Consiliul Local Piatra-Neamț este chemat să desemneze reprezentanții administrației locale în comisiile care vor evalua proba de interviu din concursul pentru ocuparea posturilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din municipiu.
Proiectul de hotărâre, inițiat de primarul Vasile-Adrian Niță, a fost întocmit după ce Inspectoratul Școlar Județean Neamț a solicitat, printr-o adresă transmisă pe 10 septembrie, ca pentru fiecare unitate de învățământ să fie nominalizat câte un reprezentant al Consiliului Local sau al Primăriei. Pentru fiecare poziție este propus și câte un supleant.
În referatul de aprobare se arată că desemnările sunt necesare pentru constituirea comisiilor de evaluare a interviului, etapă a concursului în care sunt analizate capacitățile și aptitudinile candidaților, dar și calitatea planului managerial și a planului de acțiune propuse de aceștia.
Proiectul vizează 19 unități de învățământ din Piatra-Neamț, de la colegiile naționale și liceele municipiului până la școlile gimnaziale. Printre nominalizări se află Cristian Mihalcea, Georgeta-Luminița Vîrlan-Ciobanu, Bogdan-Horațiu Mahu, Cristian Sauciuc, Constantin Teodorescu, Liviu-Vasile Lungu, Alina-Mihaela Tatomir, Laurențiu-Cristinel Dulamă, Rodica Murgulet, Alexandra-Amalia Moișii, Marius-Vasile Apopei, Nicolae-Ciprian Enache, Carmen Chihai, Mihaela Iacob, Valentina Baciu și Vasile Panaite. Tabelul integral, mai jos.

Potrivit documentației, reprezentantul administrației locale nu poate fi cadru didactic la unitatea unde se desfășoară interviul, candidat înscris la actuala sesiune a concursului, inspector școlar sau persoană care ocupă deja o funcție de director ori director adjunct într-o unitate de învățământ.
Regulile invocate în expunerea de motive prevăd că, dacă autoritatea locală nu adoptă hotărârea de nominalizare până la termenul stabilit în calendarul concursului, desemnările pot fi făcute prin dispoziția primarului. Proiectul urmează să fie analizat de consilierii locali în ședință de urgență, iar după adoptare hotărârea va fi comunicată Inspectoratului Școlar Județean Neamț. (V.B.)
Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști- Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții
- Eduard-Andrei Popica, instaurat din nou prefect de Vaslui: relațiile politice și controversele din trecut
- Botoșani. Șase mandate de percheziție la Spitalul Județean – personalul ar fi sustras medicație cu regim special
- Iași. Accident feroviar mortal la Hălăucești





