Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    duminică, august 16
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • Alexandra Șerban, medic rezident neurolog: „Visul meu a început la 10 ani, după ce mi-am pierdut bunicul”
    • Copii care pătimesc din cauza adulților. Două accidente petrecute în Neamț s-au soldat cu rănirea a 5 minori
    • VIDEO. Neamț. Orașul Bicaz în sărbătoare de Ziua Marinei
    • Religia pentru oameni grăbiți / Iertarea: libertatea de a nu rămâne dator trecutului
    • Tragedie: familie din Târgu-Neamț, distrusă într-un accident cu un autocamion militar
    • Noutăți pentru bobocii de clasa a IX-a
    • Ziua comunei Bozieni – sărbătoarea plină de energie a comunității!
    • Povești de acum peste un veac. Regina Maria, vizite prin Neamț și Bacău în anii Primului Război Mondial
    • Mănăstirea Paltin Petru-Vodă și-a sărbătorit hramul principal. PS Nectarie de Bogdania a săvârșit Sfânta Liturghie
    • Procesul Covid 19. Școli închise, bolnavi abandonați, economie sufocată: procesul care pune Guvernul în fața propriilor excese din perioada pandemiei
    Stiri Neamt
    Prima pagină » Sănătate » Alexandra Șerban, medic rezident neurolog: „Visul meu a început la 10 ani, după ce mi-am pierdut bunicul”
    Tânără medic rezident neurolog în halat verde cu stetoscop pe umeri.
    Alexandra Șerban, medic rezident neurolog, în halat verde, în spatele unei scări din spital.
    Sănătate august 16, 2026

    Alexandra Șerban, medic rezident neurolog: „Visul meu a început la 10 ani, după ce mi-am pierdut bunicul”

    By MesagerulNiciun comentariu7 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    alexandra serban 1 resize - Alexandra Șerban, medic rezident neurolog: „Visul meu a început la 10 ani, după ce mi-am pierdut bunicul”Performanța nu este întotdeauna rezultatul talentului, ci, de cele mai multe ori, al perseverenței, al muncii și al unui sprijin necondiționat din partea familiei. Povestea Alexandrei Șerban demonstrează acest lucru. La numai 29 de ani, tânăra din Târgu-Neamț este medic rezident în specialitatea Neurologie la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași și urmează, în același timp, studiile doctorale în Medicină, pregătindu-se pentru o supra-specializare în epilepsie. Drumul spre această carieră a fost presărat cu rezultate remarcabile. În 2016 a fost șefă de promoție a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Târgu-Neamț, absolvind liceul cu media generală 10. În facultate a fost studentă bursieră, iar astăzi este doctorand bursier. Alexandra provine dintr-o familie cunoscută în Târgu-Neamț. Tatăl său, Florin Șerban, este liderul formației Americanu’ Band, iar fratele său, Gabriel, a absolvit în această vară Facultatea de Medicină și Farmacie din Iași. Pentru Alexandra, familia a reprezentat întotdeauna fundamentul echilibrului emoțional și al dezvoltării profesionale. În interviul acordat ”Mesagerului de Neamț”, tânăra vorbește despre oamenii care i-au influențat parcursul, despre motivele pentru care a ales Neurologia, despre sistemul medical românesc și despre dorința de a contribui, într-o zi, la îngrijirea pacienților din orașul natal.

    alexandra serban 5 resize - Alexandra Șerban, medic rezident neurolog: „Visul meu a început la 10 ani, după ce mi-am pierdut bunicul”– Povestește-ne câte ceva despre familia ta. Cine sunt părinții tăi și ce relație ai cu fratele tău?

    Provin dintr-o familie de artiști, tatăl meu este solist vocal și este extrem de talentat, sunt mândră de el. Fratele meu, proaspăt absolvent al Facultății de Medicină, este mai mic decât mine cu trei ani și dintotdeauna am avut o relație frumoasă, ne susținem reciproc și petrecem timp împreună ori de câte ori avem ocazia.

    – Ce rol a avut familia în parcursul tău educațional și profesional?

    Familia a fost mereu centrul echilibrului meu emoțional, iar stabilitatea emoțională este extrem de importantă pentru dezvoltarea personală și profesională. Cred că persoanele care cresc într-o familie afectuoasă învață să dezvolte relații sănătoase, să manifeste respect, empatie și grijă inclusiv față de cei din jur. Eu sunt norocoasă fiindcă am crescut într-o astfel de familie. Tatăl meu este un exemplu de muncă și dedicare pentru mine, de la el am învățat, prin puterea exemplului său, să iubesc oamenii și să fiu deschisă față de ei.

    – Au existat profesori, mentori sau alte persoane care au avut o influență importantă asupra formării tale? Cine sunt și ce ai învățat de la ei?

    Absolut! Vreau să îi mulțumesc domnului dr. Daniel Naconecinîi, îndrumătorul meu în specialitatea Neurologie, pentru sprijinul și disponibilitatea de a-mi împărtăși din profesionalismul, competența și experiența dumnealui. Îi sunt profund recunoscătoare, domnul doctor este un model de excelență profesională. De asemenea, îi mulțumesc doamnei prof. univ. dr. Liliana-Mititelu Tarțău, coordonatorul meu de doctorat din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, pentru îndrumarea academică în cadrul căreia îmi dezvolt competențele de cercetare și rigurozitatea științifică. Le mulțumesc pe această cale și doamnelor profesoare Tolocan Agneta, Axinte Mihaela, Preda Ramona și Ioan Cristina pentru că au crezut în mine încă de la început și m-au sprijinit. Toți acești oameni sunt surse de inspirație pentru mine și au contribuit semnificativ la formarea mea.

    alexandra serban 2 resize - Alexandra Șerban, medic rezident neurolog: „Visul meu a început la 10 ani, după ce mi-am pierdut bunicul”– Ce te-a determinat să alegi Facultatea de Medicină? De ce ai optat pentru specializarea Neurologie?

    Interesul meu pentru Medicină a luat naștere în copilărie, în urma unui eveniment care mi-a marcat profund familia. Bunicul meu a decedat în urma unui accident vascular cerebral, iar această experiență m-a determinat, încă de la vârsta de 10 ani, să îmi doresc să înțeleg bolile neurologice și modul în care pot fi prevenite și tratate. Atunci am hotărât că voi urma Medicina și că Neurologia va fi specialitatea în care îmi voi dedica activitatea. Această motivație m-a însoțit de-a lungul anilor, oferindu-mi determinarea necesară pentru a-mi transforma visul din copilărie într-o carieră.

    alexandra serban 3 resize - Alexandra Șerban, medic rezident neurolog: „Visul meu a început la 10 ani, după ce mi-am pierdut bunicul”– Ai fost șefă de promoție în liceu, cu media generală 10. Care crezi că este secretul unei astfel de performanțe?

    Aș spune că perseverența este cheia. Am depus efort susținut și am reușit. În studenție am fost studentă bursieră, iar în prezent sunt doctorand bursier. În spatele acestor rezultate se regăsește dorința mea de a deveni din ce în ce mai bună. 

    alexandra serban 4 resize - Alexandra Șerban, medic rezident neurolog: „Visul meu a început la 10 ani, după ce mi-am pierdut bunicul”– În prezent ești medic rezident în specialitatea Neurologie, la un spital din Iași. Îți dorești să îți construiești cariera în Iași sau iei în calcul și posibilitatea de a profesa în străinătate?

    Îmi doresc să îmi construiesc cariera în România, fiindcă sunt conștientă de nevoia de specialiști din sistemul medical românesc, dar sunt deschisă schimbului de experiență din străinătate.

    – Ce te-ar convinge să profesezi ca medic la Spitalul Orășenesc Târgu-Neamț?

    Desigur că îmi doresc să contribui, prin pregătirea mea, la îngrijirea pacienților de „acasă”, din Târgu-Neamț. Existența unei aparaturi moderne, accesul la investigații imagistice performante și colaborarea cu o linie de gardă de Radiologie ar permite stabilirea rapidă și precisă a diagnosticului și ar contribui la creșterea calității actului medical nu doar în specialitatea Neurologie, unde imagistica este esențială, ci și în alte specialități.

    – Cum este să fii medic tânăr în România? Consideri că există perspective reale pentru a-ți practica profesia în condiții bune și pentru a avea rezultate pe măsura pregătirii?

    Spitalul în cadrul căruia îmi desfășor activitatea ca medic rezident, respectiv Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, reprezintă un centru medical de referință din România, care oferă acces la aparatură modernă, investigații complexe și o cazuistică diversă. Acest mediu de lucru mi-a oferit oportunitatea de a acumula o experiență clinică valoroasă, de a-mi dezvolta competențele profesionale și de a învăța din gestionarea unor cazuri variate și complexe.

    – În ultima perioadă au avut loc proteste și greve în unele spitale din România. Cum privești aceste acțiuni? Consideri că personalul medical este suficient de bine remunerat, având în vedere atât salariile de bază, cât și sporurile acordate?

    În România, salariile din sistemul medical sunt peste media salariilor din economie, însă rămân considerabil mai mici decât în multe state din Europa de Vest.

    alexandra serban 6 resize - Alexandra Șerban, medic rezident neurolog: „Visul meu a început la 10 ani, după ce mi-am pierdut bunicul”– Cum îți place să îți petreci timpul liber? Ce pasiuni și hobby-uri ai?

    În timpul liber, călătoresc. Îmi place să descopăr locuri noi și să explorez culturi diferite.

    – Pentru un medic aflat la început de carieră, ce este mai important: un salariu atractiv sau condiții moderne de muncă, cu aparatură medicală performantă și posibilități de dezvoltare profesională?

    Condițiile moderne de muncă sunt, în general, mai convingătoare pe termen lung. Un salariu atractiv este important, însă fără aparatură modernă, acces la investigații, posibilități de dezvoltare profesională și un mediu de lucru bine organizat, satisfacția profesională scade din cauza acestor limitări.

    – Din perspectiva ta, care sunt principalele probleme ale sistemului medical românesc? Ce ar trebui schimbat sau îmbunătățit?

    Nu se poate atinge excelența profesională în absența unor dotări moderne și a resurselor necesare desfășurării actului medical la cele mai înalte standarde, iar aici nu mă refer la spitalele mari, universitare, ci la unele spitale din orașele mici, care încă au astfel de nevoi. Există un volum mare de muncă, iar în absența unui mediu de lucru bine organizat, dotat corespunzător și susținut de personal auxiliar suficient, crește semnificativ riscul de epuizare profesională. Aceste aspecte pot afecta atât calitatea actului medical, cât și siguranța și îngrijirea optimă a pacienților.

    – Ce sfat ai oferi unui tânăr care își dorește să urmeze o carieră în medicină?

    Să îmbrățișeze cu încredere, răbdare și perseverență aspirațiile sale, să nu renunțe indiferent de cât de greu ar părea. Medicina presupune, pe lângă responsabilitate, știință, dedicare și multă empatie. Dacă în interiorul său există această motivație, sunt convinsă că va reuși.

    A consemnat Ciprian-Traian Sturzu

    COMES – Angajăm

    Parteneri

    Mesagerul Bacău Anul școlar 2026-2027 vine cu noutăți pentru bobocii de clasa a IX-a ZCH VIDEO. Accident în Piatra Neamț – Poliția și Ambulanța la fața locului NewsEdge Între fertilitate și buget, de ce amână părinții mileniali din S.U.A. cel de-al doilea copil BusinessEdge Turismul a generat un deficit de 4,6 miliarde euro. Românii cheltuie în vacanțe aproape de două ori mai mulți bani decât reușește industria locală să atragă
    Alexandra Șerban
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticleCopii care pătimesc din cauza adulților. Două accidente petrecute în Neamț s-au soldat cu rănirea a 5 minori
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    WhatsApp Image 2026 08 16 at 08.27.07 - Copii care pătimesc din cauza adulților. Două accidente petrecute în Neamț s-au soldat cu rănirea a 5 minori

    Copii care pătimesc din cauza adulților. Două accidente petrecute în Neamț s-au soldat cu rănirea a 5 minori

    august 16, 2026
    WhatsApp Image 2026 08 15 at 20.12.26 - VIDEO. Neamț. Orașul Bicaz în sărbătoare de Ziua Marinei

    VIDEO. Neamț. Orașul Bicaz în sărbătoare de Ziua Marinei

    august 15, 2026
    Reprezentare religioasă a iertării și libertății spirituale.

    Religia pentru oameni grăbiți / Iertarea: libertatea de a nu rămâne dator trecutului

    august 15, 2026
    Add A Comment
    Leave A Reply Cancel Reply

    reclama zerobet.ro
    Reclama Liceu Parhon
    Renault
    Anunturi intrerupere EON
    Program transport public
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.