Locuitorii comunei Mărgineni, îmbrăcați în straiele lor cele mai bune, s-au adunat duminică, 23 august, în inima comunității lor – în spațiul dintre Primărie și Școala Gimnazială Mărgineni- pentru a-și sărbători roadele de peste an, împlinirile și izbânzile, cu muzică, bucurie și vorbe bune. Un bun motiv de a-și strânge mâinile bărbătește, de a se îmbrățișa și a schimba vorbe despre poveștile lor de viață, despre cine s-a mai născut, cine a mai murit, cum s-a schimbat comuna în ultimul an, mai ales că, în această perioadă, au venit acasă, în concedii sau pentru a-și rândui casele și fiii satului plecați pe alte meleaguri. Ca orice comunitate credincioasă, mai ales că sărbătoarea a debutat imediat după slujba liturgică de la biserică, oamenii locului au primit binecuvântarea preacucernicilor părinți parohi din localitate, ce au oficiat un scurt „Te deum”.
Deputatul PNL Adrian Ciobanu: ”Domnul primar a reușit să facă miracole la Mărgineni!”
Înainte de a da startul veseliei, muzicii populare și distracției, gazdele evenimentului, primarul Robert-Gabriel Mitrea, viceprimarul Ioan Mădălin Nohai, împreună cu un grup de consilieri locali au urcat pe scenă, salutându-și consătenii și ascultând slujba de binecuvântare. Primul invitat care a vorbit a fost deputatul PNL de Neamț, Adrian Ciobanu, oaspetele primarului Robert-Gabriel Mitrea și al comunei Mărgineni.
”Bine v-am regăsit! Mă bucur să fiu și astăzi, aici, alături de dumneavoastră, în această zi superbă de sărbătoare și pentru aceasta se cuvine să-i mulțumesc bunului meu prieten, Rober-Gabriel Mitrea, primarul comunei dv!”, a spus deputatul Adrian Ciobanu.
”Ziua comunei nu este doar despre voie bună, despre muzică, despre dans, nu înseamnă doar bucuria de a fi împreună, ci este despre oameni! Oamenii care locuiesc aici, muncesc aici, oamenii care își cresc copiii aici, și, în general, toți cei care prin tot ceea ce fac, dau viață acestei comunități! Îi felicit pe toți cei care s-au implicat în organizarea acestui frumoas eveniment! Și, cu permisiunea dumneavoastră am să-l felicit, în primul rând pe domnul primar, unul dintre cei mai tineri și mai întreprinzători primari din județul Neamț! Deși traversăm o perioadă destul de dificilă, cel puțin din punct de vedere financiar, a reușit, într-un timp foarte scurt, miracole – îmi place mie să le spun! – dar, a reușit să scrie proiecte, să implementeze și să dezvolte proiecte, atât prin fonduri europene, cât și guvernamentale, iar acest lucru îl face cu atât mai demn pentru poziția pe care o ocupă! Felicitări, domnule primar! La mulți ani, comuna Mărgineni!”, a conchis deputatul PNL de Neamț, Adrian Ciobanu.
Oaspeți de la județ au felicitat locuitorii și pe primarul Mitrea!
În cursul după-amiezei, la Mărgineni, au ajuns alți oaspeți de la județ, Mihaela Isciuc – vicepreședintele Consiliului Județean Neamț, Laurențiu Leoreanu – președintele Organizației Județene PNL Neamț și consilierul județean Cristi Grădinariu.
”Pentru început, Bun găsit și La mulți ani, dragi vecini! Eu vin din comuna de alături, de la Trifești”, și-a început discursul Mihaela Isciuc.
”Mă bucur să fiu astăzi, aici, alături de dv, alături de domnul primar Gabriel Mitrea, un primar tânăr, un primar cu viziune, care își dp interesul în fiecare zi pentru ca, în comunitatea dumnealui, pe care o păstorește, să facă cât mai multe proiecte minunate și nu numai. Aveți un primar gospodar, pe care l-ați ales și l-ați ales bine, în 2024! Îi doresc multe mandate, multe reușite, sănătate și numai bine și să știți că sună foarte des la Consiliul Județean! Dacă nu are drum, nu are nici apă! Dacă nu vine pentru proiectul cu apă, vine pentru drum. Mă bucur că avem 2,5 km de drum asfaltați proaspăt cu bani de la Consiliul Județean! Să știți că vine, săptămânal, cu diferite probleme pe care vrea să le rezolve pentru comunitatea dumnealui! Este un primar destoinic, are o familie frumoasă care, să știți că nu este formată doar din cei doi copii și o soție, este formată din toată comuna Mărgineni! Și asta îl face un om printre oameni! Felicitări, domnule primar, vă doresc putere, răbdare, că, într-un final o să aveți și apă la Mărgineni! Știu că asta doare cel mai tare, nici noi nu avem la Trifești! O să finalizăm și proiectul pentru apă și canal! Vă doresc petrecere furmoasă, felicitări încă o dată, comunei, primarului, viceprimarului – domnului Mădălin, împreună fac o echipă frumoasă! Sănătate multă, dragi locuitori ai comunei Mărgineni!”, a încheiat Mihaela Isciuc.
Consilierul județean PNL, Cristi Grădinariu, a rostit și el cuvinte de felicitare de pe scena evenimentului: ”Continuând puțin ideea colegei mele, Mihaela Isciuc, vorbim aproape în fiecare zi și chiar și duminica cu domnul primar pe probleme de rețele electrice. Recunoaștem că mai avem multe de făcut în zona aceasta, dar avem proiecte importante pe care le derulăm, în toate localitățile din această comună. Am găsit aici o atmosferă foarte plăcută, o energie foarte bună, aproape că-mi venea și mie să intru în joc cu acești tineri artiști! Felicitări pentru felul în care ați ales să fiți și să sărbătoriți împreună și să serbați Ziua comunei într-o organizare așa de impecabilă aici, la Mărgineni! Toate cele bune! La mulți ani! Doamne ajută!”.
Laurențiu Leoreanu: ”Omul este întotdeauna în centrul activității și atenției noastre!”
Dan Laurențiu Leoreanu – prezentat drept ”mentorul tuturor primarilor liberali”, a adresat salutul său locuitorilor comunei Mărgineni:
”Vă salut cu prietenie și respect și, să știți că, aici, mereu au fost discuții, dezbateri despre hotarul Ținutului Roman cu Ținutul Neamțului, dacă e între Făurei și Mărgineni, dacă este dincolo de Mărgineni… Dar, nu contează pentru că sufletele oamenilor trec dincolo de aceste hotare și caută prin pace, înțelegere, prietenie și dezvoltare să facă lucruri frumoase pentru localitățile din care provin! Eu vreau să vă felicit că ați avut inițiativa să vă alegeți un primar tânăr, un primar tânăr, inimos, un familist convins și un om care are pecetea, stindardul comunei în suflet! Robert este un om de nădejde, pe care vă puteți baza, un om care caută proiecte, caută mereu lucruri frumoase pentru comunitatea din care face parte! Și, cred că, în sfârșit, comuna Mărgineni a ieșit dintr-o zonă platonică, monotonă, într-o zonă în care merge spre o dezvoltare ascendentă! Vreau să vă urez cu ocazia Zilei comunei Mărgineni, La mulți ani! Sănătate, bucurii și fericire! Și, să știți că, eu, împreună cu cei 40 de primari liberali din județul Neamț, la care o parte consistentă este comuna Mărgineni, încercăm, prin proiecte, prin sprijin, să facem lucruri corecte și frumoase pentru locuitorii din întreg județul! Pentru că, eu le-am spus-o și romașcanilor mei întodeauna: Dincolo de drum, de pajiște și de pom, cel mai important este OMUL! Omul trebuie să fie întotdeauna în centrul activității și atenției noastre, copilul, nevoiașul, oamenii în vârstă care au făcut atâtea, care și-au dat măsura prin tot ceea ce au făcut în viață! Fiecare trebuie să fie în centrul atenției noastre, a celor care, acum, pentru o perioadă, suntem în postura de a contribui la destinul unor comunități. Și, acum, avem ocazia să facem lucruri frumoase și bune! Așa încât, pe Robert și pe Mădălin, îi îndemn în continuare să se bazeze pe încrederea și pe sprijinul meu, pentru a putea în continuare, mai aproape, să meargă pe drumul dezvoltării pe care au pus comuna Mărgineni! Dumnezeu să-i binecuvânteze pe locuitorii comunei Mărgineni, pace, liniște și bucurie! Să vă dea Dumnezeu, ce vă trebuie, când vă trebuie și cu cine vă trebuie! Doamne ajută! Vă îmbrățișez cu dragoste!”
Primarul Robert Mitrea a adresat câteva cuvinte invitaților săi și localnicilor:
”Doamnă vicepreședinte, domnule președinte, domnule consilier județean, vă mulțumesc frumos pentru cuvintele frumoase! Numai noi știm cât muncim, cât tragem, cât discutăm, dar nu mai contează asta! Astăzi, suntem aici să ne bucurăm de această zi și, profit de ocazie, că sunt acum în fața dv, vreau să vă mulțumesc tuturor pentru prezență, pentru răbdare! De asemenea, vreau să mulțumesc din suflet sponsorilor noștri care ne-au sprijinit în fiecare an și Consiliului Local! Vă mulțumesc din suflet! La mulți ani și vă doresc în continuare, petrecere frumoasă!”.
A consemnat Angela Croitoru
Mesagerul Bacău Autostrada Brașov-Bacău, pas decisiv pentru legătura dintre Ardeal și Moldova: cum va arăta traseul Autostrăzii A13 prin Oituz
ZCH Fonduri acordate de Consiliul Județean Neamț. Asociațiile care au obținut finanțări nerambursabile
NewsEdge OpenAI recunoaște șase cazuri în care modelele sale AI au încălcat regulile
BusinessEdge Canada ar putea deveni primul membru asociat al UE. Statutul nu există în tratatele europene




