Procurorii DIICOT au finalizat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată a celor doi bărbați care ar înființat la Dragomirești o cultură ilicită de canabis. La data descinderilor anchetatorilor, iulie 2026, DIICOT a anunțat că a ridicat 2,4 tone de canabis verde (amănunte aici și aici). Având în vedere cantitatea uriașă de plante interzise, la propunerea de arestare preventivă a suspecților captura a fost catalogată ca fiind cea mai mare, din toate timpurile, din Neamț, și probabil cea mai mare din țară.

Imagini de la cultura de canabis descoperită la Dragomirești la începutul lunii iulie 2026
În mai puțin de 3 luni DIICOT a finalizat urmărirea penală și i-au trimis în judecată pe Radu Marian Marius și Chiperi Codrin Constantin, sub acuzația de trafic de droguri. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț recent iar de acum înainte timp de cel mult două luni va fi în procedură de cameră preliminară. În această fază a procesului penal se verifică legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrării probelor. La finalul acestei etape, procesul intră în linie dreaptă cu administrări de probe și audieri de martori.

Descinderile au avut loc pe 2 iulie dată la care dintr-un solar de mari dimensiuni au fost ridicate circa 2.700 de plante de canabis care cântăreau 2,4 tone masă verde. Cultura era organizată pe rânduri bine delimitate și beneficia de irigare dintr-un bazin de circa 10.000 de litri. Plantele aveau temperatură și umiditate controlată și erau în diverse stadii de creștere. În aceeași curte era un laborator pentru prelucrarea, uscarea, porționarea și ambalarea canabisului. Procurorii DIICOT au găsit diverse dispozitive și obiecte folosite în obținerea hașișului. La percheziție au mai fost ridicate 88 de kilograme de masă vegetală uscată, formată din muguri, frunze și tulpini de canabis, 400 de grame de muguri de canabis, 50 de grame de rezină de canabis, 50 de grame de canabis congelat, cântare de mare precizie și alte mijloace de probă.
(G. S.)

Mesagerul Bacău APIA Bacău dă startul plăților în avans pentru Campania 2026: Peste 1.300 de lei/cap de animal și până la 400 de lei/ hectar pentru fermieri
ZCH Mașină distrusă de flăcări, în apropierea unui depozit de lemne
NewsEdge Președintele Nicușor Dan anunță învestirea Guvernului Niculescu de marți
BusinessEdge Băncile de pe Wall Street au intrat în acalmie. Majoritatea au depășit estimările de profit, dar investitorii sunt dezamăgiți de marjele de creștere




