Un zvon a început să circule ieri, 19 septembrie, în jurul prânzului: niște persoane, despre care s-a spus că ar fi de la DGA, ar fi descins în zona Inspectoratului Județean de Poliție și ar fi făcut un adevărat vârtej, intrând în zona celor care se ocupă de arme și muniții.

Vizată ar fi fost o persoană care ar avea legături vechi cu angajați importanți din AJVPS, legată ombilical de alți angajați din serviciu prinși și ei în vârtejul învârtelilor din zona afacerilor cu vânat.
Oficial, nimeni nu declară nimic, dar în lumea din lumea posesorilor de arme de vânătoare și plase de pescuit, care ar fi contribuit, în timp, cu atenții de tot felul este o adevărată alertă. Nimeni nu știe ce anume ar fi căutat cei de la DGA, ce ar fi găsit și dacă este cazul ca unii cei vizați ar trebui să se repoziționeze.
Un caz care ar putea avea legătură cu această zonă de interes a fost deja relatat de Mesagerul de Neamț (amănunte puteți citi aici), însă, în acest moment, nivelul speculațiilor este maxim. Au apărut teorii ale conspirației care merg până la presupuse rețele de braconieri protejate chiar de cei care ar fi trebuit să-i oprească.
Până la o confirmare oficială privind o eventuală descindere, nu ne rămâne decât întrebarea: a fost sau n-a fost?
Despre serviciul Arme și Muniții condus de comisarul șef Adrian Axinia puteți citi un interviu aici.
(V.B.)
Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
- Dosarul „Sexgate cu politicieni”, transpus pe scenă la Bacău. „Cazul Epstein de România”, un spectacol ”true story” pe care trebuie să-l vezi
- 151 de ani de la nașterea Reginei Maria: „Leoaica” din inima României Mari
- PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită
Bacău. Incendiu la un adăpost de animale din localitatea Ghimeș-Făget- Pe 31 octombrie nu se pot face programări la RAR – sunt lucrări de mentenanță a infrastructurii IT
- UE amână cu un an interdicțiile naționale privind accesul copiilor la social media. Ce urmează și care ar trebui să fie principiile legii
- Suceava. Trafic blocat la Pojorâta după un accident de circulație
- Botoșani. Bijuterii de 1.732.000 de lei găsite de polițiști în urma unor percheziții domiciliare





