Despre actorul Ionuț Cucoară din Piatra-Neamț nu se mai știu prea multe de când a decis să renunțe la activitatea din România și să se mute în Regatul Unit al Marii Britanii, la Londra. A învățat, de mai multă vreme, gustul amar al dorului de casă, dar l-au salvat sufletește familia – soția și cele două fiice, iar, profesional, unele proiecte pe care le mai realizează împreună cu oameni de teatru care i-au rămas aproape.

Un astfel de proiect este ”Emigranții”, spectacolul pus în scenă anul acesta alături de bunul său prieten și fost coleg de clasă Sorin Misirianțu (Teatrul Național din Cluj), care-i și dă replica pe scenele din Anglia, în fața unui public format, în mare parte, din românii de acolo.

”Sunt atâtea povești legate de România la Londra, e atâta vorbă românească oriunde ai merge, sunt atâtea evenimente, atâtea proiecte, atâta lumină cu nuanțe de acasă, încât uit adesea că sunt pe insula lui Shakespeare și nu în sanctuarul lui Eminescu. Probabil că aici, la Londra, am înțeles și continui să înțeleg lucrurile esențiale despre țara din mine. (…) Duminică, pe 21 iunie, se joacă la Jacksons Lane Theatre, de la 15.30, piesa The Emigrants, o poveste despre noi, românii plecați de acasă. Regizată și jucată de doi actori români excepționali, Ionuț Cucoară și Sorin Misirianțu – în limba română, cu subtitrări în engleză. Va fi, deci, un weekend profund românesc ce-și va arăta frumusețea către comunitatea noastră, dar și către gazdele britanice care ne-au primit în țara lor bogată și generoasă. Va fi o rostogolire de emoții ce ne vor întoarce către noi înșine”, spune într-o postare pe contul său de Facebook Alice Năstase Buciuță, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști (UZP) din Marea Britanie.

Doi emigranți în subsolul… Germaniei

Cele două personaje ale piesei sunt emigrantul Constantin, jucat de Ionuț Cucoară, și celălalt emigrant, Căliman, jucat de Sorin Misirianțu. Spectacolul spune povestea a doi emigranți ce locuiesc în subsolul unui supermarket din Germania: un intelectual cu două facultăți (Sorin Misirianțu), cunoscător al limbii germane, și celălalt, Ionuț Cucoară, un țăran ce știe doar trei cuvinte în limba țării gazdă.

Spectatorii sunt purtați prin povestea celor doi români, care devin prieteni contextual, împărțind același spațiu, dar fiecare cu propriile probleme, suferințe sau bucurii, având viziuni diametral opuse asupra vieții. Cu umor, cu replici spumoase, ce stârnesc uneori și acel râs amar al identificării cu o anumită situație sau personaj, povestea celor doi emigranți punctează adevărul, deznădejdea, dezrădăcinarea fiecăruia dintre românii nevoiți să-și lase viața întreagă în urmă și să o ia de la capăt departe de cei dragi.

În momentul culminant al poveștii – secvența în care personajul Constantin încearcă să se sinucidă, iar intelectualul Căliman îi atinge coarda sensibilă determinându-l să renunțe, actorul Ionuț Cucoară prin jocul de scenă, atitudine și cu mai puține replici atinge sensibilitatea unui sentiment al deznădezdii purtat în suflet, pe tăcute, de mare parte dintre spectatorii săi: destinului veșnicului emigrant, aflat de multe ori la limita suportabilității.

Privindu-i dezinvoltura și implicarea emoțională în acest rol care consumă și spectatorii deopotrivă, nu doar pe actorul care-i dă viață, nu poți să nu te întrebi dacă omul Ionuț Cucoară nu a trăit, cumva, la un moment dat, aceleași sentimente.

Transpunerea scenică a destinului emigrantului român, salvat se pare tot de ridiculizarea necazurilor, cu umorul caracteristic țăranului hâtru pe care cu toții îl avem undeva în gene, atinge sensibilități uitate sau îngropate adânc în mintea și inimile celor din sală.

Cu umor și, uneori, cu patimă, spectacolul reușește să identifice problemele existențiale ale multora dintre românii ce fac parte din diaspora. Un spectacol la care se râde, se lăcrimează pe furiș și după care fiecare spectator pleacă către casă puțin mai bogat sufletește, punându-și sieși o serie de întrebări.

De la Dem Rădulescu, la Francis Ford Coppola

Format la marea școală a umorului românesc, la clasa maestrului Dem Rădulescu, de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” București, actorul Ionuț Cucoară a reușit să facă câteva roluri remarcabile pe parcursul anilor. A jucat și pe scena Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț, întruchipând o serie de personaje în spectacole memorabile, precum ”Oo” al lui Alexandru Dabija.

Își dorește să revină cu spectacolul ”Emigranții” la Piatra-Neamț, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, dar, deocamdată, colegul său de scenă, Sorin Misirianțu, este implicat într-un alt proiect regizoral, la Amsterdam.

Spectacolul ”Emigranții” a fost jucat și la Munchen, în Germania și la Londra, inclusiv iarna trecută, înainte de Ziua Națională a României, într-un context organizat de Institutul Cultural Român, dar și în această vară.

Revenind la parcursul său profesional, un moment din cariera sa pe care cu siguranță și-l amintește cu plăcere, s-a petrecut în urmă cu aproximativ două decenii, pe când Ionuț Cucoară avea vreo 36 de ani și a avut onoarea să lucreze alături de unul dintre cei mai valoroși regizori ai cinematografiei mondiale, Francis Ford Coppola. Acesta venise la Piatra-Neamț pentru a filma ”Tinerețe fără bătrânețe”, după un text al lui Mircea Eliade, iar Ionuț a fost unul dintre actorii cu care Coppola a colaborat atunci. ”Este mai mult decât își poate dori un actor vreodată”, declara, la acel moment, Ionuț Cucoară.

De la un text metaforic, la un spectacol manifest ce atinge suflete!

Ionuț Cucoară vorbește despre spectacolul ”Emigranții”, la care a contribuit cu idei inclusiv pe partea de regie, de realizare scenică, în stilul său caracteristic: ”Textul inițial este foarte metaforic, poetic, greu de tot! Dar, Sorin l-a făcut, l-a adaptat și într-adevăr l-a adus la un nivel de înțelegere care atinge publicul din toate categoriile sociale. Nu contează că ești licențiat la două-trei facultăți sau, știu eu, lăcătuș mecanic, te identifici cu personajele din acest spectacol. Piesa ca atare s-a jucat foarte mult în universități, până în America, am văzut. S-a jucat mult în studiouri, mai ales că acolo, în State, toți sunt emigranți. Al nostru ar fi un spectacol manifest. Bine, i- am dat și tenta umoristică! De fapt, ceea ce suntem noi: un cumul de mișto-uri trăind într-o dramă. În final, eu și colegul meu de la Cluj, care este și regizor, ne-am jucat și noi, că știi și tu cum e… microbul rămâne!”.

D’ale lui Ionuț Cucoară

”Emigrant” în propria poveste - actorul Ionuț Cucoară — Cu Cezar Antal

Despre criza politică și socio-economică pe care o traversează acum România, spune scurt și la obiect: ”Istoric și social, acum suntem o glumă! Suntem o fentă cu aeroport…”, cu nostalgie și amărăciune în glas. Iar despre sine, vorbește cu acea ironie care-l scoate deseori din impasul discursului, cu modestie și umor: ”Părinții mei au fost oameni simpli. Eu sunt din familie de țărani, cred că am fost a doua generație care a făcut carte din familia mea! Monarhiștii au fost elita socială! Și, în final, monarhia cred eu că este soluția unei societăți bazată pe valori. Că, în rest, Republica am văzut ce a produs la noi: emigranți!”.

Despre textul ”Emigranții”, de Sławomir Mrożek

Autorul piesei ”Emigranții” este polonezul Sławomir Mrożek. A scris-o, în 1974, iar, în timp, a devenit celebră, fiind abordată de cele mai multe ori ca un spectacol de studio sau de televiziune. Textul de bază este o comedie neagră despre doi polonezi care trăiesc într-un subsol, la Paris. Unul este un intelectual exilat, iar celălalt este un muncitor simplu, obsedat de bani. Piesa analizează exilul, lupta pentru libertate cu prețul dezumanizării.

Tema principală abordată, libertatea, este privită din dublă perspectivă: cea spirituală a intelectualului care și-o dorește cu ardoare, dar sfârșește devenind prizonierul izolării pe care el însuși și-a construit-o, pas cu pas. Pentru celălalt personaj, muncitorul fără carte, căruia i-a dat viață Ionuț Cucoară în spectacolul prezentat la Londra, libertatea se rezumă la bani pentru a-și face ”cea mai mare casă din sat”. Și acesta sfârșește prin a deveni sclavul propriei dorințe de a aduna bani și realizează, în momentul cheie al spectacolului – cel al tentativei de suicid, că banii nu pot să-i redea bucuria de a trăi.

Întreaga piesă este brodată pe veșnicul conflict dintre intelectual și muncitorul simplu, care se ceartă mereu, dar, din toate aceste conflicte, se revelează adevăruri ale vieții emigranților, care rămân general valabile în orice epocă.

Angela Croitoru