Așezământul secular din codrii Munților Stânișoarei este unul dintre cele mai căutate dintre cele existente în zonă nu numai de credincioși, ci și de simpli turiști, care vor să scape de tumultul vieții cotidiene. Faima și-a căpătat-o încă din alte vremuri, la aceasta contribuind pitorescul locului și a lăcașului.
Mai e și zestrea spirituală, liniștea patriarhală ce învăluie, tulburată doar de sunetul clopotelor și ecoul toacei. Plus că, nu demult, aici s-au nevoit doi mari duhovnici ai ortodoxismului românesc, recent canonizați. Ar mai fi multe de spus despre așezământ, iar frumusețea mănăstirii și a arealului este o certitudine.
La Sihăstria, căreia i se mai spune și „Pridvorul raiului”, printre membrii obștii este și părintele Ghelasie. Dincolo de rutina vieții monahale, el are și câteva pasiuni, dogăritul și tâmplăria fiind moștenite de la tată, după cum spune într-un film realizat de portalul Doxologia.ro. Realizează, cu ajutorul altor călugări, și litografii apreciate de credincioși.
Altă îndeletnicire a preotului este fotografia. Printre ultimele „prezentate”, sunt cele postate în această lună pe Facebook Mănăstirea Sihăstria. Ele au fost apreciate de cei care le-au văzut, având peste 4.800 de aprecieri și 240 de comentarii. Iată și o parte din cele consemnate pe contul de socializare menționat:
„Un colț de rai, mulțumesc lui Dumnezeu că mi-am petrecut ziua de naștere în acest loc binecuvântat”, „Un colt de rai! Am avut privilegiul să stau de câteva ori acolo”, „Raiul pe pământ!”, „Doamne ajută! Cât e de frumos!”, „Un colț de rai, Maica Domnului mântuiește-ne pe noi, mulțumire și închinare ție Sfântă Marie!”.
„Mănăstirea Sihăstria, colț de rai”, „Slavă Domnului pentru toate! Mulțumesc din suflet pentru postările deosebite!”, „Mulțumesc pentru aceste minunate imagini! Să fiți binecuvântat!”, „Doamne ajută, tuturor! Dor de Sihăstria și de Sfinții săi!”, „Pentru credință și mantuire să ne rugăm!”, „Am fost și este totul foarte frumos! Slavă Lui Dumnezeu! Amin!”.
Scurt istoric al mănăstirii
Mănăstirea Sihăstria mai este cunoscută și ca Sihăstria Secului, fiind un important centru de spiritualitate isihastă din România și supranumită de IPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, „Pridvor al Raiului”. A fost ctititorită în 1655 de un pusnic, Atanasie și de episcopul Ghedeon al Hușilor și ulterior al Romanului, ucenicul mitropolitului Varlaam.
Primul schit a fost creat pentru a fi loc de rugăciune și adunare pentru pustnicii retrași în Munții Neamțului, hramul principal fiind Nașterea Maicii Domnului. De-a lungul istoriei, așezământul a cunoscut perioade de înflorire în tot ce însemna viața duhovnicească, dar și vremuri mai puțin faste.
În anul 1734, pentru a rezistat atacurilor repetate ale tătarilor, care au distrus prima biserică din lemn, este construită alta din piatră. Apoi, în 1821, mănăstirea este incendiată și grav avariată de otomani, care îi urmăreau pe participanții la Revoluția Eteristă, lupte având loc și în zona Mănăstirii Sihla.
Lăcașul este refăcut peste câțiva ani. Cu sprijinul mitropolitului Veniamin Costachi se zidește turnul clopotniță, corpuri de chilii și o nouă biserică de piatră. Un incendiu devastator izbucnește în 1941, flăcările mistuind paraclisul de lemn și o mare parte din chilii, provocând plecarea multor călugări.
Peste un an, conducerea este preluată de părintele Ilie Cleopa, numit inițial locțiitor și apoi stareț, el reorganizând obștea și refăcând chiliile.
Faima mănăstirii sporește datorită prezenței arhimandritului Cleopa și a ieroschimonahului Paisie Olaru, recunoscuți ca mari duhovnici. Ei au fost canonizați anul trecut, iar mormintele lor sunt loc de pelerinaj.
Dan Sofronia
FOTO Facebook Mănăstirea Sihăstria / Foto credit preot Ghelasie
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți




