Continuăm cu un nou episod dedicat beţiei, consumului de alcool de-a lungul istoriei, prin întâmplări ce le considerăm remarcabile.

Dacii şi vinul

Se pare că strămoşii noştri, dacii, aveau o înclinare deosebită spre vin. Care, de altfel, era din belşug la nord de Dunăre. O întâmplare anecdotică s-ar fi întâmplat pe vremea unui rege dac pe nume Oroles, după unele surse în sudul Moldovei, sau, după altele, în Zona Haţegului. Din cauza vinului, războinicii daci nu au putut lupta cu vrednicie împotriva bastarnilor, care ar fi atacat prin surprindere. Pompeius Trogus scria despre felul în care i-a pedepsit Oroles pe supuşii săi: „Dacii sunt o mlădiţă a geţilor. Ei, în timpul regelui Oroles, fiindcă nu s-au luptat bine împotriva bastarnilor, ca pedeapsă pentru laşitatea lor au fost siliţi, din ordinul regelui ca, atunci când se culcau, să-şi pună capetele în locul picioarelor şi să facă nevestelor acele servicii care obişnuiau să li se facă lor înşişi. Şi nu s-a schimbat această rânduială până nu şi-au spălat prin curaj ruşinea suferită în război”.

Istoricul şi geograful antic grec Strabon, care a trăit la cumpăna dintre milenii, scria: „Ajuns în fruntea neamului său care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât în câţiva ani a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine, ajungând să fie temut chiar şi de romani”.

S-a spus că Burebista ar fi ars toate viile din regat, sfătuit de omul său de încredere, marele preot Deceneu, după ce s-a constatat că dacii pe care îi conducea căzuseră în patima vinului. Despre Deceneu, Strabon spune că era „un şarlatan care rătăcise multă vreme prin Egipt, învăţând acolo semne de prorocire, mulţumită cărora susţinea că tălmăceşte voinţa zeilor. Ba încă de un timp, fusese socotit şi zeu. Ca dovadă că pentru ascultare ce i-o dădeau geţii este şi faptul că ei s-au lăsat înduplecaţi să renunţe la viţa de vie şi să trăiască fără vin”. Nu suntem siguri de exactitatea spuselor şi, despre ele, cei mai mulţi dintre noi am aflat dintr-o reclamă la… bere. O reclamă bine făcută, de altfel. Despre un Burebista care ar fi ars viile dacilor. Şi astfel dacii au inventat berea (o marcă celebră în spaţiul românesc de astăzi). O anecdotă ne spune că împăratul Traian după cucerirea Daciei (în fapt o mare parte din Transilvania, Oltenia şi sudul Moldovei) ar fi ordonat arderea viilor. Iar în locurile rămase golaşe ar fi cerut să se planteze pruni. Întrebându-se retoric: „Să-i văd acuma ce-ar mai putea face!”. Şi ştim ce au făcut înaintaşii ardelenilor de astăzi şi ce fac aceştia şi astăzi, cu mare măiestrie. De curând îmi povestea un fost ofiţer de poliţie, care, pensionar fiind, s-a îndreptat spre cultivarea zmeurului, căci o pălincă deosebită se face din zmeură, e drept ceva mai greu, cu cantitate mai mare pentru ceea ce se obţine din prune. Şi că procedeul l-a aflat de la un specialist în palincă cu licenţă obţinută la Budapesta. Şi ne întrebăm, tot retoric, oare de ce nu avem şi noi o astfel de facultate şi trebuie să trimitem studenţii noştri la Budapesta?!

Vinul şi creştinismul. Şi islamul

Creștinismul s-ar fi răspândit aşa de uşor în Imperiul Roman, un stat întins în jurul Mediteranei, şi datorită legăturii sale cu vinul. Euharistia, transformarea vinului în sângele lui Hristos, era înțeleasă și apropiată popooarelor pentru care vinul era deja o băutură sacră. Dar nu acelaşi lucru putem spune despre o altă mare religie a lumii apărută la şase secole după creştinism. În anul 627 al erei de după Iisus Hristos, profetul Mahomed a interzis consumul de alcool tuturor musulmanilor. Această interdicție a fost unul dintre cele mai radicale și masive încercări de eradicare a alcolului din întreaga istorie a omenirii. Şi de-a lungul secolelor următoare, islamul s-a răspândit din Peninsula Arabică, din Spania până în Indonezia, cuprinzând teritorii în care trăiau sute de milioane de oameni pentru care vinul și berea făceau parte din viața de zi cu zi. Și, în mare parte, interdicția a funcționat. Comunităţile musulmane consumau şi consumă într-adevăr mult mai puțin alcool decât vecinii lor creștini sau păgâni. Şi acest lucru a avut consecințe sociale reale benefice, mai puțină violență legată de alcool, mai puțină dependență, o altă structură a vieții publice.

Cuvântul arab „al-kul”, din care s-a născut termenul generic pentru băuturile spirtoase, însemna inițial o pulbere foarte fină de antimoniu folosită ca produs cosmetic pentru ochi. Apoi, acest cuvânt a început să fie aplicat oricarei substanțe fiind purificate și, în primul rând, alcoolului distilat. Alchimistul arab, Jabir ibn Hayyan, care a trăit în secolele VIII și IX și este cunoscut în Europa sub numele de Geber, a dezvoltat un aparat pentru distilare, alambicul, și a descris procesul de obținere a alcoolului concentrat. El nu a făcut acest lucru pentru producerea de băuturi, ci cerceta proprietățile chimice ale substanțelor, dar tehnologia pe care a creat-o a deschis ușa către o nouă eră a alcoolului. Savanții europeni, făcând cunoștință cu textele arabe prin traducerile din secolele XII și XIII, au aplicat imediat distilarea la producerea băuturilor alcolice. Whisky, brandy, gin, vodka, rom, toate băuturile spiritoase care au schimbat istoria lumii au devenit posibile datorită tehnologiei dezvoltate de savanții civilizației care interzisese alcoolul.

Ginul: „o băutură nevinovetă”

În 1720, Londra era cel mai mare oraș din lume, se pregătea de revoluţia industrială şi era „regina mărilor”. Dar trecea prin ceea ce istoricii au numit mai târziu ca fiind prima criză a alcoolismului de masă din istoria omenirii. Şi asta din cauza ginului, o băutură distilată ieftină din cereale cu ienupăr, care a inundat străzile orașului. Căci ginul era atât de ieftin încât costa mai puțin decât apa, mai puțin decât berea, literalmente mai puțin decât pâinea. Şi să ne punem în pielea londonezului de la început de veac XVIII: ce să cumperi când ginul era cel mai ieftin? Bere? Pâine? Apă?

Erau în întregul oraş aproximativ șapte mii de prăvălii ce vindeau gin, în mici pivnițe și în gherete de unde se putea cumpăra un pahar de gin cu o jumătate de penny. Populația Londrei, cel mai mare oraş al lumii, era de aproximativ șase sute de mii de oameni, deci o prăvălie de gin la fiecare 85 de locuitori, inclusiv copii.

Rata mortalității infantile în Londra primei jumătăţi a veacului XVIII a fost dezastruoasă. Demografii, cei care au studiat registrele de nașteri și decese din acea perioadă, au demonstrat că în cele mai sărace cartiere ale Londrei mureau peste jumătate dintre copiii sub cinci ani. Şi asta pentru că alcolismul mamelor era una dintre cauzele principale.

Statul a fost nevoit să acționeze şi Parlamentul a adoptat mai multe „legi ale ginului” care au limitat producția și vânzarea acestei licori. A fost una dintre primele încercări din istorie de reglementare printr-o politică de stat a alocoolului. Și cu rezultate. Căci „epidemia ginului” s-a potolit.

Un manual pe care lumea continua să-l ignore până în ziua de azi. În Rusia, alcoolul nu a fost niciodată doar o băutură. A fost un instrument de administrare a statului, o sursă de venituri la bugetul de stat și o modalitate de control asupra populației timp de 5 secole.

Vodca, ruşii şi Gorbaciov

În Rusia anului 1474, ţarul Ivan al III-lea a instituit un monopol de stat asupra producției și vânzării de vodcă. Această decizie a avut consecințe majore. Statul a devenit singurul furnizor legal al celui mai popular produs din țară şi a creat sistemul de cârciumi de stat, în care țăranii își beau nu doar banii, ci de multe ori și hainele și uneltele. Statul a creat în mod voit condiții pentru un consum cât mai mare de alcool, deoarece acest lucru îi creştea veniturile. Până în secolul al XIX-lea, taxele și veniturile din vânzarea de alcool reprezentau între 35 și 40% din toate veniturile statului, ale Imperiului Rus. Putem concluziona că Rusia exista în mare parte, literalmente, din banii obținuți din vodcă. O monstruozitate girată de stat: recunoștea oficial alcoolismul ca fiind o problemă și, periodic, încerca să o combată și, în același timp, depindea în foarte mare măsură de veniturile din alcool pentru finanțarea armatei, birocrației sau a războaielor.

Mihail Gorbaciov a încercat în anul 1985 să distrugă sistemul alcolismului de stat şi campania sa antialcoolică a fost cea mai amplă încercare de a limita consumul de băuturi spirtoase din istoria sovietică şi chiar din întreaga perioadă postbelică. Prețurile la vodcă au fost crescut drastic. Vânzarea de alcool a fost limitată în funcție de timp și loc. Podgoriile din Crimea și Georgia au fost distruse. Rezultatele campaniei au fost contradictorii: consumul de alcool a scăzut, speranța de viață a crescut, productivitatea muncii a sporit, dar statul a pierdut venituri colosale. Deficitul bugetar a crescut brusc şi, pentru a-l acoperi, guvernul a început să tipărească bani noi şi mulţi, ceea ce a dus la inflație. A contribuit campania antialcolică a lui Gorbaciov la criza economică ce a dus în cele din urmă la destrămarea Uniunii Sovietice?! (va urma)