Veronica Micle, femeia care a contat cel mai mult pentru Mihai Eminescu, a decis să încheie socotelile cu viața exact acum 137 de ani, decesul consemnându-se în noaptea de 3\4 august 1889, într-o casă de la Mănăstirea Văratec. Avea doar 39 de ani, iar sinuciderea, după ce intrase în depresie, s-a petrecut la 50 de zile de la moartea Poetului național, consemnată pe 15 iunie.
Destinul a făcut ca cei doi să se nască în acelaşi an, Veronica la 22 aprilie 1850, iar Eminescu pe 15 ianuarie același an şi scurtele lor vieţi să se sfârşească în 1889, după ce se cunoscuseră la Viena, în 1872.
În ani, relația lor s-a transformat în iubire, dar a fost o poveste tristă. Actul extrem al Veronicăi fost premedidat, lucru certificat de faptul că a apelat la o cunoștință, un medic de la Sanatoriul Bălțătești, care i-a dat, fără să știe la ce avea să fie folosit, arsenic. A fost înmormântată tot la Văratec, în cimitirul Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul.
Cât despre opera poetică a muzei, ea a fost apreciată de critici, pentru sensibilitate şi profunzime emoţională. O atestă și versurile scrise de ea, care au fost încrustate ca epitaf pe lespedea de marmură de la mormânt: „Şi pulbere, ţărână de tine s-a alege,/ Căci asta e a lumii nestrămutată lege,/ Nimicul teaduce, nimica te reia,/ Nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea“.
Pentru a se mai păstra vii aspecte din viața poetei pe aceste meleaguri, la Târgu Neamț s-a înființat Muzeul Memorial Veronica Micle chiar în casa în care a locuit, acesta fiind unicat în țară. Demersuri au fost făcute în 1939, de Nicolae Iorga, preşedinte al Comisiunii Monumentelor Istorice, care dorea ca locuința să fie declarată monument istoric.
Altă iniţiativă a fost în 1948 şi a aparţinut preotului Constantin Matasă, întemeietorul Muzeului de Arheologie din Piatra Neamţ. Muzeul avea să fie deschis abia în 1984. Imobilul a fost construit de Mănăstirea Neamţ în 1834 şi a fost cumpărată în 1850 de Ana Câmpeanu, mama Veronicăi, care s-a stabilit la Târgu Neamţ împreună cu cei doi copii, după moartea soţului.
Noua proprietară a stat aici până în 1853, când a plecat la Iaşi, dar casa rămâne în proprietatea familiei. După ce Veronica s-a căsătorit cu profesorul Ştefan Micle, în 1864, imobilul îi este dăruit ca zestre. În ultima perioadă a vieţii, poeta s-a refugiat la Mănăstirea Văratec, fapt ce a determinat-o să doneze locuinţa, în anul 1886, maicilor de la acest aşezământ.
În instituția muzeală sunt mai multe vitrine şi panouri care prezintă biografia poetei, prietenia dintre ea şi Mihai Eminescu, mărturii referitoare la personalitatea ei, dar şi opinii privitoare la creaţia literară. Sunt expuse fotocopii după manuscrise, corespondenţă, documente şi cărţi, care evidenţiază personalitatea şi talentul muzei eminesciene.
Mai pot fi văzute obiecte personale, biroul la care poeta a scris parte din poezii, scrisori către Eminescu, un suport de argint pentru cărţi, o călimară deosebită, o oglindă de cristal, piese de mobilier, cufărul de călătorie, un scrin, prima ediţie a singurului volum de poezii publicat, o copie din ipsos a măştii mortuare a lui Eminescu, etc.
Dan Sofronia
