Un cavou din Cimitirul „Eternitatea” din Piatra Neamț, aflat în spatele Monumentului Ostașilor Sovietici, a fost vandalizat. Familia proprietarilor susține că nu este prima dată când monumentul funerar este ținta unor astfel de fapte și a depus sesizări atât la Poliția Municipiului Piatra Neamț, cât și la administrația cimitirului.
Ștefan Cotoroș spune că a descoperit distrugerile duminică, 20 septembrie, când a ajuns împreună cu soția la cavoul familiei, deținut din 1994. Potrivit reclamației, stâlpii de marmură au fost rupți sau îndoiți, plăcile de marmură au fost lovite, fisurate și desprinse, iar unele elemente au fost îndepărtate de la locul în care erau fixate.
Reporterii Mesagerul de Neamț au verificat situația la fața locului, iar urmele de vandalizare se confirmă. Imaginile realizate arată elemente de marmură deteriorate și desprinse din construcția funerară.

Familia reclamă că, și în trecut, de la cavou au dispărut piese din marmură și inox. În documentele adresate Poliției și administrației cimitirului, proprietarul afirmă că autorii nu au fost identificați până acum și solicită luarea unor măsuri pentru depistarea lor, precum și refacerea urgentă a distrugerilor.
„De această dată însă, voi face tot posibilul și apelând la toate forurile, inclusiv la cele centrale, să se intervină pentru a fi depistați astfel de elemente și a mi se reface lucrarea”, arată acesta în sesizarea transmisă Poliției. Din ceea ce se vede la fața locului, paguba este destul de consistentă.
În plângerea adresată Administrației Cimitirului „Eternitatea”, bărbatul reclamă și lipsa supravegherii în zonă și solicită administrației să repare distrugerile și să sesizeze instituțiile competente pentru identificarea persoanelor responsabile.
Până la acest moment, nu există informații publice despre identificarea autorilor. Persoana care a depus sesizările a atașat fotografii ale distrugerilor. În acest caz, autorii ar putea fi niște tineri teribiliști, care s-au „distrat” prin cimitir, sau poate fi o răzbunare. Aceste aspecte pot fi confirmate sau infirmate de ancheta polițiștilor.
Dan Sofronia

Mesagerul Bacău APIA Bacău dă startul plăților în avans pentru Campania 2026: Peste 1.300 de lei/cap de animal și până la 400 de lei/ hectar pentru fermieri
ZCH Chestionar online în Farcașa: Primăria îi întreabă pe locuitori ce ar trebui schimbat în comună
NewsEdge Președintele Nicușor Dan anunță învestirea Guvernului Niculescu de marți
BusinessEdge Băncile de pe Wall Street au intrat în acalmie. Majoritatea au depășit estimările de profit, dar investitorii sunt dezamăgiți de marjele de creștere




