„Beția la români” este o carte scrisă de Mircea Bălan, care a atras atenția și a născut numeroase controverse, apărută într-un volum. Menționăm și lucrarea aceluiași autor, intitulată „Trădarea la români”, prezentată în două volume.

O istorie a beției este un subiect interesant, fără discuție. La fel și o istorie a alcoolului la nivel mondial, de la începuturile sale. Căci alcoolul, sub formă de bere, se pare că a apărut încă de pe vremea vânătorilor-culegători ai paleoliticului. Primele legi au fost scrise pentru a reglementa comerțul cu vin. Primele taxe au fost colectate din vânzarea de alcool. Primele rute comerciale internaționale au fost construite în jurul transportului de vin și bere. Statul a fost unul dintre principalii beneficiari ai faptului că poporul bea.

Românii? Sunt fruntași. Nu neapărat la consumul unei băuturi anume, să zicem bere, unde ar fi pe primul loc cehii, sau vodcă, unde nu-i întrecem pe ruși, sau vin, băut mai mult de francezi, italieni ori greci, sau whisky, cognac ori gin. Dar românul bea din toate și, la consumul total, este pe podium.

Există o genă a beției la români? Ne întrebăm, asemenea lui Marius Ghilezan în cartea „Hoția la români”, acesta fiind, bineînțeles, concentrat pe subiectul cărții sale. Hoția? Beția? Trădarea? Românii au oferit, în istoria lor, destule exemple demne de studiat.

Cât bea țăranul român? Calculul făcut la Doljești, în 1900

Dăm spre citire un text publicat de revista „Albina”, în 1900, și care face referire la consumul de alcool în vechiul județ Roman:

„Cât bea țăranul român? Pentru a afla un răspuns la această întrebare, preotul Ath. Vasilescu face, la 1900, un calcul, raportându-se la situația din satul său, Doljești (Roman): În acest sat cu o populațiune de 141 capi de familie sunt două cârciumi, în care de la 1 noiembrie până la 1 martie a.c., s-au consumat de locuitori – după cum se constată din declarația debitanților și din registrele percepției comunale – 961 litri spirt și 8.590 litri vin. Dar cum spirtul în mâna cârciumarilor primește diferite transformări și adaos de apă și alte materii, acest spirt dat în consumație este aproape întreit ca cantitate; adăugând apoi că lângă acest sat mai este o cârciumă apropiată din altă comună, de la care locuitorii mărginași au consumat, după cercetări, cel puțin 150 litri rachiu; adăugând încă că locuitorii fruntași ai satului aduc de sărbători rachiu de cel bun (rom) din orașul Roman, ca 100 litri, urmează deci că țăranii satului Doljești au băut, numai în timp de patru luni, peste 3.000 litri rachiu, osebit de spirtul ce cârciumarii – ferească Dumnezeu – l-ar introduce în sat pe sub mânecă, fără să fie declarat, nesocotindu-se asemenea ceea ce beau ei când se duc la Roman sau târgușorul Bîra, unde se duc des, fiind aproape. Adunându-se și 4.000 litri vin ce l-au recoltat 5 locuitori în viile lor, ce deja l-au și consumat, găsim suma totală de 15.840 litri alcool, care socotit bănește se ridică la frumoasa sumă de 8.277 lei, prețuit 1,50 litru rachiul și 30 bani litru vinul.”

Alcoolul este a treia cea mai mare cauză de deces din lume, după fumat și obezitate. Circa 3 milioane de oameni mor din cauza alcoolului în fiecare an. Dar asta nu împiedică omenirea să bea în continuare. Parafrazând Divertis: „Fumatul dăunează grav sănătății. Alcoolul așa și așa.”

Studiile istorice arată că omenirea bea de vreo 10.000 de ani. Bea în ciuda tuturor interdicțiilor, a tuturor religiilor, a tuturor legilor și a tuturor avertismentelor medicale.

Berea, mai sigură decât apa: alcoolul în primele civilizații

Cele mai vechi urme ale preparării alcoolului au fost descoperite în peștera Raqefet, din Israelul de astăzi, și datează de acum aproximativ 13.000 de ani, cu câteva mii de ani înainte de apariția primelor așezări agricole. Oamenii produceau bere încă de pe vremea când trăiau ca vânători-culegători și s-a emis ipoteza interesantă că dorința de a avea o sursă constantă de cereale pentru bere i-a împins către un stil de viață sedentar și către agricultură. Cele mai vechi rețete scrise din lume sunt rețetele de bere. O ipoteză îndrăzneață, dar plauzibilă.

Prima mare civilizație a lumii a fost considerată cea sumeriană, cea care ne-a oferit, printre altele, scrisul și legile. Numeroasele tăblițe sumeriene ilustrează o lume extraordinară. Și sumerienii beau, în special bere, iar acum vreo 4.000 de ani a fost creat un imn al lui Ninkasi, o odă adusă zeiței sumeriene a berăritului, la care se adăuga o rețetă detaliată pentru prepararea berii.

Sumerienii beau bere prin paie lungi, din vase speciale, nu pentru că era neapărat o modă, ci pentru că berea nefiltrată conținea multe impurități, iar paiul permitea accesul la lichidul mai curat. În Egipt, o altă civilizație deosebită a timpului, muncitorii care au lucrat la marile piramide primeau circa patru litri de bere pe zi, ca parte a rației oficiale oferite de stat.

Berea nu era neapărat un lux; era mâncare, apă și monedă totodată. Și asta într-o lume în care apa potabilă curată era mai puțină în zona „Semilunii Fertile”, unde râurile și fântânile erau de multe ori surse de boli. Berea, care avea totuși un conținut scăzut de alcool, devenea mai sigură decât apa, căci fermentația reducea riscul unor contaminări. Oamenii care beau bere se îmbolnăveau mai rar decât cei care beau apă. Astfel, alcoolul salva vieți.

Fiecare civilizație antică a produs alcool

De la Dionisos la banchetele romane: vinul, ritual și putere

Prima mare civilizație europeană, Grecia antică, a avut în panteonul ei mitologic un zeu al vinului, căci grecii erau băutori de vin. Podgoriile lor sunt celebre și astăzi și au fost o consecință a reliefului și a solului.

Dionisos era zeul vinului, al extazului și al nebuniei. Cultul său a fost unul dintre cele mai răspândite în Grecia, sărbătorile sale – printre cele mai mari, iar simbolistica sa – una dintre cele mai contradictorii. Serbările dionisiace se țineau în tot spațiul grecesc, până în coloniile de la Marea Tireniană și de la Marea Neagră.

Dionisos a fost zeul care le-a oferit oamenilor nu doar plăcere, ci și o eliberare temporară de ei înșiși. Vinul, în cultura greacă, nu era doar o băutură, ci o modalitate de a atinge divinitatea, de a depăși limitele conștiinței obișnuite și de a simți ceva mai mult.

Grecii beau vinul îndoit cu apă, de regulă în proporție de trei părți apă și o parte vin. A bea vin neîndoit era considerat un semn de barbarie și nebunie. Vinul diluat era un ritual cultural.

Astăzi, oamenii de cultură participă la manifestări numite pompos simpozioane, cu multe și diverse teme. Mai respectă oamenii de cultură de azi forma simpozionului de la greci? În mai mică măsură. Căci simpozionul era, literal, „băutul împreună” și reprezenta un pol al vieții intelectuale grecești.

La simpozion, cetățenii se adunau, beau vin, purtau coroane, ascultau muzică și discutau despre filozofie, politică ori poezie. La astfel de simpozioane, celebrul filosof Socrate purta faimoasele conversații consemnate de Platon.

Dicționarele actuale explică astfel: în antichitatea greacă, un simpozion (symposion) era partea a doua a unui banchet, o reuniune cu caracter privat sau cultural în care bărbații consumau vin amestecat cu apă, ascultau muzică, dansau, recitau poezii și purtau discuții libere, literare, filosofice sau politice. Vinul a fost un fel de catalizator. O cantitate mică de alcool înlătura barierele sociale, facilita comunicarea și îi făcea pe oameni mai deschiși la idei noi.

Romanii au preluat de la civilizațiile cucerite tot ce au considerat a fi de folos. De la greci au preluat multe și au dus cultura vinului la un nivel superior. Comerțul cu vin era una dintre cele mai mari ramuri ale economiei romane.

Potrivit estimărilor istoricilor, în perioada de glorie economică a Imperiului Roman, fiecare locuitor adult al Romei consuma aproximativ un litru de vin pe zi, produs în podgoriile care acopereau pantele dealurilor din întreaga zonă a Mediteranei. La fel ca grecii, romanii făceau diverse tipuri de amfore, excelente pentru păstrarea vinului. Astfel de amfore cu vin au fost găsite pe fundul Mării Mediterane, din Spania până în Siria.

Banchetele romanilor erau stropite din belșug cu vin…

(Va urma)

Daniel Dieaconu