Spitalele care desfășoară activități medicale cu un grad mai ridicat de complexitate și care gestionează cazuri mai dificile au primit un număr mai mare de posturi, în timp ce unitățile cu activitate redusă au primit un număr de posturi adaptat nevoilor identificate, după aplicarea criteriilor”, anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat.
Unităților sanitare din județul Neamț li s-au aprobat deblocare a peste 130 de posturi, ceea ce înseamnă cam 20% din cele solicitate. Cele mai multe, 46, la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț (11 medici, 13 asistenți medicali, personal auxiliar și TESA), la care se mai adaugă 32 de posturi la Spitalul Roman, 14 la Târgu Neamț, 13 la Bicaz, 9 la Bisericani, 14,5 la Serviciul de Ambulanță și 7 la Spitalul de Psihiatrie Roman (amănunte aici).
(G. S.)
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)





